Mara/Maica Aegidia de Ioan Slavici

https://blog.revistaderecenzii.com

Maica Aegidia era mititică, pășea mărunt, vorbea scurt și apăsat, avea nas nu tocmai mic și o căutătură aspră și scrutătoare, dar se muia când vedea lacrimi de văduvă: ea a stăruit ca maica priorița s-o primească pe Persida și pentru numai cincizeci de florini pe an, ba a mai și alergat pe la dl Hubăr, economul orașului, ca Mara neapărat să capete arânda podului.

Erau creștinești faptele aceste, dar ea tot nu putea să fie mulțumită de a le fi săvârșit.

Sidi era, ce-i drept, foarte deșteaptă și, din clipa când se despărțise de Trică, se făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, s-o ții pieptănată și cu mâinile curate, nici s-o aduci la buna-cuviință. Apoi Mara venea mereu pe la mănăstire ca să se plângă că lumea nu mai trece pe pod nici de la Radna la Lipova, nici de la Lipova la Radna, încât maica Aegidia, muiată de lacrimile ei, se mulțumea și cu patru florini pe lună, punea al cincilea de la dânsa. Iarna, în sfârșit, după ce Murășul a înghețat și nimeni nu mai plătea cei doi creițari, maica cea cu căutătură aspră punea toți cei cinci florini de la dânsa și era foarte mulțumită că Mara o mai ajută și ea la îmbrăcămintea copilei.

Continuă să citești

O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA, cherestigiu, căpitan în garda civică
NAE IPINGESCU, ipistat, amic politic al căpitanului
CHIRIAC, tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă
SPIRIDON, băiat pe procopseală în casa lui Titircă
RICĂ VENTURIANO, arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist
VETA, consoarta lui Jupân Dumitrache
ZIȚA, sora ei

În București, la Dumitrache

Continuă să citești

Mara/Sărăcuții mamei

https://blog.revistaderecenzii.com

A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc.

Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului, viuța din dealul despre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeață, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri.

Continuă să citești

O fată tânără pe patul morții de Dimitrie Bolintineanu

https://blog.revistaderecenzii.com

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă și-n laturi s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Continuă să citești

Adam și Eva: CAPITOLUL I – NAVAMALIKA

https://blog.revistaderecenzii.com

Apoi chinul se lămuri într-o așteptare ca presimțirea unei schimbări inevitabile. Sufletul se zbuciuma în tulburarea viitorului prezent. Conștiința își pierdea treptat limpezimea atotcuprinzătoare, parcă s-ar fi scufundat într-un nour alburiu și năbușitor. Sferele lumii noi apăsau ființa sufletului și îl mărgineau din ce în ce. Era o fâlfâire plăpândă în spațiul fără început și fără sfârșit, în bătaia timpului transparent.

Începu senzația unei coborâri prin planuri tot mai dese în care conștiința se subția ca un fir de argint răsucit fără cruțare.

Și deodată însăși conștiința parcă se frânse în două, iar sufletul se închise într-un zid nepătruns.

Continuă să citești

Macbeth/Notă introductivă

https://blog.revistaderecenzii.com

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Macbeth a fost compus, după toate probabilitățile, pe la 1606. Minereul din care Shakespeare a scos metalul prețios al tragediei, este tot Cronica lui Holinshed, în care a găsit și materialul pentru dramele lui din istoria engleză. Numai că, pe când în acestea din urmă partea istorică ține un loc însemnat, in Macbeth ea dă numai pervazul pentru țesătura acțiunii. Și multe împrejurări sunt plăzmuite de poet.

Continuă să citești

Mezul iernii de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com

În păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așază bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.

Continuă să citești

Păpuşa automată – Ion Minulescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Doamne!
Ce-am păţit aseară!…
De-a fost faptă de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?…

Cineva ―
Dar nu ştiu cine,
O păpuşă automată ―
A intrat fără să bată
În odaia mea…
A intrat fără ruşine ―
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!…
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!…

Continuă să citești

Adam și Eva de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com

Man muss nicht alles glaubenwas die Leute sagenman muss aberauch nicht glauben das sie es ganzohne Grund sagen“.KANT

ÎNCEPUTUL

Odaia era albă ca un culcuș de fecioară. Apusul își filtra agonia prin două ferestre înalte, schițând pe parchet două romburi de lumină portocalie, care cuprindeau picioarele patului într-o îmbrățișare tremurătoare.

Un miros straniu de albeață respirau pereții proaspăt văruiți și se cernea în unde subțiri pe măsuța cu trei scaune dintre ferestre, pe soba de teracotă din colț, pe noptiera de la căpătâiul patului și chiar pe jilțul de paie în care veghea sora de caritate Dafina, îmbrăcată în șorț alb, cu bonetă albă pe creștet și cu o cruciuliță roșie între sânii plini de sănătate. Din unghere răsăreau umbre sfioase, cenușii, înaintau domol și apoi, brusc, se stingeau, speriate parcă de tăcerea deasă ce căptușea odaia și înghițea tic-tacul grav al pendulei atârnate deasupra calendarului, pe fâșia de zid dintre cele două geamuri.

Continuă să citești