https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com
Mîntuisem cu bine – și cu premiul întîi în amfiteatrul împodobit cu frunzar și plin de ce avea orașul mai ales, al școlii Marchian, unde cununile și plachetele de cărți erau date în prezența șefilor, pe atunci respectați, ai autorităților —, mîntuisem cu bine cele patru clase în care, fără neapăratul gînd la alte trei sau patru și la Universitatea de la capăt, ar trebui să se pregătească, fie și fără latină și greacă și cu mai puține înalte matematici abstracte, un om în adevăr cult pentru o societate care-și caută, potrivit cu un frumos trecut, locul onorabil în civilizația timpului.
Așa de iute veneau noile cunoștinți de oameni și de lucruri, descoperirile în interiorul unui suflet în continuă dezvoltare, desfacerile de alte orizonturi în viața reală, încît cred că nimeni dintre noi nu și-a pus întrebarea, pe care ar fi trebuit să și-o puie și învățătorii, poate că și părinții noștri: după atîta trudă de nopți nedormite, slăbiri a puterilor în creștere, care se cer cu atîta grijă cunoscute și cruțate, drumuri prin ploaie și ninsoare, lupte cu nepotolita răutate a tovarășilor, sforțări pentru a cîștiga atenția, dacă nu și o afecțiune la care nu cutezam a rîvni, a profesorilor noștri, care e folosul, adevăratul folos, măcar în materie de știință – căci, ca educație, ca sentimentalitate, ca înțelegere și prețuire pentru frumos era singur copilașul cu rochie albă de pichet și brandenburgurile albastre de la școala Marchian – al întreg acestui greu și lung sacrificiu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
De demult s-a-ntîmplat, de demult…
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee ;
Şi trăia doar c-un gând – s-o iubesc mereu,
Şi trăia – să mă poată iubi.
https://blog.revistaderecenzii.com

1698 – Sinodul de la Alba Iulia: mitropolitul ortodox și 38 de protopopi au semnat actul de unire cu Biserica Romei. Astfel a luat naștere Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
1769 – James Cook a descoperit Noua Zeelandă.
1777 – Bătălia de la Saratoga – Englezii au fost învinși de armata colonială americană.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Convorbiri literare”, Nr. 10 / octombrie, Iași, 2025
Desculț prin Atlantida (Editura Timpul, Iași, 2025), noul volum de lirică al lui Alexandru Drăghici, propune o dublă cheie de lectură: copilul care umblă desculț și satul originar pe unde a hălăduit. În această dublă grilă se adună, deopotrivă, inocența vârstei edenice și nostalgia unei geografii originare, pe care poezia le transfigurează în mit personal. Titlul evocă mai întâi credința poetului în realitatea unui continent legendar, a cărui existență, încă neverificată, rămâne totuși atestată, ca ipoteză fascinantă, în dialogurile platonice. În subtext, se conturează imaginea unui înotător care străbate adâncurile, căci despre Atlantida se spune că s-ar fi prăbușit în mare în urma unui cataclism natural. Pentru Alexandru Drăghici, Atlantida, desprinsă din mitologia Antichității, se convertește într-un echivalent simbolic al satului originar și al copilăriei paradisiace, devenind spațiul unei nostalgii fondatoare și al unei memorii transfigurate prin poezie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Dacă trecerea de la libera viață de copil la îngustarea băncii de școală primară era o cumplită schimbare de orizont, un nor gros, tăind vederea fundului albastru al zărilor neprihănite, o și mai mare prefacere trebuia să intervie în momentul cînd am pășit pragul liceului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată. Și totuși, când mă gândesc la fiecare clipă care a trecut în parte și caut s-o revăd, s-o reconstitui, adică să-i regăsesc anumita ei lumină și anumita ei tristeță sau bucurie, impresia care renaște este înainte de toate aceea a efemerității vieții care se scurge, și apoi aceea a lipsei totale de importanță cu care se integrează aceste clipe în ceea ce numim, cu un singur cuvânt, existența unui om. S-ar zice că amintirile, în memorie, se decolorează exact ca și acelea pe care le păstrăm în sertare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com

1887 – S-a născut arhitectul francez de origine elvețiană, Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut sub pseudonimul Le Corbusier (d. 1965).
1889 – În zona Montmartre din Paris, în arondismentul 18, s-a deschis clubul de divertisment Moulin Rouge, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com

La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Ambasada Republicii Cuba, în parteneriat cu muzeul a organizat Expoziția „Cubanía/Cubanitatea”. Aceasta le oferă vizitatorilor posibilitatea de a lua cunoștință de aspecte ale peisajului, economiei și culturii cubaneze prin intermediul unui număr impresionant de fotografii realizate de fotoreporterul cubanez, Julio Larramendi. Acesta este o personalitate marcantă a culturii cubaneze: fotograf, profesor universitar de fotografie și foto-jurnalism, cercetător, doctor în științe, director al Editurii Polymita, fondator și primul președinte ale Catedrei de Fotografie din America Latină. Este autorul a numeroase cărți și expoziții. Lucrările sale au fost răsplătite cu numeroase premii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
5 octombrie, data consacrată drept Ziua Mondială a Educației, este un prilej de reflecție asupra misiunii esențiale a educației în societatea contemporană. Instituită în 1994 de UNESCO, această zi subliniază rolul profesorilor și al sistemelor educaționale în formarea cetățenilor și în modelarea viitorului.
Într-o epocă a transformărilor accelerate – tehnologice, climatice, geopolitice –, educația rămâne liantul fundamental care asigură coeziunea comunităților. Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă încă din 1948 că „orice persoană are dreptul la educație”, iar Ziua Mondială a Educației readuce anual în atenție acest principiu.
Continuă să citești