https://blog.revistaderecenzii.com

Umpli iară crâng și lunci
De văpae-ncet
Și desferici azi din munci
Sufletul meu biet.

Mângâios ți-aștemi pe gând
Uitătura grea
Ca un ochi de prieten blând
Pe ursita mea.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXVIII

În drum spre Moromeți, Birică se luptă din răsputeri să alunge supărarea pe care i-o pricinuise tatăl său. Acesta îi vorbise ca și când el, Birică, ar fi uitat vreo clipă felul cum trăiesc ei. Ce-a vrut să spună? Că surorile lui… Era de neînțeles! Doar știa că trebuie să se însoare cât de curând, să lase drum surorilor, știa totul, ce rost avea să-i reamintească?!…

https://blog.revistaderecenzii.com

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut…

https://blog.revistaderecenzii.com

1
cântul unui dadaist
care-avea dada de dor
istovea al său motor
care-avea dada de dor

ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
brațul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma

https://blog.revistaderecenzii.com

M-am dus în pădure,
Așa m-am dus eu;
Nimic să nu caut
Era gândul meu.

Și iată la umbră
O floare văd stând,
Ca ochi și ca stele
Frumos luminând.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXVII

Între prânz și seară, Birică se îmbrăcă de horă și se duse să-l întâlnească pe Nilă al lui Moromete.

Înainte de asta, însă, se petrecu acasă între el și ai lui ceva neobișnuit.

De obicei, duminica după-amiază, când se îmbrăca să se ducă în sat, aproape toată familia lua parte la plecarea lui. Nu se știe când și în ce fel se stabilise în familie că decât să iasă toți în lume și să se facă de râs că sunt rău îmbrăcați, mai bine să iasă unul, bine îmbrăcat, iar ceilalți să stea și să nu se ducă nicăieri.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cutreieri ulițele-n rînd,
Un cîntec tainic șuierînd :
E-ntîia zi frumoasă, caldă ;
O vrabie-n nisip se scaldă
Și ciripește-atît de blînd !

Te-nviorezi și prinzi puteri
Sub vraja dulcei mîngîieri —
La umbră însă-i frig și-acuma,
Și noaptea tot mai cade bruma,
Și-n suflet tot mai plîng dureri…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. G. Coșbuc

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,

https://blog.revistaderecenzii.com

XXVI

Femeia terminase de strâns masa și se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată. Când îl văzu pe bărbat așezându-se, încremeni cu treanța pe un obraz, în timp ce cu o mână își vâra sub basma șuvițele de păr care îi acopereau urechile. După aproape cincisprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghină nu mai păstra din frumusețea ei de atunci decât gura și ochii. Avea obrajii subțiri și înăspriți, iar fruntea parcă i se îngustase. Semăna cu o țigancă pribeagă, cu fața arsă de vânturi și ploi, înnegrită și îmbătrânită înainte de timp. Numai când stătea liniștită fără să vorbească sau să se uite undeva, abia atunci liniile gurii se rotunjeau ca un desen luminos și împrăștiau de pe chipul ei asprimea și urmele anilor. Cât vorbea sau se uita undeva și vedea ceva de făcut, trăsăturile rotunde și liniștite ale buzelor se stricau, lumina ochilor se întuneca.

https://blog.revistaderecenzii.com

De ce amice, ești mâhnit,
Când veseli toți ne-am strâns?
Eu după ochii tăi cunosc:
De sigur tu ai plâns.

„Și dac-am plâns, retras de voi,
Am plâns de chinul greu,
Și lacrimi curg așa de dulci
Alin sufletul meu.”