https://blog.revistaderecenzii.com
Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun „Poftim – am îndrăznit –
Aici, în cuibul meu”.
Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;
https://blog.revistaderecenzii.com
Un poloboc cu vin
Mergea în car pe drum, încet şi foarte lin;
Iar altul cu deşert, las că venea mai tare,
Dar şi hodorogea,
Făcând un vuiet mare,
Încât cei trecători în laturi toţi fugea:
Atunci când el folos nimica n-aducea.
Asemene în lume,
Acel ce tuturor se laudă şi spune
În trebi puţin sporeşte.
Iar cel ce tace,
Şi treabă face:
Acela purure mai sigur isprăveşte.
https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere în limba română de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin
Aur arzând în purpur-scăldat
Înspre ceruri ca Leopardul sare
Apoi îşi pleacă Obrazul pătat
În poalele Zării bătrâne – şi moare.
Se pleacă până-n Sălaş de Castor
Prelinge-Acoperişuri
Şi-n roşu vopseşte Hambarul
Apoi cu Tichia-i salută Câmpia
Şi Scamatorul Zilei dispare.
https://blog.revistaderecenzii.com
Peste câteva zile primarul Pravilă căută într-ascuns pe Grigore Iuga și-i mărturisi că nu se pot găsi hoții, pentru că nici n-a fost furt. A mai cercetat cu de-amănuntul hambarul cu pricina în tovărășia plutonierului, au mai muștruluit pe câțiva oameni care li s-au părut mai deocheați, dar degeaba. În sfârșit, s-a dus la Cosma Buruiană și dânsul i-a spus că într-adevăr s-a pripit cu jalba, căci și lui i se pare că n-a fost nimic, că tocmai se gândește să se spovedească boierului și nu îndrăznește de teamă că n-are să-l ierte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Arbust bătrân e Liliacul
Și încă mai bătrân –
Cerescul Liliac ce-azi noapte
A înflorit pe Dâmb –
Căzutul Soare – cea din urmă
Din Flori ne-a hărăzit
Privirii – nu Atingerii –
E Floarea-Asfințit.
Apusu-i una din Corole –
Caliciul – e Pământul –
Și Aștri sunt Semințe ars e –
Savantu-ncepe-abia Lucrul –
Dar peste Sinteza lui –
Flora se-opune Analizei
Atente-a Timpului –
„Nu vezi cu Ochiul” – poți simți
Că orbii – deseori –
Dar Revelația n-o lași
Nicicum pe seama lor –
https://blog.revistaderecenzii.com
În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.
Mai multe ținuturi de către miazănoapte, spre pildă Normandia, se supuseră de bună voie sau de frică străinului ce amenința de a cotropi regatul întreg. Dar fiindcă celelalte provincii nu primeau aceleași condițiuni umilitoare, armata engleză intră pe pămîntul Franței. Puțin după aceasta muri și regele francez Carol al VI-lea, lăsînd un fiu june, slab de minte și de caracter, nedestoinic de a-și scăpa țara printr-o voință puternică și vitejească. Englezii nu lăsară să le scape această ocazie, ce le era așa de favorabilă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Aș vrea să rostesc încă vreo câteva cuvinte sincere, în aceste zile de singurătate prelungită, care mă redau propriei mele conștiințe. Dar mai întâi vreau să rog pe cititor să nu-și abată privirea de la acest titlu, cam macabru. Nu despre moarte vreau să vorbesc aci, căci niciodată n-am crezut în ea, netrăind-o încă. Despre ea nu am decât o ușoară experiență, și cititorul meu știe că nu am obiceiul de a-l întreține cu ceea ce îmi este prea puțin cunoscut.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Și ca prin vis le văd pe toate…
Hei ! să te miri, să te cutremuri
De cîte-au fost nainte vremuri…
Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate !
Intrase sabie în țară…
Zaveră… ciumă… jaf și pară !
S-au prăpădit ai mei cu toții,
Și tot ce-aveam prădară hoții
Și turcul stăpînea în țară…
Cum am scăpat și eu cu zile
Nici aș putea să-ți spun, copile…
Pesemne pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
Mi-a dăruit pedeapsa-n zile…
Că, uite, vremurile-acele
De-au fost amarnice și grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun și cîntece frumoase
Erau pe vremurile-acele…
Azi cat nedumerit, nepoate :
Cum toate se schimbară, toate !
Din cîntece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
Nici inimi nu mai sunt, nepoate !…
Sursa: https://ro.wikisource.org/w
https://blog.revistaderecenzii.com
Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei…
Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt…
https://blog.revistaderecenzii.com
În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișca galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul.
Continuă să citești