https://blog.revistaderecenzii.com

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceață fină.
Ornicele bat de șase.
Fiecare-i lună plină.

https://blog.revistaderecenzii.com

„Rămâi fără suflare,
Rămâi fără simțire
Și moartă toată sunt.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Ci totul să cuteze
Se iartă la sărac.”
(Sappho)

https://blog.revistaderecenzii.com

Soarele zâmbea… Mănunchiuri de raze aurii se întreceau prin văzduhul înveselit, mângâind pământul crăpat de dogoreala zilelor trecute, răsfrângându-se zglobii în oglinda râului ce încinge satul ca un brâu de argint.

Un iaz tare și nou închidea calea apei neobosite. Valurile oțeloase se năpusteau mugind asupra zăgazurilor căptușite cu bolovani, le hurducau, le pălmuiau, apoi, neputând să le biruie, se aruncau turbate pe scândurile lucioase la vale, și se prăbușeau în vârtejurile adânci ale hâlboanei. Zdrobite, răcnind de mânie, se zvârcoleau în brațele vojului, pe urmă scăpau trudite și alunecau gâlgâind pe prundișul arămiu…

https://blog.revistaderecenzii.com

Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul?

https://blog.revistaderecenzii.com

În grădina-n care scriu,
Cerne aur argintiu
O tipsie ca de jar,
Spînzurată-ntr-un arțar.

https://blog.revistaderecenzii.com

Spre seară, așa când se împreună ziua cu noaptea, Codrea obișnuiește să se așeze pe pragul tinzii, să-și vâre luleaua de lut roșcat între măsele și să se certe cu baba.

— Hm… Măă… Ce știi tu și cu feciorii tăi?… Voi toți împreună nu faceți cât o ceapă degerată…

Baba îi cunoaște năravul și nu prea îl ia în seamă. Sprintenă ca o fată mare, cu zbârciturile obrajilor rumenite de bujală, se învârtește pe lângă vatră, dă încoace, dă încolo, și-n cele din urmă răstoarnă pe crupător o mămăligă aburoasă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina „Costandin”. Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici „băieții” care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică.

În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: „Băiete, o baterie!”, „O idee!”, „La moment!”, „Un patrician!”, „Gaata!”, „Pârjoala, Mitică!”, „A sosit!”, „Un taifas, la a cincea!”, „Soseș-teee… pe telegraf!” Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia, o scăpărare uimitoare de sunete.

https://blog.revistaderecenzii.com

Foarte rău a făcut d- Pawlowsky, recunosc și eu; dar oricât aș recunoaște-o, iarăși nu mă pot mulțumi să o constat numai. Cazul d-lui Pawlowsky este grav; merită prin urmare o dezbatere mai aprofundată.

Să procedăm metodic.

https://blog.revistaderecenzii.com

VASILE ȘTEFĂNESCU1818-1891

L-am văzut acum două luni. Slab, galben, cu răsuflarea grea, abia proptindu-se în picioarele umflate de un reumatism vechi; dar sub sprîncenele stufoase licărea încă o privire pătrunzătoare și sinceră, iar în cuvintele lui tresărea un suflet senin și demn, în care se rezuma o viață întreagă de paciență, de muncă și de onestitate. „Mai am puțin, iubite”, îmi zise nenea Ștefănescu după ce mă însărcină să chem pe un coleg al lui pentru a-l povățui la facerea testamentului; dar, observînd emoțiunea mută a vechiului său școlar, începu să rîză și adăogă, privindu-mă drept în ochi: „Nu, nu-mi pare rău că mor; munca mi-a ușurat viața, conștiința-mi ușurează moartea”.

https://blog.revistaderecenzii.com

Junele Mișu Guvidi dă examenul de clasa VII… Trei profesori infami îl persecută. Mișu cade la trei obiecte: la Matematice, la Istorie și la Morală.

Junele Mișu declară mamiții că e hotărât a se sinucide.