https://blog.revistaderecenzii.com/

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
– În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi … iar mie, nu-mi dai voie …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-de-ce-dai-voie-vantului-poezie-id-2920/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oricât de bune rânduiele,
Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți
Și numai de al lor folos povățuiți,

Se fac îndată rele.

Spre pildă trebuie să știți
Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi.
Se vede că la el, precum și pe la noi,

Tot trebui mijlociri,
Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță,
Rege către leiță.
Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri,
Prealuminatul leu ferind nemulțumiri,

A poruncit la sfat
Să facă tuturor chemare
De o obștească adunare,

La care mic și mare să fie întrebat:
Ce știu de lup și ce purtări el are.
Așadar, fiarele pe rând s-au adunat
Și întru o unire glas bun de lup au dat.
Pe urmă au ieșit porunca cea leiască:
Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească.

Dar oile ce-au arătat?

La adunare ele au fost neapărat?
Aceasta-i de mirare,
Că sfatul au uitat să facă lor chemare,
Când ele mai ales erau trebuitoare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

ÎNCEPUTUL

Odaia era albă ca un culcuș de fecioară. Apusul își filtra agonia prin două ferestre înalte, schițând pe parchet două romburi de lumină portocalie, care cuprindeau picioarele patului într-o îmbrățișare tremurătoare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Avea în braţe vipere,
Şi-n trupul zvelt un şarpe,
Îl îndrăgeau frumoasele
Cântând molcom din harpe.

Dar domnul ţării porunci
Ca celui ce-l dă gata
Fata mezină îi va fi,
Cu tron cu tot, răsplata.

Cruciş cad spadele acum,
Şi-n ochi mijeşte plânsul.
Un trup se prăvăleşte-n scrum,
Altul stă-nfipt pe dânsul.

Dar fata-nmărmurită-n prag
Îşi rupe sânul, greul.
« Vai, nu voinicul mi-a fost drag,
Ci zmeul ! »

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-fata-si-zmeul-poezie-id-2916/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capitolul VII: Vasile

— Când măriți o fată, e parcă ți-ar arde casa! oftă Herdelea încheind socotelile nunții. Acu numai să fie cuminte și fericită!…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capitolul I: Începutul

1. Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul ba în dreapta, ba în stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită, spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului.