Pseudo-Kynegetikos de Alexandru Odobescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului[modifică]

DOMNULUI C. C. CORNESCU

Amice,

Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină.

Continuă să citești

Tovarășul meu de drum. Proză de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com/


Mă aflam de o lună la Biariț, oraș mic, pierdut în fundul golfului de Gasconia, pe țărmurile Oceanului, și îmi petreceam zilele într-o necurmată plăcere. De la fereastra salonului meu, ochii mei se primblau fără sațiu, când pe albastra și mult măreața întindere a mării, când pe tainica nemărginire a cerului. Închipuirea mea, urmând zborul ochilor, se legăna pe vârful argintiu al valurilor și, lunecând până în fundul orizontului, mergea adeseori de se oprea, ca o pasăre călătoare, pe catargele corăbiilor ce treceau în depărtare. Câte voiajuri plăcute am făcut astfel! câte țărmuri frumoase am vizitat, fără a mă mișca de pe jilț!

Continuă să citești

O plimbare la munți de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com/

De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Continuă să citești

Mihnea Vodă cel Rău/Capitolul IV de Alexandru Odobescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să știe tot omul că am omorât pe Mihnea Vodă!


Cât ajunse în Ardeal, într-acea țară unde atâtea neamuri războinice, unguri, sași, români și săcui, stau înghesuite și în veci gata pe vrajbă, gândul cel dintâi al Domnului mazilit fu să strângă o adunătură de oameni cu simbrii, în capul cărora să meargă să-și ia domnia înapoi.

Planul său nu izbuti; oștirile lui Vlăduț îi risipiră simbriașii, și el atunci se duse să se așeze, cu toată familia, în Sibii; dar inima lui încă nu era înfrântă și capul lui se muncea mereu cu ideea d-a redobândi tronul. De aceea trimise pe Stoica, cu bogate daruri, în Visegrad, la Craiul Vladislav al Ungariei, ca să-i arate plângerile sale împotriva boierilor țării și să-i ceară totodată ajutor și ocrotire.

Continuă să citești

Vasile Alecsandri: Călătorie în Africa/Muntele de foc

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-amurgul unei frumoase zile de vară din anul 1839, amicii mei C… N (Costache Negri), N… D (Nicolae Docan) și eu coboram încet munții Apenini care despart Toscana de văile Lombardiei. Un vânt ușor se ridicase, și plăcuta lui dezmierdare ne trezea din apatia în care ne cufundase căldura nesuferită a atmosferei. Toate simțurile noastre se învioșeau sub înrâurirea acelui vânt răcoritor. Natura ni se părea mai veselă, seninul cerului mai limpede, cântările păsărilor mai dulci! Părea că ni se ridicase de pe ochi un văl întunecos și de pe inimă o greutate apăsătoare. Într-un cuvânt, apusul soarelui ne făcu să gustăm una din acele tainice mulțumiri ale sufletului, atât de puternice la vârstă de 19 ani, încât mintea plutește în mii de visuri aurite și închipuirea se exaltă până a crede că aude cete de îngeri serbând sfârșitul zilei pe harpe de aur.

Continuă să citești

Menire de Tudor Arghezi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Printre cimbru și susai,
Fir plăpând de păpădie
Nalță, greu, în vârf de pai,
Un bănuț de floare vie.
Norii lungi, pe sus, de plumb,
Nu-l ghicesc dintre urzici,
Soare galben, cât un bumb,
Răsărit pentru furnici.
Doar fărâma de pământ,
Care-l știe și cunoaște,
Îi păstrează chipul sfânt
Când un bou, trecând, îl paște.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Tudor_Arghezi:_Menire

Mihnea Vodă cel Rău/Capitolul III de Alexandru Odobescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fuga e rușinoasă…
dar e sănătoasă…


Un an și jumătate trecuse de când Mihnea ținea cârma țării, și boierii pribegi Basarabii și alții câți putuse să scape din mâinile tiranului după multe și anevoioase rugăminte, dobândise în sfârșit ajutor de la Împărăția Turcească. Sultanul Baiazit dase poruncă pașei de la Dunăre ca să intre cu oștire în Țara Românească și să așeze în scaunul domniei pe Vlad cel Tânăr sau Vlăduță, fratele răposatului Radu Vodă.

Continuă să citești