https://blog.revistaderecenzii.com/
Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?
Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A zilei licăriri nu se mai țin,
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-s-a al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus
După junețea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veștejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.
traducere Christian W. Schenk
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pânze şi cârmă-s rupte-n vârtejul ce vuieşte,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parâmele din mână matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sânge, luând ultima nădejde.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată o capră bătrână şi capra asta avea şapte iezi, pe care-i iubea aşa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
https://blog.revistaderecenzii.com/
Fiindcă eram un trist şi grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.
https://blog.revistaderecenzii.com/
din Kitai
– după Rihaku, secolul 8 al erei noastre –
Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A răsărit senina lună
Și strălucește peste mare;
Eu stau cu draga mea-mpreună
Și-o strâng la sân cu dezmierdare.
https://blog.revistaderecenzii.com/
De-mi spui: «Să-mi pieri din faţă!… » eu te ascult îndată,
«Din inimă să-mi pieri!…» te-ascult, dacă-mi vei spune:
«Să pieri din gândul meu!… » Aceasta niciodată!
Memoria, nici eu, nici tu, n-o vom supune.
Cu cât mai lungă-i umbra când de departe vine,
Şi tot mai larg e cerul îndoliat ce-l lasă.
La fel, cu cât făptura mi-o-ndepărtez de tine
Ea-ţi prinde amintirea-ntr-o pânză şi mai deasă.