https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd s-au liberat țiganii, în anul de la Hristos
O mie și … nu știu cîte, unul din ei, omenos,
Vru și el să libereze pe un porc ce el avea,
Și în jug de multă vreme lîngă șatră îl ținea.
Îl chemă dar și îi zise : —„Porcule, purcelul meu,
Cunosc însumi, din cercare, jugul cît este de greu.
De aceea te fac liber ; d-acum poți viețui
Oricum ți-o plăcea, și hrana singur a ți-o dobîndi.“
—„Să trăiești ! însă stăpîne, în grădini poci eu intra,
Pepeni, dovlecei și verze fără grijă a mînca ?“
—„Ba nu, astea sînt oprite.“ —„Așadar îți mulțumesc,
Cu un sfert de libertate, drept să spui, nu mă-nvoiesc.
Ba crez chiar că e rușine, cînd toți porcii au trăit
La coșare în robie, să ies eu mai osebit,
Să-mi ridic mai pe sus botul și de treapta lor să fug,
Ș-apoi ce ar zice boii văzîndu-mă fără jug ?“

Unii-nțeleg libertatea ca porcul cel țigănesc ;
Alții, deprinși cu robia, de ea greu se despărțesc.

„Rumânul“ 14 / 27 Decembrie 1857
„Meditații, elegii, epistole, satire și fabule“, 1863

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie.

Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

 Un cotoi sau pisică,
        Din două nu știu care,
        Nici mare, nici prea mică,
        Dar foarte mîncătoare,
Și din soiul acela ce-n păduri locuiește
        Și pe copaci trăiește,
        Văzu un tigru mare
        Trecînd pe o cărare.
De sus de pe ghindaru unde era urcată,
        Pisica socoti
        Că poate a-l îngrozi;
Și făr-a pierde vreme se adresă îndată
        La tigru ce trecea,
        Fără a o vedea:
„Ia stăi, mă rog, puțin, jupîne de pe jos,
        Care te socotești
        Că nu știu cine ești;
Mîndria ce arăți cu noi e de prisos:
Știi din ce neam mă trag și că strămoșii mei
        Sînt fii de dumnezei?
Nemuritorii toți, din cer cînd au fugit,
Subt nume de pisici în lume au trăit.
Preoții egipteni în templuri îi slăvesc,
Și niște tigri mici cu noi se potrivesc!“
— „Dacă strămoșii tăi cu tine semăna,
Negreșit era proști cîți lor se închina,
Răspunse tigru meu; iar daca au avut
        Vrun merit cunoscut,
        Ceva dumnezeiesc,
        Atunci eu te căiesc,
Și pentru starea ta de milă sînt pătruns,
Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“

   Deși mulți au zis-o, eu tot o mai zic:
   Slava strămoșească pe strămoși cinstește;
   În zadar nepotul cu ea se fălește,
   Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic.

(Ed. 1842)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Avusesem un somn zbuciumat, plin de vise urâte și neînțelese. Dimineața eram în starea ceea de amorțire, când nici nu dormi, nici nu ești treaz, când printre pleoapele întredeschise zărești lucrurile ce te înconjoară într-o lumină străină, ce le dă altă înfățișare, arătându-le ca dintr-o altă lume. Cum stam astfel, întins pe spate, cu mânile supt cap, m-am hotărât să mă scol, m-am ridicat în sus, apoi căzui iarăși pe pernă. Și începui să mă gândesc la plictiseala acelorași fapte luate de la capăt în fiecare zi: plictiseala scotocirii unui guler prin toate colțurile dulapului lăsat în neorânduială; plictiseala căutării unui pieptene sau a unei batiste; plictiseala aceleiași păreri de rău că fereastra nu ti-i puțin mai spre stânga sau mai spre dreapta, ca să poți vedea toată ulița până departe, și nu numai colțul întunecat al trotuarului îngust; în sfârșit îmi trecu prin minte toată plictiseala vieții de om singuratic, fără familie, fără prieteni, fără iubită. Și când, în urmă, îmi strânsei toate puterile să mă azvârl din pat, închisei ochii întocmai cum aș fi făcut dacă ar fi trebuit să intru într-un loc de groază. M-am dus de-a dreptul la fereastră de am ridicat perdeaua. Din dosul geamurilor se revărsă deodată o lumină strălucitoare ce mă orbi. Cum nu mă așteptam, am ridicat mânile la ochi, am stat puțin așa, și mi-am șters lacrimile ce-mi dase. Apoi, un imbold neașteptat îmi aruncă brațele înainte, și, într-o clipă, deschisei fereastra. Razele soarelui pătrunseră repezi, calde, ca o alintare ușoară peste fața mea.