https://blog.revistaderecenzii.com/
Era vreme frumoasă. Era vară, holdele erau galbene, ovăzul verde, fânul era clădit în căpiţe şi cocostârcul se plimba pe câmp cu picioarele lui lungi şi roşii şi clămpănea pe egipteneşte, fiindcă limba asta o învăţase de la maică-sa.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Iubiţii mei fraţi! arta noastră se pârguie poate,
Când, tinereţii asemeni, îndelung fermentează,
Curând întru liniştea frumuseţii!
Fiţi doar evlavioşi, cum au fost Elinii!
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un împărat, şi el avea trei feciori. Când le-a venit şi lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul:
https://blog.revistaderecenzii.com/
Lăsîndu-te la vale pe șoseaua care pleacă din Slatina, avînd la dreapta zăvoaiele Oltului și la stînga șiruri de dealuri cu porumbiști, dacă gonești cu patru cai, în trei ceasuri sosești în Necule, comună mare, de trei mii de suflete, și reședință de suprefectură a plășii Dumbrăvile.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pe sub coastele Bucegilor, pe dinaintea celor mai înalte și mai frumoase vârfuri, se deschide de la miazănoapte spre miazăzi Valea Prahovei — pustietăți și întunecimi de codru acum două sute de ani — astăzi valea cea mai locuită și mai bogată din țară. Pornește de la hotar, din dâmbul Predealului, și se lasă-n cotituri trăgănate printre munți până dincolo de Câmpina, unde-și topește malurile în largul neteziș al șesului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vă salut, voi umbre adăpostite,
Voi alei ce-n preajmă-mi v-odihniți;
Tu lună calmă, nu auzi calomniatorii ce pândesc,
Inima-mi, de luciul perlei tale fermecată.
În lume unde proștii joc își bat,
Se luptă pentru goale siluete,
Fuge spre voi acela care nu vede sclipirilor tumultul!
Vanitoasa lume, nu! Numai virtutea o iubește.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Era o după−amiază, spre sfârșitul
Lui iunie, de-a pururi însoritul,
Când vântul strânge argintii nori
În cete mari, de munți rătăciri
Și când, în urma lor, ca veșnicia
Se-ntinde, feciorelnică, tăria.
Se bucura tot ce trăia sub soare –
Și râul, și mănoasele ogoare.
Și trestia, și salcia pletoasă,
Și arborii înalți, cu frunză deasă.
Era o iarnă grea, când fără viață
Sunt paserile-n codri, când înghiață
Și peștii-n ape, când sub ghețuri iazul,
Cu mâl afund, își simte rece-obrazul,
Ca un pământ pietros – iar bogtașii
Se strâng lângă cămin, cu copilașii,
Și tot li-e frig. Dar vai de-acei moșnegi
Flămânzi și goi, ca niște câini pribegi!
1820
(postumă)
Traducere Petre Solomon
Sursa: https://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-vara-si-iarna-poezie-id-13008/