Râul și heleșteul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

(Hărăzită dlui Gr. Alexandrescu)

— Ce vrasăzică, frate!
Zicea către un râu vecinul heleșteu —
Eu apele-ți mereu
Le văz că sunt mișcate;

Și cum nu obosești mi-e greu de înțeles.
Apoi privesc ades
Pe unda ta plutind, când barce încărcate,
Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate.

Aceste ostenele
Zadarnice și grele,

Cum nu le părăsești?
Cum nu te pilduiești
De-a mea viață lină
De desfătare plină;

Căci eu, deși nu sunt pe hartă arătat,
Deși nici un poet vrun vers nu mi-au cântat,

Dar stau în maluri moi,
Pe perini de noroi,
Ca o cucoană mare
Pe puful cel mai moale;

De barce, plute, luntri nu sunt împovărat
Și greutatea lor asupră-mi n-am cercat.
Viața fără griji în pace mi-o petrec,
Căci toate pre pământ ca vânturile trec,
Deșertăciunile lumești eu le urăsc
Și în filosofie prin somn mă adâncesc.

— Dar filosofisând,
Pătruns-ai legea bine:
Că apele, mișcând,

Păstrează prospețime? —
Asupra ziselor lui, râul au răspuns –
Și dacă astăzi eu nu sunt un râu ascuns
De al istoriei prea falnică privire,
Apoi pricina e a mea neadormire
Cu care am urmat acestui înțeles
Și pentru care sunt din râuri eu ales.
Iar tu de secete vei fi curând uscat,

În trândavul tău pat!
Această zicere au fost proorocie,
Căci heleșteul sec degrabă s-au mâlit,
Iar râul astăzi stă un râu de toți slăvit,
Mișcând neîncetat a sale ape vie.

Așa talentele, când lenea le cuprinde,
Slăbind din zi în zi, se pierd făr-a se-ntinde.

Cântecul lăutarului. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca povestea cea sărmană
Care nimeni n-o-a-nțeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.

Sunt ca lira spartă-n stâncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adâncă,
Sunt ca moartea între vii.

Dintre chinuri ce mă-neacă
Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bând din lacul înghețat.

Dar cu moartea cea adâncă
Azi eu schimb al vieții-mi gând,
Am fost vultur pe o stâncă,
Fire-aș cruce pe-un mormânt!

Care-i scopul vieții mele,
De ce gându-mi e proroc,
De ce știu ce-i scris în stele,
Când în van lumea o-nvoc.

Crucea-mi pară gânditoare,
Parca arz-a vieții-mi tort,
Căci prin neguri mormântare
Voi să văd fața-mi de mort.

Doar atunci când prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veți gândi și voi la mine
Cum am fost în lume eu.

Urcuş – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe cât de neschimbată ai rămas,
Pe-atât sunt eu schimbat de vreme …
Tu urci colina cu acelaşi pas,
Eu mai anevoios şi mai alene.

Şi totuşi mergem amândoi-nainte
Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,
Eu nevoit să calc peste morminte,
Tu ocolindu-le cu uşurinţă …

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,
Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,
Acolo unde panorama-i vastă,
Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi
Nu va privi zadarnic înapoi …

Sursa; https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-urcus-poezie-id-2919/

Florile. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

La niște case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe ferești,
Pe lângă flori firești,
Și cele prelucrate
De mâine omenești.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Și tunetul răsună
De ploaie prevestind;

Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;

Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Și ploaia cea pornită
De un răcoare vânt

Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeața înnoiește
Și firea după ea
Se pare că zâmbește.

Atunci și florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;

Iar florile de fir, mătasi și catifea,
Ce ruge înălța când ploaia se ivea,
De frumusețea lor lipsite și pătate,
Au fost de pe ferești afară lepădate.

Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Și numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.

Lectură. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stam sara la fereastă,
Iar stelele prin ceață
Cu tainică dulceață
Pe ceruri izvorea.

Citeam pe-o carte veche,
Cu mii de negre gânduri
Și literile-n rânduri
Prinsese a juca.

Jos lacul se-ncrețise
Sub purpură târzie
Și valuri verzi de grâie
Se legăna pe lan.

O stea din cer albastru
Trecu a ei icoană
Din fața apei plană
În fundul diafan…

Și cred pe înțeleptul
Ce-l văd că-n carte zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că toate-s năluciri…

Deodată la ureche-mi
Aud șoptind copila…
Iar vântu-ntoarce fila
Cu negrele gândiri.

Vecernie. Poem de Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Chemări de mântuire zvonește-n seară toaca.
Din turle de biserici și mănăstiri uitate
Cântările preasfinte în lume răsfirate
Au răbufnit din lemnul bătrân, ca promoroaca.

Și-au răsădit în inimi dorinți de închinări,
De sfântă rugăciune — în preajmă de altar
Să îngenunchi cu albă credință sub stihar
Și să-ți dezlănțui glasul în tainice cântări.

În imnuri înălțate cu evlavie spre cer
S-aduci și tu prinosul bogat al pocăinții,
Și-aici, între icoane, în care dorm preasfinții,
Să nu mai ai un suflet împovărat, stingher.

—————————————————————————-
sursa: @versurisubfloridetei

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vecernie-poezie-id-51073/