https://blog.revistaderecenzii.com

Cu părul nins, cu ochii mici
     Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
     Din frageda-mi pruncie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor… Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana”.

Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl.

https://blog.revistaderecenzii.com

XI

Paraschiv, Nilă și Achim și-au păstrat pentru ei impresia care le-a făcut-o povestirea tatălui lor, dar când au aflat că Bălosu a dat totuși porumbul cu șaptezeci de lei nu s-au mai mulțumit să observe, ca la început, că tatăl lor n-a făcut mare brânză câștigând o mie de lei; trebuia să câștige o mie cinci sute, cum a făcut Bălosu și au început să murmure că a omorât caii și căruța de pomană și că și-a bătut joc de munca lor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cînd e tîrziu și-abia mai pot
Clipi truditele pleoape,
Te chem pe nume-ncet de tot.
Și, ca în vis, te simt aproape…

Și-adorm… atît de fericit,
Ca un copil naiv ce-și spune,
Vrăjit de somn, abia șoptit,
Aceeași veche rugăciune…

https://blog.revistaderecenzii.com

 Țițeron, marele acela a romanilor Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturor științelor domn, în toate orațiile scrise și dzise, veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare, și într-alte mai fără număr epistolii și scrisori, cu toată a minții istăciune, pre carea firea i-o dedease și meșterșugul cu multul înainte i-o ascuțisă, precum puțin să să fie ostenit, puțin să fie asudat să véde; iară pănă a scrie o carte, cu carea poftéște de la un Lucțiie, pentru ca să-i scrie

https://blog.revistaderecenzii.com

X

Moromete însă nu vroia s-o apuce pe acest drum, iar cât despre celălalt, al cârciumii, nu-l folosise niciodată ca o soluție. Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ’911, făcuse războiul) și acum avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Streșinele se dezgheață,
Picură mărgăritare…
Ce de lume ! Ce de viață !
Și ce larma-asurzitoare !

A întinerit natura ;
Negustorii zdrențuroși
Țipă cît îi ține gura :
— Hai la ghiocei frumoși !

În mansardă locuiește
Un artist. Băiat sărac,
De un ceas se chinuiește
Ca să vîre ață-n ac.

Și cîrpindu-și, biet, cum știe
Pantalonii vechi de dril,
Fluieră de bucurie…
Bine ai venit, april !

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

Norocul ne-a făcut să dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi.

Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna:

https://blog.revistaderecenzii.com

Mohamet-sultanul, cu oștire mare,
Urmărind pe Țepeș, vede cu mirare
O pădure deasă pe un cîmp întins.
El grăbește mersul,d-arșiță coprins.
Oastea lui dorește umbre pădurateci
Aerul de arbori și de flori molateci.
Dar cînd este-aproape, el ce a zărit?
Căci de mare groază el a tresărit !
Arborii sunt țepe — douăzeci de mii,
Turcii tot atîția-n țepe, morți și vii;
Peste-aceste țepe este-o țeapă mare,
Unde-un mare pașă la vedere-apare;
Pe pădurea morții soarele lucea,
P-ale lor benișe vîntul adia.
Paseri prădătoare pe deasupra zboară
Cîrduri flămînzite așteptînd să moară.
— „Ah ! zicea tiranul, de fiori coprins,
Acest om nu poate a mai fi învins.”
Zice, și se duce în pădurea morții.
Țepeș sta la masă, rîde-n fața sorții.
Gemetele celor ce în țeapă mor
Îl îmbată dulce și desfătător.

https://blog.revistaderecenzii.com

IX

Pe la miezul nopții începu să cadă o ploaie liniștită și bogată. Murmura pe acoperișuri și peste pământ cu picături moi, ca de untdelemn. Nu se auzi nici un tunet și nu se văzu nici o fulgerătură. Era însă întuneric beznă.

Fiindcă ploaia începuse pe nesimțite, când se înteți nimeni nu se trezi din somn, și când de pe streșini începură să curgă șiroaie, de-a lungul prispei, cei care dormeau la margine se împinseră doar mai spre perete, mormăind.