https://blog.revistaderecenzii.com

— Bate murgul din picior la scară,
Sforăie și bate din picior ;
Mîngîie-l, că-i cea din urmă oară :
         Pentru domn și țară
Merg să lupt, și-n luptă, poate, mor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

A fost odinioară un cavaler tăcut,
Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă.
Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut,
El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă.
Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz!
La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz,
Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul!

https://blog.revistaderecenzii.com

XVI

— Ei, Niculae, hai acum cu mine să vedem dacă poți să mergi la școală sau nu. E nenorocire, Niculae! Am crezut că, hai, că n-o fi el prețul grâului ca acum un an, că piața mai scade când se face grâu mult, dar să scadă el la jumătate, asta n-ași fi crezut niciodată că o să se întâmple. Sui-te sus și fă-ți cruce. Dacă ne întoarcem cu grâul îndărăt, n-am ce să-ți mai fac, sărac de sufletul tău!

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O Iosif

În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Lună, tu, care te duci peste zi,
O, ce se-ntâmplă cu tine?
Spune, crăiasă a nopților și
Candelă a nopților line!

Torță de-argint ce spânzură-n cer
Tristă, și palidă liră.
Taină a nopții, vrajă, mister,
Cântec în somn ce suspină!

https://blog.revistaderecenzii.com

XV

Paraschiv era atât de furios, încât intrând în bordeiul tușei uită de șubrezenia patului și aproape se aruncă pe el.

— Nu ți-am spus eu, ga Mario, că ăsta n-are să meargă? Fir-ar capul lui al dracului de bou! Asta e bou! Bou de mere și de pere.

Dar tușa îl primi cu strigăte ascuțite:

https://blog.revistaderecenzii.com

Lui D. Natiu

Îmi spui, dragă prietene, să aștern „cât mai multe din acele colturi sufletești”, cari dau ființă atâtor amintiri ale copilăriei mele. Mă prind ușor să-ți trimit câteva crâmpeie pe cari le-am scris, nu de mult, într-una din acele clipe de liniște, cari, în viața noastră zbuciumată, despart totdeauna două dureri.

https://blog.revistaderecenzii.com

XIV

A doua zi dimineața, Guica își luă ciorapul de gât și porni spre casa fratelui ei să fie de față când Moromete și cu toți ai lui au să bage de seamă că Paraschiv și cu Nilă au fugit cu caii la București. Se gândea încet, cu o bucurie care îi ungea inima, cum are să se întindă vestea numaidecât în sat că cei trei băieți ai lui Moromete au fugit câteștrei de acasă cu caii și cu oile și că asta s-a întâmplat — și Guica avea să aibă grijă să se afle întocmai așa — din pricina celor două fete ale lui Moromete, care vroiau ele să pună mâna pe averea fraților…

https://blog.revistaderecenzii.com

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos !
Zorește-ți fugarul și-aține-te bine !
Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos
Pe urmele noastre pornit-a, și vine
Purtată în goană, ca norul de vînt,
C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt !

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Liniștiți în adumbrirea
Ce din ramuri se desface
Dragostea să ne-o pătrundem
De-o așa adîncă pace.

Ca-ntr-un vis frumos și tainic
Duși să ne topim cu-ncetul
În melancolia vagă
Ce-o împrăștie brădetul.

Ține-ți brațele în cruce,
Ochii-nchiși pe jumătate
Și din inima ți-alungă
Orice dor într-însa bate.

Să ne-adoarmă ca într-un leagăn
Adierile ușoare

Sursa: https://ro.wikisource.org/wik