https://blog.revistaderecenzii.com/

Când mă gândesc în nopţi târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschişi, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era părintele și căpetenia unui popor de mândri voinici, și, cu toate că cetatea lui era încă mică și puțin arătoasă, în înțelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăți s-au înălțat aievea pe pământ.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De douăzeci și patru ore
Îmi aștept eu fericirea.
Mi-o vestește cu-o ochiadă.
Dulce-i scapără privirea.

Limba, vai, e-așa săracă
Și cuvântu-așa greoi!
Cum îl spui, de-ndată zboară
Ca un fluture vioi.

Dar privirea-i fără margini
Și-ți lărgește nesfârșit
Pieptul, ca un cer pe care
Stelele l-au fericit.




Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-emma-poezie-id-28240/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Traducere de Ștefan Octavian Iosif

M-a desfătat un vis frumos
Și negrăit de fioros :
Mi-e încă mintea tulburată
Și-mi bate inima speriată…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din țară în țară rătăcea biata zână Leto sau Latona, plină de temeri și de durere, pentru că nici o țară și nici o cetate nu voia să-i dea un locșor, unde să trăiască în pace. Toate locurile, dăruite de zei cu belșug, aveau frică de urgia zeiței Hera, care era dușmană neîmpăcată a bietei zâne Latona.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Febus Apolon șezu cît șezu la locul său de naștere, în insula Delos din mijlocul mărilor. Pe tot anul se adunau acolo strănepoții bătrînului Ion, ca să-i facă jocuri și sărbări dinaintea templului său. Dar cînd crescu mai mare și se întări, tînărul zeu cu părul de foc se simți pornit a străbate lumea și a o limpezi de iesmele întunericului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

(vorbește capul:)
Ah, doar un scăunel de-aș fi
Picioarele în fiece zi,
Eu zău că nu m-aș căina.

(vorbește inima:)
Ah, doar pernuța de-aș fi
În care ace-nfige ea,
M-aș bucura, n-aș suferi
De câte ori m-ar înțepa.

(vorbește cântecul:}
Și hârtiuța doar de-aș fi
Din care-și face-un bigudiu,
Eu la ureche i-aș șopti
Ce-adie-n mine, tot ce-i viu.

Traducere I. Cassian-Mătăsaru

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-vorbeste-poezie-id-27936/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Zăresc pescărușul cum zboară,
Cu pene argintii,
Deasupra negrelor valuri…
Înaltă e luna-n tării.

Din mare, calcanii, rechinii
Botul pornesc a-și ivi.
Se leagănă-n zbor pescărușul…
Înaltă e luna-n tării.

O, suflete fără de-odihnă,
Cât de mâhnit poți să fii!
Ești prea aproape de mare…
Înaltă e luna-n tării.



Traducere I. Cassian-Mătăsaru
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-zaresc-pescarusul-cum-zboara-poezie-id-28058/

https://blog.revistaderecenzii.com/

„…dară ceilalți lăcuitori, ce au fost mai înainte, unde sunt? Cari nici se mai știu, nici se mai pomenesc, nici măcar cevași dintr-aceia se mai numesc, sau ce limbă va fi avut cine mai știe? Și de va fi fost rămas cinevași, încă atâta s-au amestecat în cei mai de pre urmă lăcuitori, cât îngropați de tot sânt, de nu se mai vede nimic de dânșii nicăiri!”Spătarul N. Milescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arborii-nfloriți răsună,
Cîntă cuiburile-n slavă…
Cine-i oare capelmaistrul
În orchestra din dumbravă ?

Pițigoiul care-ntr-una
Dă din cap cu-atîta fală ?
Ori pedantul cuc ce-și strigă
Numele fără greșeală ?

Este oare cocostîrcul,
Care, tacticos la pasuri,
Calcă-nfipt pe lungi picioare,
În acest concert de glasuri ?

Nu ! În inimă-mi trăiește
Cela ce conduce corul…
Tainic simt cum bate tactul,
Și socot că e amorul.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-arborii-nfloriti-rasuna-poezie-id-10253/