De la Curtea-de-Argeș o luăm de-a dreptul peste muscele și după șase ceasuri de umblet mai mult prin pădure, sosim pe la prânzul cel mare în Câmpulung. Orașul se întinde pe-o vale răcoroasă la poalele munților. Dealuri acoperite de livezi îl adăpostesc de vânturi. Râul Târgului îl spală și-l înveselește cu undele lui limpezi și gălăgioase. Străzile sunt drepte, curate, umbrite de arbori — mai toate casele au grădină; unde te uiți, vezi numai flori, răzoare de flori pe lângă ostrețe, glastre de flori în cerdacuri și pe la ferestre — orașul tot e împodobit cu flori.
A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.
Fraților ! Sunt între noi Valuri’nalte, vânturi grele. Totuși eu vă văd pe voi, Vă văd mândrele drapele Ale libertății sfinte; Simt cum bat, peste morminte, Inimile de eroi Care luptă înainte Vă aud spunând, departe: „Libertate vrem, sau moarte !”
De la obârșia Bistriței, de sub curmătura Văleanului, mergi mai bine de trei ceasuri spre răsărit, pe sub codrii ce se lasă din culmea Părângului, și dai de cheia Recei, în pragul căreia se deschide fantastica peșteră Stogu. Te sui anevoie pe-o lungă scară de grohotiș până la intrarea ei largă, triunghiulară, din vârful căreia atârnă o stalactită de mărimea unui om aproape, podoabă uimitoare, ce pare că înadins stă spânzurată acolo ca să te vestească de ce minunății ai să vezi mai departe. Într-adevăr, de-abia faci vro douăzeci de pași în gârliciul peșterei, și te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe, din tavanul și de pe pereții căreia atârnă mii de stalactite lucii și străvezii, candelabre, potire acoperite cu năframe de piatră, ciucuri mari și perdele horbotate, din încrețiturile cărora se preling și cad picături de apă („lapte de piatră”) pe creștetele stalagmitelor de jos, ce cresc în felurite forme, înălțându-se spre podoabele de sus. Mai în fund găsești tidve de urși, oase risipite de cine știe câte mii de ani; pe sub păretele din dreapta, un izvor lunecă încet, cu sclipiri argintii, răsfirându-și apa limpede ca o pânză de lumină pe lespezi netede de alabastru; hrube înguste se deschid pe de lături, tainiți încâlcite se scoboară în adâncimile întunecoase ale muntelui, în cari înaintezi orbecăind, și de la o vreme pășești tot mai încet, tot mai cu grijă — temeri nedeslușite te năvălesc, începi s-asculți tăcerea pustiului, ca un copil lăsat singur în întuneric -dorul de lumina soarelui te cheamă îndărăt.
A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.
De ce-aș fi trist ? că toamna tîrzie mi-e frumoasă ? Pridvoarele-mi sînt coșuri cu flori, ca de mireasă. Fereastra mi-este plină De iederi împletite cu vine de glicină. Beteala și-o desface la mine și mi-o lasă, Cînd soarele rămîne să-l găzduiesc în casă. O prospețime nouă surîde și învie Ca ca de botez, de nuntă și ca de feciorie.
Îngerilor bucuriile, mergem pe a Domnului cale Unde în naturii templu veseliile răsună. Ochii tulburi să nu ne fie, și nici grijile nu fie, Orice ființă să se bucure de dragoste la fel ca noi.
Și iarăși, cine dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, și nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc?
Și care e rostul să ții morțiș să descoperi vreo cauză, și că numai una singură și cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire, sunt și efecte și dau din ele efecte îndrăcit de multiple și de încâlcite.
