https://blog.revistaderecenzii.com/

În formarea sufletelor ce aspiră la o vieață superioară s-a recunoscut totdeauna literaturei un rol de frunte, nu numai pentru că ne înalță gîndurile, ne înnobilează sentimentele, ci și pentru că prin ea ajungem să cunoaștem puterea magică a cuvîntului cînd arta îl face să vibreze. Cît timp cuvîntul, fie rostit, fie scris, servește numai ca mijloc de exprimare, de comunicare, el are o valoare elementară, răspunde numai la o necesitate imediată, se reduce la ceva prozaic. Cînd însă îl smulgem din acest prozaism, îl facem să răsune duios ori cutremurător, îl lăsăm să se avînte în lumea armoniilor, el capătă alt înțeles, altă valoare, pentru că a primit binecuvîntarea artei, a devenit poezie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe lângă un copaci mare
    Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
    Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
    Încât vârfu-i întrecuse,
În lung și-n lat să-ntinsese,
    Ramurile-i cuprinsese,
Și pretutindeni umpluse
    De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
    Văzându-se la înălțime,
Începu să se mândrească
    Și zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
    Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
    În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
    Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
    După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
    I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
    Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
    Atuncea ești jos grămadă!”

Gândește la viitoare
    Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
    Pân’ nu cerci nenorocirea.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Copaciul_%C8%99i_dovleacul

https://blog.revistaderecenzii.com/

La un Amic

Crezând că nu mai sunt acelaș, amice, poate nu te-nșeli
Dar mi se pare de-altă-parte că ești schimbat mai mult ca mine
Căci azi mă vezi că sunt ca tine,
Că am defecte și greșeli.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunând pierdutele-i pătrate.

Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.

Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/vitraliu.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Luniță luminătoare
Și stele strălucitoare,
Luminați mai cu tărie
Scumpa mea călătorie.
Dați lumină înfocată
Pîn cărarea-ntunecată
Să văz drumul d-a mă duce
Carea tristă și deșteaptă,
Cu dor mare mă așteaptă,
Ca să ajung cît mai tare,
Să-mi dea dulce săruiare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor.

Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.

Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dimineatamar.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un comit când să arată,
Între stele sus pe cer.
De lumina razei sale,
Cele lalte stele pier.
Ține sciptrul fericirii,
Și arată luminat,
Cumcă este nu-s din fire,
Spre un semn prea minunat.
Și cu cât să zăbovește,
Razele lui să întind,
Și d-a Soarelui lumină,
Nici de cum nu să cuprind.
Pâna când să îm plinește
Semnul ce a arătat,
Și apoi fară-ndoială
Vezi comitul întrupat.
Dobândește altă fire
Și să face un trup viu,
Căruia după drepatate
Am pornire rob să-i fiu;
Și să mă închin la dânsul
Că are un dar firesc,
Am tămădui durerea
De carea mă prigoresc.
Are și altă putere
Trăgând chiar ca un magnit,
Și preface or ce jale
Au nu-i suflet mâhnit.
Apoi la așa putere care face un mort viu
Oare?
Nu mi să cuvine;
A hotărî rob să-i fiu,
Ah! Comit, comit!