https://blog.revistaderecenzii.com/

Suflet altu n-are
Chin astfel de mare,
Foc astfel de greu.
Trăiesc moarte vie,
Fără să mă știe
Altul decît eu.
Ziua nu-mi dă pace,
Noaptea n-am ce face,
Greu mi-e într-ascuns.
Unde cer dreptate,
Surdă răutate;
Nu-mi dă nici răspuns.
Mă-ntinz în putere
Cu glas, cu vedere;
În sus și în jos.
Nu e nici o fire
Să aibă pornire
A-mi fi spre folos.
Ce e sus ascunde
Cine știe unde,
Supt acea perdea
Carea n-o ridică,
Zicînd că e frică
Nu-l putem vedea.
Ale lui slugi sfinte,
Mii de seci cuvinte,
Celor ce vorbesc,
Care nu-i cunoaște
Că sînt vulpi, șarpi, broaște,
Ce-n zadar trăiesc.
Vii la omenire,
Mai rea nesimțire,
De piatră sînt toți.
Mai d-aproape rude
Mai rău nu aude,
D-ai striga cît poți.
Nu găsești ființă
Să aibă credință,
Nici într-acel ceas
Cînd păharul morții
Stă în pragul porții.
Alt ce-a mai rămas?
Căci n-am o putere,
Să trec printre sfere,
Doar va fi vrun loc?
Unde e astîmpăr,
Nici vînz, nici nu cumpăr,
N-am stăpîn noroc;
Un loc prea departe
De vecinică moarte
Ce-acum pătimesc,
Numai pentru nume
Că mă aflu-n lume
Și-adecă trăiesc.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Suflet_altu_n-are

https://blog.revistaderecenzii.com/

Albatrosul

În imensitatea Capricorn şi Pol
Vântul urlă, rage, şuieră-n trist gol,
Sare pe de-a latul de Atlantic mut,
Tot albit de bale şi zdreleşte slut
Apa-ngălbenită, aburi ţâşnitori,
Muşcă, sfarmă, smulge, taie, rupe nori
În crâmpeie-zdrenţe, sângerând lumini,
Răsturnat în aer, ca-nvelit în spini,
În rotiri confuze, strigăt vast, penat,
Scutură şi trage valul înspumat,
Chinuind pe frunte monştrii-caşaloţi,
Încâlcit în urlet, crunt ţâşnit din toţi.
Regele din spaţiul mării necuprins
Zboară spre rafala-bestie întins,
Ca săgeata, sigur, dur şi negrăbit,
Ochi ce-nvinge bezna, dincolo de mit;
Cu rigid-întinse aripi de oţel
Sfârtecă vârtejul răguşit tembel,
Liniştit în miezul groazei, îndrăzneţ,
Vine, trece, piere, neînvins, măreţ.

Trad. de Savin Badea

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=leconte+de+lisle

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era părintele și căpetenia unui popor de mândri voinici, și, cu toate că cetatea lui era încă mică și puțin arătoasă, în înțelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăți s-au înălțat aievea pe pământ.

De aceea, un zeu și o zeiță, adică Poseidon, împăratul mărilor, și fecioara Atena, fiica preaiubită a lui Zeus, se certau amândoi, care dintre ei să dea numele său cetății lui Erechteu. Ca să curme cearta, Zeus hotărî o zi pentru ca, în fața adunării tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, să li se aleagă dreptatea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-loreley-poezie-id-6712/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De pe scaunul său, înălțat pe muchea înnorată a Olimpului, Zevs privi la fiii oamenilor și-i văzu pretutindeni dedați cu patimile, fără de a purta câtuși de puțin grija dreptății. În inimile lor răutatea crescuse mereu; iar, spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorâse pământul cu sânge.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

decembrie 1956

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/cint_dor.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primăvară-ntîia oară roazele cînd înfloresc,
C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc,
Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat,
Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat
Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea
I s-a-ntors în supărare, cu acel gust n-o privea;
Cum și către grădinarul zise: — Iacă un cusur
Care n-ar fi cuviință ca să-l aibă un răsur;
Tu cam te pricepi la multe măestrii grădinărești,
Ș-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuiești?
— Ba să poate, împărate, — grădinarul a răspuns —
Și grădinăria are cîte un secret ascuns.
— Nu știu, — împăratul zise — asta este treaba ta,
Fă-l ca să-i lipsească ghimpii și un dar vei căpăta.
Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui,
Să se prinză și să crească îndestul se nevoi;
În sfîrșit el cu secretu-i a văzut c-a izbutit
Și mergînd la împăratul duse un fir înflorit;
Care-n mîna sa luîndu-l, foarte bine i-a părut
C-a putut să-l altuiască după cum a fost cerut,
Dar la nas cînd îl duse, zise către grădinar:
— Ce fel? Acum văz că n-are cel mai mic miros măcar!
Grădinarul îi răspunse: — Împărate, să trăiești,
Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești,
Și nimic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur,
Arburi, plante, flori și oameni, astfel și acest răsur,
Care or ca-ntîi să-nghimpe și să fie cu miros,
Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos.
Fiecare poartă cîte un răvaș în spate.
Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede.
Fiecare să ține mai cuminte decît altul.
Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi cît de urîcios.
Și
Ce e frumos poartă și ponos.
Fiecare trage spuză pe turta lui
Lesne a judeca pe altul.
Că
Nu te pricepi să împarți un pai la doi boi.
Și că
Cu ce dascăl lăcuiește
Așa carte-alcătuiește.
Așa e lumea asta:
Rîde om de om și dracu de toți.
Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede.
Gura lumii numai pămîntul o astupă.
Fiecare să leagă unde îl doare.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Povestea_vorbei#Povestea_vorbei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Treceam cu vaporul legănat de valuri verzi despre Lindau la Constanța, de unde aveam să iau calea ferată, ca peste Zürich, Berna și Geneva să ies în Italia.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Asară, de-un vac trecut,
Să gust hazul m-ai făcut,
O, doamna mea ce miloasă,

Și să cred că n-ai oprit
Nici un lucru nejărfit
Din cîte ai mai frumoasă.