https://blog.revistaderecenzii.com

Am iubit-o…

Era micuță, și albă, și gingașă, și blândă… Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veșnic în ochii albaștri, gânditori. Șapte ani n-am observat tristețea sufletului ei! N-am vrut, sau n-am putut? Nu știu… Când am descoperit-o, însă, era prea târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închiși, orbiți sau îmbătați de fericire… Fericire! Fericire! Cumplită e uneori îmbrățișarea fericirii!

https://blog.revistaderecenzii.com

Un tip eminamente simpatic este amicul meu X… foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. Cum să nu-l cunoaștem? ÎI întâlnim așa de adesea, pretutindeni: în somptuoasele saloane de elită, în sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey și Ia cafeneaua Schreiber din Lipscani, în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși — pretutindeni gata a te saluta cu toată afabilitatea și a-ți întinde cordial mâna lui, să fii mitropolit sau paracliser, general ori căprar, ministru ori comisionar de stradă, nobil, mojic, șcl.

https://blog.revistaderecenzii.com

Bătrână când vei fi şi somnul mut
Te-ndeamnă lângă foc cu povestiri,
Adu-ţi aminte blândele priviri
Pe care ochii tăi cândva le au avut.

Mulţi i-ai vrăjit cu ochii-ţi de-ametist
Şi-adesea frumuseţea ţi-au dorit...
Dar unul doar în suflet te-a privit
Şi te-a iubit când chipul ţi-era trist.

Şi-n timp ce-adormi, întinsă lângă foc,
Vei regreta amorul cum s-a dus
Păşind pe munţii drepţi înspre apus,
Şi printre stele şi-a găsit un loc.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/

https://blog.revistaderecenzii.com

Valea se strimta mereu. Dealurile se apropiau, creșteau, își îndreptau șalele înverzite de păduri, clătinându-se agale ca niște uriași bătrâni ce înfruntă bătrânețea. Someșul fugea printre picioarele lor, rostogolindu-se peste bolovanii din cale, mugind parcă l-ar fi alungat o arătare spăimântătoare.

Trenul sufla din ce în ce mai greu, pârâia din toate încheieturile, trecea mereu de pe un țărm pe cellalt, încercând să-și ușureze suișul. De uruitul roților clocoteau codrii, iar fumul negru, care gâlgâia tot mai furtunos din coșul mașinii, se întindea peste copacii speriați, agățându-se prin crengi și acoperind fața soarelui, ca un văl de doliu.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Stăm rău, foarte rău, domnule!… Statul nu vrea să se gândească!… Nu este nici o încurajare; ba, putem zice că este chiar o persecuțiune… Și asta — să-mi dai voie să-ți declar — este trist, nu numai pentru noi, agricultorii, care nu suntem capabili să mergem cu egoismul pân-acolo; este trist pentru țară; căci, în definitiv, noi plugarii suntem, ca să zic așa, topor de oase; noi ăștia devastații…

https://blog.revistaderecenzii.com

Prințesa Nadejda se uita pe fereastra castelului mohorât în care trebuia să-și macine tinerețea. Ferestrele castelului erau închise cu un grilaj de fier gros și pântecos și astupate cu geamuri concave, așa că trecătorii, care își aruncau ochii spre ele, credeau că în dosul lor oamenii nu trăiesc, ci doar visează viața. Deasupra porții, o pajură de piatră, înnegrită de bătrânețe, căsca plictisită.

https://blog.revistaderecenzii.com

În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman.

A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe un domn impiegat de mișcare foarte tânăr, care poartă o șapcă prea matură, odinioară desigur stacojie, „pe ce linie este tras trenul ce trebuie să plece peste câteva minute spre Iași”… Domnul impiegat îmi răspunde politicos că, „în legătura cu Berlin- București, pleacă din Pașcani spre Iași numai un tren, la 4.10, cu sosirea la 6.5 p.m.”.

https://blog.revistaderecenzii.com

Întâmplarea făcu să fiu odată de față când intră un țăran într-un magazin de fierărie.

— Bună ziua! zise dânsul.

— Ce dorești?

— Aș vrea să cumpăr o coasă…

https://blog.revistaderecenzii.com

IMITAȚIE

A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și Prâslea vreo patru. Și erau frumoși și cuminți de-ți era mai mare dragul să-i vezi.

Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; și merg ei cât merg călări pân păduri, pân munți, și numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuș, aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană.

https://blog.revistaderecenzii.com

Alexandru Ralea era de vreo opte zile în Roma și încă nu izbutise să isprăvească cu Forul Roman. Fiindcă nici nu se poate isprăvi cu Forul Roman în opt zile. Cu totul altceva a fost Forul pe vremea republicei, ca, de pildă, în epoca de aur a lui August sau subt împărații de mai târziu. Fiecare secol trebuie să-l scormonești, să-l găsești printre ruinele acelea mărețe…