Bianca Dinescu: Seria despre „Pacienţii din linia întâi” continuă la „Dosar România”

https://blog.revistaderecenzii.com/

Seria despre „Pacienţii din linia întâi” continuă la „Dosar România”

Mărturii cutremurătoare ale unui fost pacient internat în secţia ATI Covid fac subiectul reportajului „Sechestrat printre morţii vii”, al doilea al seriei semnate de Răzvan Butaru. Urmărim „Dosar România” pe 23 ianuarie, de la ora 18.00, la TVR 1.



În februarie 2021, apărea în publicaţia online Critic Arad mărturia cutremurătoare a unui fost pacient, bolnav de covid, care stătuse mai bine de trei săptămâni internat în spitalul de la Grădişte, din Arad. Este povestea unui supravieţuitor, a unui „pacient din linia întâi”, care a trecut prin traume fizice şi psihice greu de îndurat. Producătorul TVR Răzvan Butaru îl aduce în faţa publicului pe Marian Coşeri, cel care a fost „Sechestrat printre morţii vii”, într-un reportaj tulburător, prezentat la „Dosar România” duminică, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la TVR 1.

„Nu poţi să comentezi, nu vrei un punct de vedere. Îl asculţi şi te întrebi dacă e posibil să se întâmple aşa ceva. Priveşti fotografiile cu braţele sau picioarele pacientului, cu urmele lăsate de tratamentele la care a fost supus şi te întrebi dacă e adevărat – sau dacă este normal. Pentru că tu, om sănătos, care nu ai fost în spital internat, nu ai cum să ştii. La sfârşitul poveştii, nici nu vrei să ştii. Închizi ochii, îţi astupi urechile şi nu ştii nimic despre ei, pacienţii din linia întâi. Totul e bine, nimic nu ţi s-a întâmplat”, descrie Răzvan Butaru reacţia oricărui om ferit de o asemenea experienţă.

Marian Coşeri a avut curaj. Să lupte pentru viaţa lui, dintr-un pat al unei secţii ATI Covid, din Arad. Apoi a avut curaj să îşi spună povestea, să facă public felul în care sistemul medical funcţionează în România. Totul a pornit de la o verificare de rutină a unui om sănătos, adus cu salvarea, intrat pe picioarele lui în spital. Mărturiile lui sunt cutremurătoare.

„Când am văzut că îmi moare al doilea coleg de celulă am ştiut că nu o să vină asistentele dacă sun, aşa că am ieşit pe hol şi am început să strig. Era pe la 3 noaptea şi, din păcate, nu a venit nimeni. Am deschis uşa şi geamul, să fac rece, să îşi revină omul, l-am luat în braţe, am fugit desculţ pe hol să trezesc asistentele – nimic! Până la urmă, omul a murit în braţele mele şi m-am simţit neputincios ca un rahat în toaletă când tragi apa. Simţeam că nu mai am forţă în braţe, simţeam cum mă duc, nu mai puteam face nimic. Încă plâng când îmi aduc aminte”, povesteşte fostul pacient, vizibil marcat de experienţa trăită.

Pentru un om de rând, care nu vede suferinţă şi moarte în fiecare zi, o astfel de imagine este, cu siguranţă, şocantă: „Sunt convins că oamenii ăia care lucrau în spital erau imunizaţi la moarte, în general, pentru că, de multe ori, nici nu erau acolo, dar pentru mine, să aud cum scade pulsul şi moare câte un om era ceva ce mă depăşea; încă nu îmi vine să cred că am scăpat din văgăuna aia a morţii, din secţia unde toţi te vedeau ca pe un mort în devenire, unde era plin de morţi vii”, declară încă uimit Marian Coşeri. Şi tot el continuă, amintindu-şi cum timpul petrecut acolo a acţionat asupra propriilor percepţii: „După un timp, nu moartea te mai impresiona, ci suferinţa celor de la geamuri, de pe lângă spital, care încercau să îşi vadă persoana iubită. Erau atât de mulţi morţi şi atâta suferinţă, încât atunci când am scăpat de la ATI, nu înţelegea lumea de ce plâng.”

Resemnat în urma dureroasei încercări, fostul pacient mai spune cu tristeţe: „Nu condamn oamenii din spital, nici măcar pe cei care mi-au măcelărit braţele şi picioarele, ci sistemul care lasă să se întâmple aşa ceva, făcând ca spitalele să fie ultimul loc unde îţi doreşti să fii salvat…”

Duminică, la „Dosar România”, Răzvan Butaru ne spune întreaga poveste a experienţei trăite de Marian Coşeri la Spitalul Grădişte din Arad, în secţia ATI Covid. Filmul „Sechestrat printre morţii vii” se vede pe 23 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la TVR 1.

În fiecare duminică, de la ora 18.00, TVR 1 scoate la lumină câte o filă din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări.

Producător: Răzvan Butaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *