Când aripi… de Alexandru Macedonski

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate
Iluziile roze… — Eram un semizeu,
Zburam spre empireu,
Mai sus de gloate…

    Când aripi al meu suflet avea.

Purtam în grai argintul curatelor izvoare,
În cuget, visuri roze… — De viață mă-ncântam,
De soare mă-mbătam,
Eram argint și soare… —

    Când aripi al meu suflet avea.

Era ca o-nflorire de zile minunate,
De crini și roze roze… — Zâmbeam copilăros,
Voios și generos,
Străin de răutate…

    Când aripi al meu suflet avea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *