https://blog.revistaderecenzii.com/
În ziua de Crăciun treceam prin Grădina Icoanei.
Tăcere și cărări albe cotite pe dupe copaci fumurii, în spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. Un stol de vrăbii, speriat, se împrăștie în toate părțile. Era omul cu chief, ca la o zi mare. Un bătrîn, cu nasul roșu adus în barba lui albă. Vorbea singur. M-am dat la o parte. S-a dus bombănind: „Ei, viață grea, ani grei”… Un glas blînd. Simții că e om bun.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Domnul Mache șade la o masă în berărie și așteaptă să pice vreun amic; e vesel și are poftă de conversație. N-așteaptă mult. Peste câteva momente, iată că-i sosește unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fără chef. S-apropie și șade și el la masă. Cititorul mă va ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă temperamentală în tot decursul dialogului – indicație atât de necesară pentru citire caldă – și va suplini însuși cu imaginația această lipsă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Altă baladă ( Cearta dintre inima și trupul lui Villon)
– Ce-aud? – Eu sunt. – Cine? – Inima ta,
Care de-un firicel abia se ține
Nu mai am vlagă, dusă-i forța mea
Când văd că ești stingher, închis în tine,
Pleoștit, bătut de soartă, ca un câine.
– De ce-i așa? – Din propria-ți folie.
– Și te privește? – Plină-s de mânie.
– Ia lasă-mă! – De ce? – Să mă gândesc.
– Când? – Când ieși-voi din copilărie.
– Mai mult nu-ți spun. – Nici că mă sinchisesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!…
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume ―
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept…
Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis ―
Nu de oameni,
Ci de mâna ne’ntrupatelor dorinți ―
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunți!…
Ocolește-mă cu groază…
Dar oprește-te deoparte,
Să mă poți privi de-a-ntregul
Și să-mi spui ce vezi…
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte
Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Roman%C8
https://blog.revistaderecenzii.com/
Soliditatea informațiilor mele. Reportajul ca gen literar. Profesor dr. Leyden. Părerea doctorului german despre România. Microbul bolii. Băile reci. A. Sa Principesa Maria. M. Sa Regele. Criza culminantă. Prințul e salvat. Convalesccnță. Un coș cu fragi. Temeri de nouă complicațiuni. Iarăși dr. Leyden. Concluziune. Bârfitorii interesați. Post-scriptum.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa?
— Păi?… eu știu că le-am făcut.
— În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cheia ce mi-ai dat aseară ―
Cheia de la poarta verde ―
Am pierdut-o chiar aseară!…
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Și căzând, mi-a stins lumina.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Capitolul II
(fragmente) *
Dar iată, de prăpăd sătulă,
De-al ei nelegiuit popas,
Neva în matcă-ncet s-a tras;
Îmbucurată de-așa hulă
Și răzvrătire, lebăda
Nepăsătoare prada sa.
Ca un tâlhar ce plin de ură
Cu ceata-i într-un sat intrând,
Doboară, sparge, taie, fură;
Batjocuri, vaiet, plans, tortură.
Scrâșnire, larmă!…Și curând,
Înreuiați de prada grasă,
Temându-se de urmăriri,
Trudiți de-așa nelegiuiri,
Tâlharii se grăbesc spre casă,
Pierzând pe drum de prea mult zor
Câte ceva din prada lor.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile.
În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate.
Continuă să citești