https://blog.revistaderecenzii.com
POETUL
Pe timpul când eram școlar,
am stat într-o seară, urmărind
în camera noastră singuratică.
La masa mea veni să se așeze
un copil sărac îmbrăcat în negru,
care îmi semăna ca un frate.
Fața lui era tristă și frumoasă
la lumina torței mele,
în cartea deschisă veni să citească.
Sprijinit cu fruntea pe mâna sa,
a stat așa pânâ dimineață,
gânditor, cu un zâmbet dulce.
https://blog.revistaderecenzii.com
De două zile ninge cu stele mari pe Olt.
Colinele visează suav sub cerga moale
Și parcă sunt mai tânăr, mai pur, mai dezinvolt
Cum rătăcesc cu ochii prin sunete ovale.
Pădurile solemne privesc tăcut spre cer
Cu crengile-ncărcate de liniști și lumină;
Sălbăticiuni ciudate răsar din râpi și pier
Când vulturii văzduhul cu aripa-l înclină.
https://blog.revistaderecenzii.com
De prea multe ori am vãzut mila rãtãcindu-se. Noi însã, cei ce guvernãm oamenii, am învãtat sã privim în inimile lor si sã nu acordãm grija noastrã decît celor demni de atentie. Refuz sã am milã fatã de rãnile ostentative ce frãmântã inimile femeilor, asa cum o refuz mortilor si muribunzilor – si stiu pentru ce.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În cinstea plictiselii mele
Voi da la noapte un banchet
Cu versuri,
Muzică
Și poze plastice cu „stele”
De cabaret.
Voi pune-n capul mesei pe poeți…
(Poeții sunt nebuni inofensivi),
În coadă pe dresorii de sticleți,
Și printre ei
Simetric așezați
Ca vorbele cu tâlc dintr-o șaradă
Pe Bunii-Templieri, între bețivi,
Pe filozofii gravi între ratați,
Pe Muze-ntre femeile de stradă
Și lângă surdo-muți pe guralivi…
https://blog.revistaderecenzii.com
”Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”
Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi odihnești etern.
Nu ești cel spre care noaptea
Își pierd, monahi și clerici,
Nici cel ars de lumânarea,
Fiarelor de prin biserici,
https://blog.revistaderecenzii.com
Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă…
Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.
https://blog.revistaderecenzii.com
Altă baladă ( Cearta dintre inima și trupul lui Villon)
– Ce-aud? – Eu sunt. – Cine? – Inima ta,
Care de-un firicel abia se ține
Nu mai am vlagă, dusă-i forța mea
Când văd că esti stingher, închis în tine,
Pleoștit, bătut de soartă, ca un câine.
– De ce-i așa? – Din propria-ți folie.
– Și te privește? – Plină-s de mânie.
– Ia lasă-mă! – De ce? – Să mă gândesc.
– Când? – Când ieși-voi din copilărie.
– Mai mult nu-ți spun. – Nici că mă sinchisesc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Poeții când există e-o minune,
Poeții nu se nasc, ei sunt născuți,
Poeții nici nu dorm, numai visează,
Poeții niciodată nu-s prea mulți.
Poeții n-au religii și nici zei,
Poeții nu așteaptă pe la uși,
Poeții libertatea nu o sapă
Și-s cei mai îngeri dintre nesupuși.