https://blog.revistaderecenzii.com
Cine-i tare şi mare,
Dar minte nu prea are,
Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.
Pe elefant l-au pus în codri la domnie,
Şi de pe neam ei toţi,
De la străbunii săi până la strănepoţi,
Au îndestulă minte;
https://blog.revistaderecenzii.com
lui Ion U. Soricu
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca și-acum un an,
Cu aceeași albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…
https://blog.revistaderecenzii.com
”Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”
Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi odihnești etern.
Nu ești cel spre care noaptea
Își pierd, monahi și clerici,
Nici cel ars de lumânarea,
Fiarelor de prin biserici,
https://blog.revistaderecenzii.com
Tot era degenerație și amorțeală în ceea ce se atinge de numele de român și patrie, până să nu vie răposatul întru fericire Gheorghe Lazăr în țara noastră. Limba începuse a se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând:Aghios ofteosAcsion estinOs aliftosș.c.l.;
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
prietenilor săi
Fiți milostivi cu mine, fiți mai buni,
măcar atât să faceți , frați de ceată!
În hrubă zac, nu sub frunziș de-aluni,
în locul de surghiun în care, iată,
vru Dumnezeu ca soarta să mă bată.
Ibovnici, târfe, ghiuji și tinerei,
dănțași, zbanghii cu streche de viței,
iuți ca săgeata, sprinteni cum e acul,
scoțând din gâtiți zvon de clopoței,
aci-l lăsați voi, pe Villon, săracul?
https://blog.revistaderecenzii.com
Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt
Paginile-n care, peste-albastru-ţi cânt,
Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită…
Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare…
Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!
Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt…
Dorul meu,
În geamul larg deschis în vânt
Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăieri, sfânt ca niciodată!
Sursa: https://poetii-nostri.ro/
https://blog.revistaderecenzii.com
O mare blândă mă-nconjoară
Și sufletu-mi se scaldă-n ea
Doar pasărea demult trecea
Zburând, și-acum șl omul zboară.
https://blog.revistaderecenzii.com
(Traducere de Csata Ernő)
La cap de sat crâșmă mică,
Chiar lângă Someș pică,
Taman în el s-ar vedea,
Dacă nu ar veni bezna.
Noaptea s-apropie,
Lumea în acalmie,
E acostat un bac-n pace,
Bezna nopții-n el tace.
https://blog.revistaderecenzii.com
Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: „Tot un bou ș-o belea”. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate! – tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
Beau un rachiu nefermentat
Din căni de sidef gros;
Prea multe cuve nu-s pe Rin
Cu-aşa alcool gustos!