https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca un văl de mătase ce flutură pe-un perete
Ea păşeşte pe o alee din Grădinile Kensington,
Şi se stinge încet
într-o epuizantă aşteptare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mie

Eu sunt o-mperechere de straniu
Și comun,
De aiurări de clopot
Și frământări de clape ―
În suflet port tristețea planetelor ce-apun,
Și-n cântece, tumultul căderilor de ape…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor… Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana”.

Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primim la redacție un volum de versuri cu un titlu, deși savant și exotic, dar îndestul de popular. E vorba de “Excelsior, poesii de d-nul Alexandru Macedonski”.

Excelsior… Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseții, veneam spre casă într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria și minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodată.
Orașul mic dormea în noaptea lui…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbesc cu mine însumi, cum aș vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Și parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate ―
Că El și Eu nu suntem decât același frate,
Și-aceeași rană-i doare pe ambii scutieri.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arde soarele.

Bate toaca de fer. Lucrătorii de la Banca Națională se odihnesc. Țiganii rîd, strigă, se-njură, pifăie din lulele stinse și se tolănesc la umbra caldă a schelelor. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă și se foiesc printre bătrîni, gustînd, pe furiș, din lulelele celor adormiți.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Barometrul se tot lasă –
Vezi numa cum vremuiește …
Ș-apoi ? parcă mie-mi pasă ?
Încă un pocal ! – Noroc !
Să se lase cât poftește,
Că eu nu mă las de loc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe mare-n asfințit…
Și vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele și marea
Se-mbrățișează cu pământul!…
Din larg,
Ca niște mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Înamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Și-n cinstea mea încep să-noate
Pe spate,
Cu câte-un far aprins sub gene,
Ce-mi luminează-n asfințit
Temutul semn de întrebare
Cu care marea m-a-nfrățit…