https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost uă dată ca nicĭ uă dată; că de n’ar fi nu s’ar maĭ povesti, etc.
A fost un unchiaș și uă mătușe. Eĭ ajunseseră la sărăcie, cheltuind tot ce aveau după sufletul lor, spre a dobândi un fiŭ, dară în deșert.
Acum, la vreme de bătrânețe, se hotărîră și eĭ să iasă pe câmpie, și orĭ ce va găsi, să’l ia să’l créscă ca pe fiul lor. Decĭ într’uă diminéță, porniră amândoi pentru acest sfârșit: atît de mare era dorul lor să aibă un copil.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă şi un soare blând,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,
Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul şi-a frânt,
Unde-asoka roşă, cu-adieri divine,
Înfloreşte-n inimi jilav fulger; vânt,
Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –
Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare şi petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.
Trad. de Savin Badea
https://blog.revistaderecenzii.com/
Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/imbratisarea.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Trei semne un nebun făcu-n nisip și ea,
O fată palidă, în față-i sta.
Cânta, o, marea ne-ncetat.
Ea-n mână un pahar ținea
Ce plin până la margine sclipea
Ca sângele greu și-nfocat.
N-au scos o vorbă – soarele murea,
Atunci el luă din mâna ce-l ținea
Paharul și-l bău-nsetat.
Lumina-n mâna ei se stinse-așa
Și vântul șterse semnele, – Cânta,
Cânta, o, marea ne-ncetat.
Traducere Mihail Nemeș
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-balada-poezie-id-31215/
https://blog.revistaderecenzii.com/
De mult, tare de mult,
Pe cînd pruncul de trei zile
Într-o clipă număra
Stelele ce-n cer clipeau;
Și cu ochii lui vedea
Iarba-n cîmpuri cum creștea;
Și cu urechea auzea
Cînd păianjenul țesea,
pe plaiurile Buzăului, în codrii Cislăului, într-un palat minunat, trăia o împărăteasă cu numele de Neaga.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost ce-a fost… a fost odată o văduvă care avea o fată, Lia, și văduva era săracă de nu mai știa cum să-și înnoade zdrențele, iar Lia, fata ei, se făcuse harnică de creșteau flori pe unde-i călca piciorul și da muguri lemnul uscat când ea punea mâna pe el.
Diminețile, când se deștepta din somn, văduva suspina din greu, căci nopțile o visa totdeauna pe fata ei voioasă și fericită înconjurată de bogății și gătită ca o împărăteasă, și grea mâhnire o coprindea când o vedea săracă și îmbrăcată în vestminte făcute din căpătate, dar peste puțin fața mamei iar se înveselea, căci Lia era și în sărăcia ei tot voioasă și fericită, parcă ar fi încunjurată de bogății și gătită cum o visase, ca o împărăteasă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Aideți să vorbim degeabă,
Că tot n-avem nici o treabă.
Fiindcă
Gura nu cere chirie,
Poate vorbi orce fie.
De multe ori însă
Vorba, din vorbă în vorbă
Au ajuns și la cociorbă.
Ș-atunci vine proverbul:
Vorba pe unde a ieșit
Mai bine să fi tușit.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/edict.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un bătrân trecut în zile
Fiind foarte țermonos,
La dame și la copile
Era și mai cu prisos.
Într-o zi văzând că vine
O damă a-l cerceta,
El cu părere de bine
Vrând ei a se arăta,
Ieșind să o-ntâmpineze,
Pe loc de brățet o ia,
Chip să o ajutoreze
Ca să suie scara ea.
Dama începu să zică:
– „Lasă, mă rog, n-osteni!
Că nu sunt vro mititică,
Poci și singură veni!”
El îi răspunse: „- Prea bine,
Te-aș lăsa, sufletul meu!
Dar să te ascult nu-mi vine,
Că mă tem să nu caz eu”
Mulți sunt carii ne arată
Politică de prisos,
Dar țermonia cea dată
Privește-n a lor folos.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C8%9Aermonia_unui_b%C4%83tr%C3%A2n