https://blog.revistaderecenzii.com
Sufletul amantului sinucis
bătu la porțile raiului.
Și vămile cerului s-au deschis.
Sufletul era trist, inima lui, tot rănită.
Dumnezeu, cu dulceața graiului,
i-a zis: ,,Multe ți se vor ierta, pentru o iubită.
https://blog.revistaderecenzii.com
Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: – Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: – Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
– Iacă cum, – altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: – Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: – Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.
https://blog.revistaderecenzii.com
Dorul meu zboară spre tine, iubită,
porumbel călător spre țările primăverii.
În cetatea asta neagră, prăfuită,
abia înfloriți, s-au scuturat merii.
Trec zilele ca oamenii rătăciți pe stradă
în umbra caselor de mult întunecate.
Aici numai la înmormântări e paradă,
iar fetele sunt urâte toate, toate!
Nici nu mai cred – gândul de-acum
să-ți mai ajungă sub albastrele priviri:
aici chiar albatrosul cerului e înecat de fum
și bântuie moartea printre trandafiri.
https://blog.revistaderecenzii.com
Deși nu anunțase pe nimeni, privi pe peron în toate părțile, ca și cum ar căuta pe cineva.
— Bine ai venit, coane, bine ai venit, auzi din spate o voce groasă.
Se întoarse. Ștergându-și chelia de nădușală, un om se apropia de dânsul cu mișcări greoaie. Nu-și aduse aminte cine era.
— Se vede că nu mă mai recunoști, coane, făcu celălalt oarecum jignit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Am fost deunăzi la Westminster Abbey, panteonul Angliei. Cum intri, la fund, în partea închinată mai mult scriitorilor, e o lespede cu inscripția :Charles DickensNăscut 7 Februarie 1812, mort 9 Iunie 1870
Coroane se vedeau împrejur. Una, din foi de laur, trimeasă de un domn și doamnă, avea pe o hârtie cuvintele:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliați și pe meritele patente ale celor ce n-au obținut încă această medalie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Deși nu anunțase pe nimeni, privi pe peron în toate părțile, ca și cum ar căuta pe cineva.
— Bine ai venit, coane, bine ai venit, auzi din spate o voce groasă.
Se întoarse. Ștergându-și chelia de nădușală, un om se apropia de dânsul cu mișcări greoaie. Nu-și aduse aminte cine era.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Credeam că suntem înțeleși în veșnicie,
înlăturând cuvintele de alții mințite,
schimbând în sărutare sufletele alipite,
chiar suferința întregind o sfântă bucurie.
Sortiți a fi legați din alte vieți,
ne-apropiase peste lume o simțire mai firească,
în mine zâmbetul tău trebuie să înflorească,
amurg îngenuncheasem albei dimineți.
Mâinile până-n inimă au mângâiat.
Privirea în privirea ta oglindea dorul.
Îmi erai liniștea și iți trăiam fiorul,
miruind fruntea – într-un gând curat.
De mult în tine dragostea s-a stins, pe când în mine crește…
Mormânt îi sapă depărtarea și tăcerea.
Dar tot mai binecuvantez neagră durerea.
Când nu-ți mai sunt, în sufletu-mi făptura ta se veșnicește.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un călător ostenind.
Şi la un stejar sosind,
Subt umbra lui a şezut,
Să răsufle un minut.
Aci un bostan fiind
Şi în el pepeni zărind,
https://blog.revistaderecenzii.com
Se regăsiră dimineață cu toții afară de Micheriu, pe peronul gării, mahmuri; îl căutau în toate părțile pe Eminescu.
— Mă, mormăi Burlă, nici eu nu cred să facă filosofia chiar până la ceasul ista.
Faptul că nu apăruse nici Natalița, era și mai vorbitor. Abia cu zece minute înaintea plecării trenului se iviră și ei la braț; Burlă îi salută tradițional, ca la Viena:
Continuă să citești