https://blog.revistaderecenzii.com/

Memoriei eruditului seigneur d’Astarac,
întemeietor şi incendiator al astaracienei
,,Regina bibliotecilor”, protector şi cola-
borator al doctului abate Jérôme Coig-
nard şi al devotatului său elev Jacques
Tournebroche.

Am căutat metalul rar,
În eprubete şi retorte,
Şi în lumini de chilimbar
Pândeam a elfilor cohorte.

https://blog.revistaderecenzii.com/

După mai multe zile de călărie și de zdruncen, și nopți de nesomn pe la stâne, să stai răsturnat într-un jilț moale, pe-o limpede seară de vară, în liniștea solemnă a munților, subt un cer învăpăiat de stele, și s-asculți pe un străin deștept care a umblat și a văzut lume multă, să-l asculți vorbindu-ți cu uimire de țara ta, de frumusețile și de bogățiile ei, iată o fericire din acelea care-ți lasă-n viață dungi neșterse de lumină, cărări de-a lungul cărora îți porți cu drag aducerileaminte.

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din vale de Gruia, în dreptul satului Pristolu, o lamă sclipitoare de oțel se-mplântă-n malul drept. E râul Timocului. Serbia rămâne la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde se îndoaie iarăși un cot mare în țărmul din stânga, scobit de valuri, până-n șesul Maglavitului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum zicea el, aşa se şi făcea, fiindcă era judecător drept şi iubitor de pace. Când fu aproape de bătrâneţe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simţi împăratul când a văzut că dobândi un moştenitor. Toţi împăraţii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puţin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi şi poveţele lui cele de mult folos, a dobândit fecior.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când merg pe câmpie,
Când stau acolo-n iarbă,
Sunt cel mai cuvios ce scrie
De fulger neatins, de-o vorbă.
Îmi flutură în vânt mantaua,
Fantoma veselă mă-ntreabă,
Ce-i înăuntru, și licheaua-i
Ce prea-n grabă-mi termină ziua.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din cel din urmă arc al Carpaților, de sub poalele Călimanului, se lasă pe coasta despre răsărit a țării, un lung șir de coline, care marg — ridicându-se și culcându-se ca valurile unei mări — până la cătările Dunării. Pe la căpătâiul acestor dealuri, frumoasele și roditoarele dealuri ale Moldovei — se îndoaie Prutul în șerpuiri mari, așternut ca de pe întinsul unei stepe. Izvorât de departe, din Carpații Galiției, râul vine tulbure la hotarele noastre, sparge măgurile Mamorniței și-și împinge apa-i gălbuie, lină, fără nici o încrețitură, în lunca largă, ce se desface de la Cotul Boianului de jos.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate şi cu tot ceea ce meşterii din acea ţară au socotit mai scump şi mai frumos. O mulţime de stâlpi de marmură şi poleiţi erau prin biserică şi pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai preţioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun şi mari cât doniţa, cărţile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumuseţea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârşească pe deplin, căci turnul se surpa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

E cald
Şi lacul pare o hartă de noroi…
E harta unei ţări după război,
În care – dezgustat de-atâta murdărie –
S-a sinucis şi ultimul broscoi,
Un biet şcolar cu nota 3 la geografie…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ne lăsăm spre miazănoapte, pe plaiurile umbrite ale munților, în „Țara Vrancii”. Departe-naintea noastră se văd printre munți șerpuirile apelor, și-n lungul văilor albe, cu sclipiri de argint, se lămuresc satele ca-ntr-o panoramă, presărate pe sub frânturi de codru. Soarele scapătă cătră asfințit, fuioare de nori izvorăsc din adâncuri, un vultur plutește, cu aripele-ntinse, în creștetul zării — pe coaste răsună tălăngi, și glasuri de ape, și doine din fluier. În tot cuprinsul e un farmec care ne spune c-am pășit pe pragul unei alte lumi. Descălecăm și tăiem pripoarele de-a dreptul; străbatem pădurea de brazi ce acopere poalele muntelui și, pe la aprinsul stelelor, ieșim în larg, pe valea Zăbalii, la satul Nereju.