Castorul și alte lighioane. Fabulă de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fabule

 Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute rîu vecin,
Care, ieșind cu zgomot din malurile sale,
Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin.
    Ele dar s-adunară
    Și mult se consultară,
    Ce fel ar putea face,
    Și prin care mijloace
    Stavilă ar opune
    L-acea înecăciune.
    „Frați — zise un castor,
    Zidar de soiul lui —
    Eu asta socotesc,
    De mi-eți da ajutor,
    Să m-apuc să clădesc
  Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“
    — „Bravo! bine-ai gîndit,
    Strigară toți pe loc;
    Ești patriot vestit
    Și mare dobitoc.“
    Castorul încîntat,
    Făr-a mai zăbovi,
    S-apucă de lucrat,
    Dar nu fu ajutat,
    Și pre rău izbuti,
    Căci rîul furios,
    De multe ploi umflat,
    Izbi ș-azvîrli jos
    Pămîntul înălțat.
    Atunci ceilalți fugînd
    Pe meșter blestemau
    Și toți îl defăimau
    Zicînd: „Ce ticălos,
    El a pricinuit
    Răul ce s-a-ntîmplat,
    Pentru că a cercat,
    În neroada-i dorință,
    Lucru peste putință;
    Eu l-am povățuit,
    Dar nu m-a ascultat,
    Și de aceea noi
    Tragem aste nevoi“.

Adeseaori virtutea așa se prețuiește:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulțimei bine ș-a țărei apărare,
Mișeii o defaimă, daca nu izbutește.

(„Romînul“, 22 aprilie 1858)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *