https://blog.revistaderecenzii.com/
Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă și un soare blînd,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,
Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul și-a frânt,
Unde-asoka roșă, cu-adieri divine,
Înflorește-n inimi jilav fulger; vânt,
Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece –
Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare și petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.
(traducere de Savin Badea)
Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/13930260/Colibriul
https://blog.revistaderecenzii.com/
Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era seară și-ntre nouri soarele s-acufunda,
Când din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna;
Cuprins încă de plăcerea a priveleștei frumoase,
Vorovea despre minunea luptelor mult maiestroase;
Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat;
Tot poporul stă pe loc
Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat
Îl văzu cuprins de foc.
Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor,
Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Avântă-te, suflet, prin dulce cântare
Şi spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deşteptăm!
Căci dulcea-ne ţară trădată greu este;
Române, la arme! Poetu-ţi dă veste,
Cu toţi să luptăm!
Învinge-vei oare? Nimic nu reţine
Torentul ce curge şi spre mare vine,
De însuşi împins.
Zdrobeşte odată şi lanţul sclaviei,
Iar după-aceea te dă bucuriei,
Când tu ai învins!
Vezi cine-n tăcere, pumnalu-şi găteşte!
Vezi sub aste roze c-aspida-şi târăşte
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la arme, române!
Nimic decât lupta, alt nu-ţi mai rămâne,
Când eşti oprimat;
Când legea cea sanctă vedea-vei călcată…
O lege prin lupte ce fu proclamată!…
Nu! Nu vei tăcea;
Sub stindardul ţării, cu toţi ne vom strânge;
Călcătorii legii vor zace în sânge;
Ne vom răzbuna!
Române,-ţi trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va străluce,
Şi tu-l vei găsi!
Un om ce renunţă la tot pentru ţară,
Nu unul ce este o cumplită hiară
Când poate zdrobi!
Sursa: https://poetii-nostri.ro/alexandru-macedonski-strigatul-inimii-poezie-id-32730/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Popor Român hai și te ridică
Inima domnească-ți este inamică!
Popor Român tu ești lănțuit,
Drepturile-ți toate, vai! Ți s-a răpit!
Nimeni nu cutează nici să-ți mai vorbească,
Tremurăm de frică-n țara Românească!
_____
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Prin tăria cea azură
Trecând soarele de vară,
A lui rază-așa căldură
Săgetat-au preste țară,
Că apele a unui lac
Toate-n aburi se prefac.
Deci aceste-aburele
Agiungând la-naltul lor,
Uitând chiar, ca inimi rele,
Cui datoare-s cu noroc,
S-aduna, se îndesa,
Ca-nchegându-se în nor
Doar să poată-ntuneca
Pe-a lor binefăcător.
Însă-atuncea dreptul soare
La-ngiosita cea estime
Zisu-i-au: Uitat-ai oare
Cum agiuns-ai la-nălțime?
Pentru-asemenea trufie
Vei simți a me urgie!
Deci îndată a sale rază
Cu putere scânteiază,
Norul, umbra au pierit,
Negura iar se desface,
Și de unde s-au suit
În tinos lac iarăși zace.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prin fereastra murdară, îngustă cât palma, de-abia pătrunde în odaie lumina sură, bolnavă, a zilei întunecoase de toamnă. Doi oțetari își frământă, mai încolo, smocurile de flori uscate, și arareori vântul rătăcește câte o picătură de ploaie în geamuri — picături mari, smulse din norii groși, îmbibați de apă, ca niște bureți. Pe ulița pustie sună, când și când, pe pietrele colturate ale trotuarului, călcâiele vreunui trecător grăbit.
În odaie de-abia se zărește. Bagdadia plecată într-o parte apasă deasupra ușei ce s-a scufundat, lăsându-și un colț mai sus. Soba goală, în harul căreia vântul se zbate ca o pasere prinsă, împrăștie parcă frig. În mijloc o masă și un scaun. În fund, lângă perete, un pat, în care Ion Rujniță, fostul paracliser la biserica Vulpe, zace de două luni. Bătrânul stă ghemuit supt cergă, cu capul înfundat în pernă. Are înfățișarea stinsă a bolnavilor, obrazul învelit de barba mare, netunsă; buzele subțiri, albicioase; ochii înfundați sticlesc ca două lumini de candelă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Gondoletă grațioasă
Ce te legeni voluptuos,
Mergi pe marea furtunoasă
Către țărmul-ntunecos;
Căci deși este furtună
Eu sunt astăzi așteptat,
De ființa cea mai jună
Care stă-n acel palat;
Gondoletă grațioasă
Mergi ca vântul peste val!
Căci m-așteaptă a mai frumoasă
Dintre fete p-acel mal!
Gondoleta mea iubită,
Taie valul furtunos,
E Signora[1] Margarită
P-acel mal întunecos!!!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea.
Continuă să citești