https://blog.revistaderecenzii.com/

Când n-or fi cifre şi figuri…

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

Trad. Grete Tartler

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Novalis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stelele-ațipesc pe bolta lină,
Luciul toplițelor se-nfioară,
Zorii-mproașcă zorii cu lumină,
Mreaja bolții-I rumenă de pară.

Somnoroși mestecenii se miră,
Când își văd cosițele-ncurcate.
Mițișorii-n aer și-i deșiră
Peste argintul ierbii-nrourate.

Iar urzicilor, pe sub ostrețe,
Numai în sidef le joacă fața
Când, șăgalnice, ne dau binețe:
”Bună dimineața!”

1914

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-buna-dimineata-poezie-id-15516/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna …

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-navigare-necesse-est-poezie-id-2914/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Două zile și două nopți Ion Haramu nu s-a clintit din colțul vagonului. Ghemuit pe raniță, strângând pușca în brațe, stă îngândurat și posomorit, cu capul în pământ. Numai rareori își ridică ochii, în care s-a înfipt o spaimă cruntă de ceva necunoscut și îngrozitor, și se uită împrejur nedumerit. Suflă greu, ca un dobitoc beteag, în creieri îi vuiește un gând chinuitor și necontenit bolborosește:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sub lavițe-n cămară
Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară
Sfat mare între ei,
La care hotărâse cu multă scumpătate,
Ca în a lor cetate
Să nu se-ngăduiască nici unul din acei
Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic,

Că șoarecul nevrednic
Să-și cruțe coada sa,
La întâmplări mai grele
Cetatea va lăsa
În prada mâței rele.

Se vede că ei coada o au semn de trufie,
Sau merit osebit;
Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit.
Oricum pricina fie,
A șoarecilor act
Sub lavițe la tact
S-au pus în împlinire.

La următoarea însă obștească întrunire,
Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta

Și pricini cerceta.
Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește
Șoptindu-i: „Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește!

Cum poate fi primit
Un șoarec prihănit
În astă preacinstită de cozi lungi adunare?
Și tu, bătrân ales,
Păzești tăcere mare”.

— Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare.
— Destul, am înțeles.

Nici în vizunii, oare,
Hatârul lege n-are?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat
Mirosul verii-n care te-am aflat
Și iarba-n care proaspǎtǎ ai fost
Litania știutǎ pe de rost?…

Oare sǎ fie drept cǎ n-am murit
Sau numai cupa asta s-a golit…
De când mǎ mint, iubito, cǎ te-aștept,
S-a-mpiedicat ceasornicul din piept –

Pǎdurile sunt iar frumoase azi,
Dac-ai veni am merge printre brazi
Și-n aerul sǎlbatic de pe câmp
Ne-am pomeni deodatǎ surâzând…

Iubirea noastrǎ? Piersicǎ și tei,
Cǎ n-a ținut și n-a fost mare ce-i?
Totuna-i dacǎ zilele descresc
Ori dacǎ știi cǎ-i drept cǎ te doresc…

Tu nu iubești cuvintele, așa-i?
Și nici nu-ți pasǎ dacǎ-i luna mai
Sau dacǎ-n parcuri frunzele pǎlesc
Sau dac-aduc caietul sǎ-ți citesc.

Tu nu ești câmpul greu de frumuseți,
Nici ora dintre seri și dimineți,
Tu nu ești glasul nopților ȋntins
Și nici nu porți, iubito, pǎrul lins.

Tu nu ești jocul ȋngerilor, nu,
Și-ți place dacǎ-ți spune lumea tu,
De câte ori pe inimǎ-mi-ajungi
Ȋți vǎd ȋn minte degetele lungi,

Ȋți simt ȋn palme umǎrul rotund,
Oare sǎ fie drept cǎ ești porumb?…
Oare sǎ fie drept cǎ mai pǎstrez
Duminica din care te visez…?
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-oare-sa-fie-drept-poezie-id-11186/