https://blog.revistaderecenzii.com/

Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiaşi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domneşte pe-aici violetul, tăcerea,
cleiul tâmplăresc, oh, da,
cu care ne lipim braţele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiaşi
şi nici nu se cunoaşte, oh, da,
că sufletul nostru-i întors
dintr-o călătorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarbă cu iarbă,
piatră cu piatră.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoaremed.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/fararaspuns.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

El a plecat din munţi ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat în nor,
Cu ploaie caldă, binefăcătoare,
Dă sevă rădăcinii încordate,
Înviorează tropotul de cerbi…
Când spală colbul adunat pe ierbi
Îi curg în suflet valuri tulburate.
El nu-i numai al lui: e-al meu, al florii,
Al brazilor, al coaptelor podgorii –
Şi-i totuşi el, atât de neştirbit!
N-arată ce lumini în el scânteie;
Doar când se odihneşte, însorit,
Fără să vrea aprinde curcubeie.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-al-tuturor-poezie-id-11615/

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A venit îngerul şi mi-a spus:
– Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/caine.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia și moș Nichifor din Țuțueni.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Odinioară, pre vremea de demult, era într-o cetate grecească, numită Teba, o femeie de viță domnească, pe care o chema Niobe. Ea avea mulți feciori și multe fete și așa tare se mîndrea cu frumusețea lor, încît i se părea că în toată țara, ba nici chiar în toată lumea, nu se mai află alți copii frumoși ca ai ei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Acul:
— Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!… da de unde-ai ieșit, Pâcală?
— De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci.
— Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină?
— Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Îți ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am căutat şi caut. Căutând
M-am pomenit greşind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Şi m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.