https://blog.revistaderecenzii.com/

Dansează stihul ritmul și pas cu pas îl sună.
O rimă-i mai scâlcie, o rimă e mai bună,
Dar trebuie o rimă și-o pauză la vers,
Cum e și călcătura la horă și la mers.
Căci de se frânge stihul strâmbat și dă în gropi
Și jocul pare-o horă ca de ologi și șchiopi.
Să crezi că vor răspunde mai bine la ureche
Când rimele-s mai strânse, păreche cu păreche.
Ce fel de danț e-acela? de surzi? de muți? de orbi?
De cucuvăi? de stoluri de bufnițe? de corbi?
În care joacă strâmbe picioarele de lemn
Și ghebele din cârcă, fără opriri la semn?
Oricât ar fi și mirii și oaspeții de dârji,
S-ar auzi un tropot de piedici și de cârji.
Gătit de sărbătoare cu fir, să luăm aminte
Că stihul e o nuntă de graiuri și cuvinte.

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/13965304/Ia_aminte

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Ba e noroc!
— Ba nu e noroc!
— Ba e noroc, muiere!
— Ba nu e, mă omule, nu!
— Adică, nu muncesc eu, femeie?
— Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anica

Sughiţa:
Cineva gândea la ea.

Cam peste-o lună-i dusă la vedere
…Odaia zace în tăcere,
perdeaua are ciucuri, creţuri,
pe masă – cinci dulceţuri.

Când se-ntoarce de la el,
spârc, pe ea, un porumbel.
Petiţoarele îi spun
că-i semn bun.

octombrie 1954

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/anica.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme… iacă cea mai mare nefericire din viața mea!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi perdu răbdarea și zise:

— Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi și mie niște ouă, ca să-mi prind pofta măcar. — Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu cucoșul tău, să facă ouă, și-i mânca; că eu așa am bătut găina, și iacătă-o cum se ouă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe vîrful aprig acestor maluri
O floare mică a răsărit,
Și între ceruri, și între valuri
E clătinată de vînt cumplit.

Naltă e stînca, marea-i adîncă !
Spumegă valul jos clocotind;
Dar floricica sus, de pe stîncă,
Zîmbește vesel, la cer privind.

În zadar vîntul vrea să o zboare
Ca s-o arunce cruntului val;
Ea își deschide inima-n soare
Și-nveselește aprigul mal.

Astfel, iubită, în a mea viață,
Scump suveniru-ți e neclintit;
Și-n veci revarsă al lui dulceață
În al meu suflet mult fericit !

Fie talazuri în astă lume !
El pe deasupra zboară voios
Și se îngînă cu al tău nume
Ca floarea mică cu-al ei miros.

Biariț, 1853

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aveam 19 ani când ieșii din Universitatea de la Oxford, unde petrecusem multe nopți visând plăcerile lumii și descriind în versuri înfocate nesățioasele dorințe ce mă munceau. Eram, precum știți, domnilor, la acea vârstă de năluciri aurite și de prezumție fără margini, vârstă în care omul, încă necopt, este expus la o sută și o mie de întâmplări de tot soiul, triste sau vesele, poetice sau ridicole.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.

O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.

https://blog.revistaderecenzii.com/

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe cărarea înflorită care duce la fântână,
În ștergar și în catrință, merge-o sprintenă română;
Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un pruncușor,
Cu gurița lui lipită de al laptelui izvor.