Domnul Vucea. Proză de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere.

Continuă să citești

Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună !

Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului.

Continuă să citești

E fluturele-ndrăgostit de trandafir – Heinrich Heine

https://blog.revistaderecenzii.com/

E fluturele-ndrăgostit de trandafir
Și nu se satură în juru-i să tot zboare,
Fiind el însuși gingaș și duios
Împresurat de razele de soare.

Dar trandafirul? Tare-aș vrea să știu
De cine-anume e îndrăgostit:
De al privighetoarei glas zglobiu,
Sau de luceafărul pe cer ivit?

Nu știu de cine, însă știu că eu
Pe voi toți vă iubesc: privighetoare,
Luceafăr de pe cer, și trandafir,
Și fluture, și raze vii de soare!

Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine

Prâslea-cel-Voinic și merele de aur. Basm de Petre Ispirescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată; că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești.

Continuă să citești

Omul de piatră. Basm de Nicolae Filimon

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un împărat și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii.

Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise:

— Să trăiești, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea.

Continuă să citești

Cămila și vulpea. Fabulă de Antioh Cantemir

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cămila mult geloasă văzând un țap odată
Cu coarnele cum bate de câini înconjurat,
A început în sine a blestema pre soartă
Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat!
Un trup frumos și mare să fie fără coarne,
Să nu aib eu o armă ca slava să-mi lățesc,
Ca dușmanii mei lesne în praf să se răstoarne!
(Geloșii felurite de pricini născocesc
Când vor să tot cârtească). Așa se tânguiește
Cămila mergând tristă cu capu-n jos plecat,
Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întâlnește,
Împărtășire multă la soartă-i a luat.
Cămila de-amăruntul își spune scârba toată.
— Cunosc, răspunde vulpea, că mare ai cuvânt,
Dar eu am mijloc sigur ca să te fac cornată.
Colo-n pădurea ceea un loc e în pământ,
De drum nu prea departe; îl vei afla sub zare;
Se cheamă vizunie: la ea oricine-a mers
Și capul său plecându-și a stat păzind răbdare,
Fără de prelungire cu coarne s-a ales,
Precum berbecii, boii și țapii dau dovadă.
Această sfătuire cămilei a plăcut;
Ea nici gândea că leul în vizunii să șeadă,
Dar cine cată coarne, la minte e cam scurt.
Cămila iute-aleargă, cu mare bucurie
Găsește acea bortă sub niște frasini vechi,
Și capul își afundă îndată-n vizunie,
Iar leul cu cruzie o prinde de urechi.
Ea trage, el nu lasă, pân-ce-n sfârșit scăpând.
Acasă se întoarce urechile lăsând.

O, iubitori de slavă! Pre voi v-am arătat,
Ființa de cămilă spre laudă v-am dat.
Cunoașteți că acela ce fala tot gonește
Cu râsul și ocara ades se pomenește.

Sursa: https://ro.wikisource