https://blog.revistaderecenzii.com
sonet tradus de Ion Frunzetti
Noi doi, da-mi drept s-o spun, ramanem doi,
Chiar daca una dragostea ne face.
Asa port singur pata de noroi
Pe care s-o-mpartim nici nu mi-ar place.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt,
Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam.
Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/dimitrie-anghel-balul-pomilor
https://blog.revistaderecenzii.com
Sublocotenentul e grav rănit într-un spital din Transilvania. E român. A trebuit să lupte împotriva sârbilor. Și-a însemnat pe apucate clipele petrecute în fața dușmanului într-un caiet cu scoarța neagră. Reporterul unui ziar, vizitând spitalul înțesat de răniți, a vorbit cu ofițerul, care i-a dat voie să publice cuprinsul carnetului. Mi se pare că sunt interesante însemnările sublocotenentului. Mai cu seamă în vremurile acestea pline de înfrigurări războinice…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Vino pe plaja de-aur cu nisipuri fine
Şi prinde mâinile care se-întind spre tine:
În reverenţă-aplecat, buzele-ţi sărute
Neîmblânzitele valuri tăcute –
Atinge-le blând, aici şi-acolo, feţişoara
Şi gingaşele nimfe îţi vor uşura povara.
Hark, hark,
Bau, hu.
Câinii de pază latră-încordaţi arc,
Bau, hu.
Hark, hark!
Aud, sonor,
Ritmat vocille unui cor
Cântând cucurigu.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mii de candele lucesc
La palatu-mpărătesc,
Căci să face clacă mare
Spre-a-nșira mărgăritare.
Dintre cei ce sunt veniți,
Alții nu-s mai străluciți,
Mai frumoși, mai răpitori
Ca doi tineri frățiori
Părul lor în undă lină
‘Noată dulce sub lumină
Ca pârâul fugător
Sub un soare lucitor.
https://blog.revistaderecenzii.com
Bărbosul (ridicând nasul din „ediția speciala”): Eu, drept să-ți spun, nu pricep nimic din toate telegramele astea… E o harababură… I-ascultă, bre! Tu ai făcut armată?
Spânul: Nu, dar sunt acasă în toate chestiile de strategie și tactică… M-am ocupat… Ce crezi? când faci atâtea războaie… Am cărți, hărți, planuri…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
Peste deal şi valea mare,
Prin tufişuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop şi foc vioi!
Mult mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Şi slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca nişte pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.
https://blog.revistaderecenzii.com
„Contează mai puţin” spuse-o cupă,
„Cine m-a făcut, cât cin’ mă pupă;
Hai, umpleţi-mă cu Vinul Roşu
Şi mi-oi aminti ce-a mai fost, după.”
https://blog.revistaderecenzii.com
Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, țipând ca din gură de șarpe:
— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!
Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremenește într-un colț al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă, și pe pânză se desfășoară povestea nemaivăzută.
Continuă să citești