https://blog.revistaderecenzii.com

Dulce și senină este noaptea și fără vânt,
Și liniște pe ulițe și în mijlocul grădinilor.
Luna se odihnește și din depărtări luminează,
Tăcută, fiecare munte. O, doamna mea,
Deja fiecare potecă tace iar printre draperii,
Arar zãreşti aprinsă o lampă nocturnă;
Dormi, acel somn adânc te-a ademenit
Și e pace in dormitorul tău, și nu se apleacă
Să vindece pe cineva, și nu știi sau nu te gândești
Câte răni mi-ai deschis înlăuntrul pieptului.
Tu dormi, eu privesc acest Rai, care este atât de curat,
Îl văd, mă încumet să-mi iau rămas bun,
Și de la natura străveche, semeață.

https://blog.revistaderecenzii.com

II

Jandarmi în curtea cuiva nu putea fi ceva de laudă. Catrina, de obicei înspăimântată în asemenea împrejurări, de astă dată stătea în tindă și nu-și putea înăbuși râsul. De la o vreme, mai ales de duminică încoace, bărbatul ei avea mereu starea aceasta de nemulțumire și iritare care ei îi stârnea veselia, o stare ciudată pe care ea o numea suceală. Moromete era într-adevăr nemulțumit de ceva, dar era parcă nemulțumit mai mult de însuși faptul că era nemulțumit decât de acel ceva care îi stârnea de fapt nemulțumirea. Catrina nu-și ascundea satisfacția când îl vedea apucat de starea aceasta, ea știa ce înseamnă, și se simțea parcă răzbunată.

https://blog.revistaderecenzii.com

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare
Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea,
Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă
     În liniștea ploioasă…

https://blog.revistaderecenzii.com

Partea a doua

I

În ziua când Achim se pregătea să ia drumul spre București, de dimineață căzu o ploaie scurtă și furtunoasă care se porni cu picături rare și puternice ca de piatră. Pe prispa casei Moromeților stătea un tânăr îmbrăcat într-o dulamă jerpelită și fuma în tăcere, gânditor, fără să ia în seamă ploaia care zguduia cerul. Achim se uita nemișcat la el, rezemat de stâlpul parmalâcului. În curând pământul se acoperi de clăbuci și aerul se încețoșa ca de toamnă.

Mai galben ca ceara — după bătaia cu pândarul îl prinseră iarăși frigurile — Niculae ieși pe prispă și se opri între tânărul tăcut și fratele său Achim. Catrina și fetele, Moromete, Paraschiv și Nilă stăteau și ei nemișcați, împrăștiați pe toată lungimea prispei și ascultau înfiorați zgomotele văzduhului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult pe lume-odată
Un biet copil orfan, robit
De-o vrăjitoare blestemată.

În lanțuri ea-l ținea oricînd,
Și el plîngea de disperare,
Dar lacrimile-i, picurănd,
Se prefăceau mărgăritare…

https://blog.revistaderecenzii.com

Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În priveghetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vânt a ei altiță,
Vântul îi sălta-n cosiță
Și-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Și, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
    Nu-mi răspunde!
Și-o întreb, și nu-mi răspunde!
Și mă mir ce i-am făcut!

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Ion Sân – Georgiu

Privește tufele-ncărcate,
Cu ramuri lungi și grele;
În învelișuri verzi, ghimpoase
Stau fructele pe ele.

De mult atârnă-n umbra deasă
Ascunse tuturor;
Pe ramurile ce s-apleacă,
Se leagănă ușor.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXIX

Tudor Bălosu cel puțin nici nu se gândea în clipa aceasta la ea. Pentru el măritișul Polinei se și terminase. Stan Cotelici avea douăzeci de pogoane de pământ și hotărâse în mintea lui — deocamdată nu știa nimeni de acest lucru — să-și mărite fata fără zestre și anume cu obligația scrisă din partea ginerelui că renunță la ea, ceea ce însemna la urma-urmei înzestrarea pe socoteala ginerelui, lucru greu de înfăptuit, dar acum nu se gândea la asta. În timp ce călușarii jucau și lumea se înghesuia în curtea lui mică, Tudor Bălosu constata încă o dată că locul din spatele casei lui Moromete îi trebuia ca aerul. Nu se mai gândea nici la Boțoghină, socotea afacerea încheiată, se întreba mereu ce anume ar fi de făcut să pună mâna pe locul Moromeților și nu vedea nimic și ura împotriva lui Moromete creștea în el în așa fel încât își dădea seama că această ură nu se va opri până ce nu-și va împinge curtea până sub casa acestuia.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la ferești,
Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povești…
El povestește despre moarte foi

Pe care le gonește ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri,

https://blog.revistaderecenzii.com

Străin pierdut, pe lume fără parte,
Răznit de-ai tăi, de tot ce-ai scump departe,
În van ai blestema și-n van ai geme :
Nu vor veni, în orele supreme,
Plîngînd încet pe nume să te cheme,
Nici să-ți închidă ochii după moarte…