https://blog.revistaderecenzii.com
Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie
Papagalu-a se plimba;
Și îndată ce ajunse
Să judece el se puse
Păsările ce cânta.
Că deloc nu suie bine,
Că glasul ei prea lung ține,
https://blog.revistaderecenzii.com
Deși ar merita osteneala, totuși să nu se aștepte că voi povesti amănunțit și într-o manieră pitorească tot ce am parcurs, văzut, simțit și gândit între 15 octombrie 1927 – data plecării mele din Paris – și 15 februarie 1929, data înapoierii mele. Nu-mi este cu putință, din mai multe motive, dintre care cel mai puternic este acela că nu mai mă trage inima s-o fac. Am plecat acolo cu gânduri și elanuri, cari s-au prăbușit pe drum.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Măicuţa mea a fost să moară,
Şi-n ţintirimul depărtat
Au dus-o. Singur către seară,
În odăiţa-i am intrat.
Dulapul sta deschis, şi toate
Erau zvârlite-aşa cum ea
Şi le lăsase-atunci când, poate,
Venise butca să o ia.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un cotoi sau pisică,
Din două nu știu care,
Nici mare, nici prea mică,
Dar foarte mîncătoare,
Și din soiul acela ce-n păduri locuiește
Și pe copaci trăiește,
Văzu un tigru mare
Trecînd pe o cărare.
https://blog.revistaderecenzii.com
La Pontul-Euxin, sub firmamentul
Etern al dăruirirlor totale
În foşnet de covoare şi taftale
Şi-au potolit furtunile torentul.
Trecutul calcă treptele fatale
Ţinându-se de mână cu prezentul.
De-aici începe, magic, orientul
Cu feeriele-i transcendentale.
https://blog.revistaderecenzii.com
Inimă și suflet, simțire-ngerească
Ca-a produs pămîntul ca să dovedească
Legătura care cu ceru-l unește !
Nevinovăția cînd binevoiește.
La oameni blîndețea-i să mărturisească,
Atunci se-mprumută fața ta cerească.
Rază de misteruri ce blînd strălucește
În seninu-albastru ce-n ochii-ți domnește !
https://blog.revistaderecenzii.com
Pe o cîmpie
Mare, bogată,
Urmă odată
O bătălie
Aspră, cumplită, neasemănată,
Încît cadavre nenumărate
Zăceau grămadă neîngropate.
Corbii îndată luară știre;
Lacomi de pradă, ei năvăliră,
Și cu grăbire
Aci sosiră.
Și după ce mîncară, și după ce băură
Mult sînge, începură
C-un glas îngrozitor
Să cînte cina lor.
Barza cea simțitoare,
Care pe om iubește
Și-n preajmă-i se nutrește,
Văzîndu-i, de departe
Le strigă: „Cum se poate
Așa nerușinare?
E locul pentru cină? e ora de plăcere,
Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere?
Mumele își plîng fiii;
Izvorul bogăției,
Cîmpul, e ruinat,
Iar voi vă îndopați,
Și cîntați!“
— „D-aceasta ne iertați —
Răspunse deodată,
Ceata întunecată —
Omului cît îi place
Poate fi ruinat,
Dar noi suntem în pace
Și mult ne-am îngrășat.“
https://blog.revistaderecenzii.com
O altă auroră în sufletu-mi lucește,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, și-n ochii mei zâmbește
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.
Veacurile, viața-mi ca nopți se strecurară,
Și-ncovoiat pe groapa-mi o văz că s-a deschis
Și-mi face loc printr-însa să trec preste hotară –
E poarta veciniciei!… și mă deștept din vis!
Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Brațele-mi rezemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce și cată înapoi…
O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?…
Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.
https://blog.revistaderecenzii.com
Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață,
Ai lebedei de baltă consilieri privați,
Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață
Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați
Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
O pricină de stat,
Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască
Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.
Căci lebăda gîtoasă
Voia să dea o masă;
Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea:
Prezidentul le zise: „Fraților senatori!
Să lăsăm chibzuirea,
Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
Și dup-a mea părere trebuie amînată:
Veniți mîine în zori.“
Propunerea aceasta cu toți o aplaudară
Și pentru-ntîia oară
Pe gîscă lăudară
Pentru a ei ideie, apoi se risipiră
Și a doua zi iară l-același loc veniră.
Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat?
Fiind vară și soare și o căldură mare,
Peștele s-a stricat
Și racii l-a mîncat.
Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
Și la noi mai ales
Se-ntîmplă foarte des.
(„Reforma“, 18 octombrie 1862)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Un vulpoi coprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învățat în școală,
Logica știind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Și să predice-n pustii;
Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Că cu o simplicitate
Și cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;
C-astă lume desfrînată
Totdauna ne-amăgește,
Fără a ne da vrodată
Cîte ne făgăduiește.
Dar la buna-i predicare
Nimini nu da ascultare.