https://blog.revistaderecenzii.com/

Paiaţele

Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanţ de gât şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!

Pentru a cerşi râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfâşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.

De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,

Vïaţa nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicând pe scena ta vulgară.

Trad. de George Pruteanu

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=leconte+de+lisle

https://blog.revistaderecenzii.com/

 La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni
    Și vorba de calendare, d-astrologi a pomeni ;
    Fiindcă-n anul acela cîte prevestiri s-au pus
    Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.
    Unul ce ședea la masă împreună a prînzi
    Și de astrologi cuvîntul îndată cum auzi,
    „Domnilor ! — el le răspunse — s-am audență mă rog,
    Eu vă-ncredințez că-n viață n-am văzut un astrolog
    Toți creierii-n cap să-i aibă, ci sînt toți niște lipsiți,
    Cărora lumea le zice învățați și procopsiți.”
    Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost,
    Carele la acea masă servitor și el a fost
    Și era atunci la masă să dea un cap de vițel.
    Îl aduse fără creieri, carii îi mîncase el ;
    Stăpînul său, luînd capul ș-în el creieri nevăzînd,
    S-a întors cu supărare și îl întrebă, zicînd :
    „Dar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast vițel ?”
    „Nu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog și el.”

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Astrologia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de când Zeus biruise pe zeii cei bătrâni și se așezase cu sila pe scaunul împărătesc al tatălui său, Cronos. El ținea acum în mâinile sale trăznetul; sub picioarele lui zăceau grămădite tunetele și fulgerele și toți zeii, rânduiți în juru-i, tremurau de frică dinaintea puterii și măririi lui.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost uă dată ca nicĭ uă dată; că de n’ar fi nu s’ar maĭ povesti, etc.

A fost un unchiaș și uă mătușe. Eĭ ajunseseră la sărăcie, cheltuind tot ce aveau după sufletul lor, spre a dobândi un fiŭ, dară în deșert.

Acum, la vreme de bătrânețe, se hotărîră și eĭ să iasă pe câmpie, și orĭ ce va găsi, să’l ia să’l créscă ca pe fiul lor. Decĭ într’uă diminéță, porniră amândoi pentru acest sfârșit: atît de mare era dorul lor să aibă un copil.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Colibriul

Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă şi un soare blând,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,

Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul şi-a frânt,
Unde-asoka roşă, cu-adieri divine,
Înfloreşte-n inimi jilav fulger; vânt,

Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –

Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare şi petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.

Trad. de Savin Badea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/imbratisarea.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trei semne un nebun făcu-n nisip și ea,
O fată palidă, în față-i sta.
Cânta, o, marea ne-ncetat.

Ea-n mână un pahar ținea
Ce plin până la margine sclipea
Ca sângele greu și-nfocat.

N-au scos o vorbă – soarele murea,
Atunci el luă din mâna ce-l ținea
Paharul și-l bău-nsetat.

Lumina-n mâna ei se stinse-așa
Și vântul șterse semnele, – Cânta,
Cânta, o, marea ne-ncetat.

Traducere Mihail Nemeș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-balada-poezie-id-31215/

https://blog.revistaderecenzii.com/

De mult, tare de mult,
Pe cînd pruncul de trei zile
Într-o clipă număra
Stelele ce-n cer clipeau;
Și cu ochii lui vedea
Iarba-n cîmpuri cum creștea;
Și cu urechea auzea
Cînd păianjenul țesea,

pe plaiurile Buzăului, în codrii Cislăului, într-un palat minunat, trăia o împărăteasă cu numele de Neaga.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost ce-a fost… a fost odată o văduvă care avea o fată, Lia, și văduva era săracă de nu mai știa cum să-și înnoade zdrențele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creșteau flori pe unde-i călca piciorul și da muguri lemnul uscat când ea punea mâna pe el.

Diminețile, când se deștepta din somn, văduva suspina din greu, căci nopțile o visa totdeauna pe fata ei voioasă și fericită înconjurată de bogății și gătită ca o împărăteasă, și grea mâhnire o coprindea când o vedea săracă și îmbrăcată în vestminte făcute din căpătate, dar peste puțin fața mamei iar se înveselea, căci Lia era și în sărăcia ei tot voioasă și fericită, parcă ar fi încunjurată de bogății și gătită cum o visase, ca o împărăteasă.