https://blog.revistaderecenzii.com
La Veneția mult duioasă
Duios zboară gândul meu,
Când, în noaptea-ntunecoasă,
Pe simțirea-mi dureroasă
Se abate dorul greu.
Astfel pasărea rănită
De un șarpe otrăvit
Zboară, zboară obosită
Și s-abate amorțită
Lângă cuibu-i înflorit.
https://blog.revistaderecenzii.com
Eram prea deprins însă cu îngrijirea săptămînală a unei foi pentru ca să mă retrag în ocupațiile mele, de altfel niciodată întrerupte, de cercetător istoric, și aveam și o datorie de plătit acelor cari mă acuzaseră de la înălțimea cetirii a o sută de romane franceze contemporane că sînt dușmanul oricării influențe străine.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Cuvintele adevărate apăruseră în Epoca și deosebit, și ele au găsit un mai larg răsunet și decît articolele din L’Indépendance Roumaine. Atacurile personale contra unor oameni la cari, de altminterea, și atunci, mă interesase numai direcția, încetaseră: aici se punea baza unei doctrine naționaliste, care se deosebea supt multe raporturi de aceea așa de impresionantă prin strînsă ei logică a prietenului meu viitor A. C. Cuza.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase
Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog:
Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire.
Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești.
Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus,
Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit.
Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta
Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit.
Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea
https://blog.revistaderecenzii.com
Deci la un moment dat n-a apărut un dătător de direcție, care să se inspire de la anumite teorii abstracte, să se așeze pe o catedră literară improvizată și să decidă cu ferula sau, dacă este mai blând, numai cu degetul, că anume poezie este rea sau este bună și, după cum o anumită poezie ar fi fost decretată rea sau bună, să răsară o întreagă mișcare literară. Că este ușor a fi cineva beneficiarul unei literaturi prin câteva formule, aceasta o înțelege oricine, dară că are dreptul cineva să se prezinte, în materie literară — literatura fiind un fenomen așa de original, așa de spontan, așa de profund legat cu tot ce omul reprezintă mai fin și mai complex — că are dreptul să se înfățișeze ca unul care creează literatura, care o îndreaptă în altă direcție, sau o distruge, aceasta este o formidabilă eroare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Pentru ca oglinda Hronicului nostru de tot
pravul îndoinții mai ștearsă și mai curată
înaintea privélii cititoriului să o punem și pentru
ca izvorul și începătura numelui Dachiii (pre
carea acmu țărâle Moldovei, Țara Muntenească
și Ardealul stau), de unde au izvorât și au
purces, mai chiar să putem arăta, socotit-am că
întăi foarte de triabă să fie oarece pre scurt
pentru toată Schithia, adecă țara tătărască să
dzicem, de vréme ce și a dachilor neam (de pre
carile părțile acéstea Dachia s-au numit) tot
dintr-o rădăcină și dintr-o corenie cu schithii au
fost, precum și alte multe și mai nenumărate
năroade dintr-aceiiași schithi (sau tătări) cu
cursul vrémilor în multe părți răzlețindu-să, ca
nișté întunecoasă neguri, mai toată fața
pământului au acoperit și ca un potop de
vărsate și peste tot lățite ape, nici la Asia, nici la
Evropa, nici la Africa, vreun unghiu nepotopit și
necălcat n-au lăsat, pentru a cărora năbușeale
și undături pline sint istoriile ellinilor, a latinilor
și a altor limbi, carii stâlpul scrisorii au ținut și
mutările lucrurilor au însămnat. Noi dară mai
véche și mai bătrână istorie decât Sfânta
Scriptură necunoscând, în buni chedzi
dumnăzăiescul cuvânt povață și agiutoriu
luând, de la dânsul și încépem, carile unul și
singur iaste, ce cuprinde α și ω, începutul și
sfârșitul.
https://blog.revistaderecenzii.com
Lui Avraam i-au datu-i Dumnezău pre lume Și-n ceri de să slăvește cinstitul lui nume. Și Lot încă se vede, pentr-a lui ticală, C-au pus supt nevoință multă osteneală.
STIHURI
[PENTRU SFINȚII PATRIARHI DE ȚARIGRAD, NECTARIE,
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Pe când Pinocchio înota sprinten ca să ajungă la țărm, băgă de seamă că tatăl său, care stătea călare pe spinarea lui cu picioarele pe jumătate în apă, tremura ca și cum ar fi fost scuturat de friguri.
Tremura de frig sau de frică? Cine știe? Poate și una și alta. Dar păpușa, crezând că tremură de frică, îl îmbărbăta spunându-i:
https://blog.revistaderecenzii.com
Ziarul meu, a cărui istorie va intra în capitolul următor, cerea cheltuieli pe care, ou toată îngăduința”Minervei”, cu greu le-aș fi putut lua și mai departe asupra mea. N-am avut niciodată necugetata aplecare la datorii, care deosebește pe intelectualul român și firește nu puteam face obișnuita socoteală că, ajungînd la guvern, îmi voi putea plăti cu vîrf și îndesat tot ce voi fi împrumutat în opoziție. Bani străini m-ar fi apăsat prea greu pe mine, cel rămas supt atîtea raporturi așa de mult în urmă. Chiria crescută pentru căsuța din str. Buzești, unde mă pîrjoleam în caldele nopți de vară, îmi ajunsese cu mult peste mijloacele mele.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Acuma nu mai vorbeam, în studile mele istorice, de lucruri care ar fi undeva, asemenea cu alte locuri din alte părți, și ele neștiute de-a dreptul, și nici de oameni cu urmașii cărora să nu mă fi întîlnit, de suflete a căror continuare pînă în prezent să-mi fi fost necunoscută. Am descoperit, vale de vale, povîrniș de povîrniș, tot cuprinsul țerii mele, care atingea așa de puțin pe drumețul bucuros să-și poarte picioarele aiurea iar, aici la noi, găsind, în contacte întîmplătoare, numai prilejul de a rîde, în felul lui Caragiale, dar dincolo de epoca acestuia, de tot ce e strîmb, pretențios, disarmonic, uitînd că pe alături este o altă lume, așa de respectabilă și demnă de iubire, mai presus chiar de pitorescul romantic care-i plăcea așa de mult lui Delavrancea.
Continuă să citești