https://blog.revistaderecenzii.com

Peste câteva zile primarul Pravilă căută într-ascuns pe Grigore Iuga și-i mărturisi că nu se pot găsi hoții, pentru că nici n-a fost furt. A mai cercetat cu de-amănuntul hambarul cu pricina în tovărășia plutonierului, au mai muștruluit pe câțiva oameni care li s-au părut mai deocheați, dar degeaba. În sfârșit, s-a dus la Cosma Buruiană și dânsul i-a spus că într-adevăr s-a pripit cu jalba, căci și lui i se pare că n-a fost nimic, că tocmai se gândește să se spovedească boierului și nu îndrăznește de teamă că n-are să-l ierte.

https://blog.revistaderecenzii.com

Arbust bătrân e Liliacul
Și încă mai bătrân –
Cerescul Liliac ce-azi noapte
A înflorit pe Dâmb –
Căzutul Soare – cea din urmă
Din Flori ne-a hărăzit
Privirii – nu Atingerii –
E Floarea-Asfințit.
Apusu-i una din Corole –
Caliciul – e Pământul –
Și Aștri sunt Semințe ars e –
Savantu-ncepe-abia Lucrul –
Dar peste Sinteza lui –
Flora se-opune Analizei
Atente-a Timpului –
„Nu vezi cu Ochiul” – poți simți
Că orbii – deseori –
Dar Revelația n-o lași
Nicicum pe seama lor –

https://blog.revistaderecenzii.com

În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.

Mai multe ținuturi de către miazănoapte, spre pildă Normandia, se supuseră de bună voie sau de frică străinului ce amenința de a cotropi regatul întreg. Dar fiindcă celelalte provincii nu primeau aceleași condițiuni umilitoare, armata engleză intră pe pămîntul Franței. Puțin după aceasta muri și regele francez Carol al VI-lea, lăsînd un fiu june, slab de minte și de caracter, nedestoinic de a-și scăpa țara printr-o voință puternică și vitejească. Englezii nu lăsară să le scape această ocazie, ce le era așa de favorabilă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea să rostesc încă vreo câteva cuvinte sincere, în aceste zile de singurătate prelungită, care mă redau propriei mele conștiințe. Dar mai întâi vreau să rog pe cititor să nu-și abată privirea de la acest titlu, cam macabru. Nu despre moarte vreau să vorbesc aci, căci niciodată n-am crezut în ea, netrăind-o încă. Despre ea nu am decât o ușoară experiență, și cititorul meu știe că nu am obiceiul de a-l întreține cu ceea ce îmi este prea puțin cunoscut.

https://blog.revistaderecenzii.com

E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Și ca prin vis le văd pe toate…
Hei ! să te miri, să te cutremuri
De cîte-au fost nainte vremuri…
  Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate !

Intrase sabie în țară…
Zaveră… ciumă… jaf și pară !
S-au prăpădit ai mei cu toții,
Și tot ce-aveam prădară hoții
  Și turcul stăpînea în țară…

Cum am scăpat și eu cu zile
Nici aș putea să-ți spun, copile…
Pesemne pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
  Mi-a dăruit pedeapsa-n zile…

Că, uite, vremurile-acele
De-au fost amarnice și grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun și cîntece frumoase
  Erau pe vremurile-acele…

Azi cat nedumerit, nepoate :
Cum toate se schimbară, toate !
Din cîntece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
  Nici inimi nu mai sunt, nepoate !…

Sursa: https://ro.wikisource.org/w

https://blog.revistaderecenzii.com

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei…

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt…

https://blog.revistaderecenzii.com

În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișca galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cartea I

De-a Omului primă nesupunere, și fructul
Acelui interzis copac al cărui gust de moarte
Aduse moarte în Lume, și tot necazul nostru,
Cu dorul Edenului, până un Om mai înalt
Ne readuse, redând tronul de har,

https://blog.revistaderecenzii.com

— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș!

Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărându-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, parcă pornită mereu numai spre bucurii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.

Vedeam, de parcă Ochiul mi-era
Un altul, până ce-n Lucru –
Ce știu azi c-a fost Lumina, căci ea
Îmbrăcă – intră – înlăuntru.