https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. G. Coșbuc
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,
https://blog.revistaderecenzii.com
Femeia terminase de strâns masa și se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată. Când îl văzu pe bărbat așezându-se, încremeni cu treanța pe un obraz, în timp ce cu o mână își vâra sub basma șuvițele de păr care îi acopereau urechile. După aproape cincisprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghină nu mai păstra din frumusețea ei de atunci decât gura și ochii. Avea obrajii subțiri și înăspriți, iar fruntea parcă i se îngustase. Semăna cu o țigancă pribeagă, cu fața arsă de vânturi și ploi, înnegrită și îmbătrânită înainte de timp. Numai când stătea liniștită fără să vorbească sau să se uite undeva, abia atunci liniile gurii se rotunjeau ca un desen luminos și împrăștiau de pe chipul ei asprimea și urmele anilor. Cât vorbea sau se uita undeva și vedea ceva de făcut, trăsăturile rotunde și liniștite ale buzelor se stricau, lumina ochilor se întuneca.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
De ce amice, ești mâhnit,
Când veseli toți ne-am strâns?
Eu după ochii tăi cunosc:
De sigur tu ai plâns.
„Și dac-am plâns, retras de voi,
Am plâns de chinul greu,
Și lacrimi curg așa de dulci
Alin sufletul meu.”
https://blog.revistaderecenzii.com
E secetă, și de căldură
Pe cîmp porumbul se usucă,
Mor vitele în bătătură,
Și norii vin… ca să se ducă…
Prin sat aleargă paparude,
Țăranca apă le azvîrle :
Își scutur pletele lor ude
Și-s goale ca niște șopîrle…
Țăranii-n cîrciumă s-adună ;
Pe cîmp abia se mișc-o turmă,
Tînguitor talanga sună —
Ciobanul a rămas în urmă,
https://blog.revistaderecenzii.com
Când tu, în veci senină, ca marmura din statui,
Venețio, la pieptu-ți îți strângi a ta aripă,
San Marc, măreț în turlă-i, ca dogele-n palatu-i,
Vestește falnic lumii c-a mai trecut o clipă.
San Giorgio Maggiore, cu umbrele-i de aur,
Deschide drum spre Lido, și Lido în spre ape…
Evangelistul crede că vechiul Bucentaur
Venind de pe oceanuri gândi-se-va să-l scape.
Căci dânsul tot mai speră că-ndurătoare parce
Reda-vor ochi la toate și va vorbi statuia;
Dar leul îi arată că-i scris „pax tibi Marce!”
În cartea veciniciei în semn de aleluia.
https://blog.revistaderecenzii.com
Plecând furios de pe podișca lui Moromete, Tudor Bălosu simți nevoia — o simțea pentru întâia oară — să se întrebe dacă ceea ce se petrecuse între el și vecinul său era din vina lui sau din vina vecinului. Nu se întâmplase încă nimic, dar avea să se întâmple, simțea că de aici înainte avea să dorească și mai mult să-l vadă pe Moromete așa cum îi țâșnise în clipa aceea dorința, adică acesta să vină la el la poartă și el, Tudor Bălosu, să-și bată joc de el și să-l umilească.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Prin vânt, prin codru-n al nopții sân
Trece călare tatăl bătrân.
El ține-n brațe copilul său
Și-l strânge dulce la piept mereu.
— Copile dragă, ce teamă ai?
— Tată, nu vezi pe-al codrului crai
Cu o coroană pe capul său?
— E ceața numai, copilul meu.
https://blog.revistaderecenzii.com
Te simți mai singur astă-sară,
Mai mohorîtă-i azi odaia…
Auzi cum șiruie afară,
De-a lungul streșinilor, ploaia !
Trist, ca o plîngere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ți pare-un veac de insomnie…
https://blog.revistaderecenzii.com
Strigătele agentului făcuseră parcă gol în jurul casei Moromeților. Era tăcere și nu se vedea nimeni. Moromete mai stătu câtva timp pe prispă, apoi se ridică cu fruntea în pământ și o luă încet spre poartă. În dreptul ziarului se opri, se uită la el ca și când ziarul ar fi picat acolo din cer, apoi se aplecă și îl ridică.
De la poarta cealaltă Tudor Bălosu îl urmărea cu atenție, auzise totul din curte precum și suma mare pe care o avea Moromete de plătit, și când îl văzu că iese pe podișcă, porni spre el. Bălosu se așeză ca și în seara trecută pe cealaltă stănoagă, dar de astă dată nu zise nimic, aștepta să înceapă vecinul vorba, fiindcă nu era plăcut să ți se strige în gura mare că ai datorii, și cum Bălosu avea de gând să-l întrebe din nou despre locul de casă, nu vroia să lase să se creadă că îl urmărește pe vecin la strâmtoare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Înțelepții doar i’nvață !
Gloata’n șir batjocorește :
Vreau să laud ce’n vieață
Moarte’n flacără râvnește.