https://blog.revistaderecenzii.com/

De n-ar fi decât visul și tot ar fi de-ajuns
Sǎ mi te-aducǎ-n minte când mǎ cuprinde dorul
Ȋnsǎ mai e și cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tǎu, și sânul, și șoldul, și piciorul…

O iau ȋn mâini și parcǎ, privind-o, ȋmi revii
Zburând numai o clipǎ ușor pe dinainte,
Pe fundul ei cu luciu de ape argintii
Te vǎd ca-ntr-o oglindǎ-a aducerii aminte.

Când o ciocnesc cu alt vas, ȋn clinchetul stârnit
Sub streșinile casei plouatǎ cu petale,
Ṭi-aud, rostogolindu-și vioiul clipocit,
Sonorul râs ce parcǎ-ți spǎrgea ȋn dinți cristale.

Iar noaptea, când o umplu cu sângeriul must
Și când, aprins la fațǎ de aspra bǎuturǎ,
Pun gura mea pe gura ei roșie și gust,
Simt ca prin vis pe buze știuta-ți mușcǎturǎ…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Personajele

ȘTEFAN TIPĂTESCU, prefectul județului
AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48
ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții
TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete și comiții
IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea lui Tache Farfuridi
NAE CAȚAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-fondator al Societății enciclopedice-cooperative „Aurora economică română”
IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți
POPESCU, asemenea lui Ionescu
GHIȚĂ PRISTANDA, polițaiul orașului
UN CETĂȚEAN TURMENTAT
ZOE TRAHANACHE, soția lui ZAHARIA TRAHANACHE
UN FECIOR
ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC

În capitala unui județ de munte, în zilele noastre.

https://blog.revistaderecenzii.com/

CARTEA ÎNTÂI

1

Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipându-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pâmântului groparii zvârleau lut galben, lipicios…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult să socotească;

Ci singur el, mereu
Se puse să-l cârpească.

Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au tăiat ca o a patra parte

Și antereul l-au gătit

Cu mânecile prea scurtate,
Încât oricare le vedea,
De dâns râdea.

Văzând aceasta el, au zis în gândul său:
„Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău,

Vreun lucru mare nu-i
Să-mi tai eu poalele de pe la antereu
Și mânecile să le pui
Mai lungi decât era”.
Au zis și au făcut.
Dar lumea se mira

Că antereul lui era acum prea scurt,
Și nu asemăna nici cu un bun mintean.

Se-ntâmplă și boieri de neam
Care-ncurcând averea lor,
Tot cu aceeași minte,
Să o îndrepte vor
Și fac ca și Arvinte.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri
Şi totuşi ce puţină poezie!
Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri,
Nicio revoltă, nicio bucurie.
O secetă imensă peste toate.
Emoţii false, măşti şi platitudini.
Poetu-şi face locul dând din coate
Şi-n templu poze ia, nu atitudini.
…
Unde sunt timpii când feream urechea
De ritmuri încâlcite şi vulgare,
Când şlefuiam imaginea, străvechea,
Cu noi oglinzi albastre, sublunare?
Pe-atuncea poezia, în fiinţă
Şoptită tainic, ca o rugăciune,
Era o profesiune de credinţă.
Astăzi credinţa e o profesiune.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-zic-si-eu-poezie-id-14994/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară
A ieșit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz,
Întinzându-și nimicirea din o țară-n altă țară,
Și în veci fără cruțare, neavând, nici dând răgaz?
În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească,
Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească.
Și e groaznică urgia, însă e dumnezeiască.
Șterge-n clipă o cetate, trece munții dintr-un salt.
Lasă-n urmă numai leșuri și târăște-ncoa și-ncolo
Dărmături muiate-n sânge cu popor după popor…
Se cutremură pământul zguduit de-un lung fior,
Iar toți zeii vechi se surpă, ș-amuțit e chiar Apollo.
Printre țipete și lacrimi lumea-ntreagă se scufundă,
Ce-a rodit de veacuri mintea este astăzi dus la fund,
Unde-au fost ogoare-odată este-o mare fără fund.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Noaptea_de_octombrie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Amice,

Mazilia lui Ipsilant și a lui Moruz, unul din domnia Valahiei și celalalt din scaunul Moldovii, înainte de împlinirea celor șapte ani stipulați în tractatul de la Kuciuc-Kainargi, adăogându-se la alte pricini de gălceavă ce împăratul Alexandru căuta sultanului, a adus războiul de la 1806; și după șase ani de luptă crâncenă, în care victoriile se precumpăneau, puterile Europei, cășunând asupra Porții, au silit-o să încheie pace numai și numai ca să lase Muscalului mâinile slobode în lupta cu Napoleon. După zicătoarea românească ‘Turcul să plătească’, sultanul a dat lui Alexandru Basarabia și un bun hârtău în Asia pe malul Mării Negre, și astfel a făcut Englezului pe plac, iar după încheierea păcii de București contele Metternich, profitând de încurcătura în care se găsea Rusia pe malurile Moscovei, a împins la domnia Țării Românești pe Iancu Caragea, amicul și protegiatul cavalerului de Gentz. Dar, cu toată stăruința internunțiului la Constantinopole, sultanul nu a voit să-i dea domnia până ce mai întâi nu l-a asigurat Caragea că-și va da demisia după trei ani. Pe de o parte, suzeranul căta să eludeze stipulațiunea de domnie pe șapte ani, și pe de alta, voia să aibă pe grec la mână.