https://blog.revistaderecenzii.com
„Mulțumirile orișicui sunt și ale mele, și cu atât mai vârtos sunt și ale mele durerile orișicui. ”
Încă din timpul tinerețelor sale învățase Pascal de la cineva aceste vorbe frumoase, și de aceea el era cu desăvârșire pătruns de gândul că durerile lui sunt ale tuturora și că orișicare e dator să-și deie silința de a le alina.
El și era însă în adevăr vrednic de compătimirea orișicui.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Ce este această lume,
Otilio, să-mi spui!
Neantul face glume
Fiind un demon haihui.
Ce este această lume?
Te-ntreb unde e anul
Când prin salon jucai
Sau răscoleai brusc pianul
Ca pe un stol de cai?
Te-ntreb unde e anul!
https://blog.revistaderecenzii.com
Sub cel de-al treilea
Ptolemeu,
La curtea din
Alexandria,
Mi-am dovedit cândva şi eu
În hexametri măiestria
Şi-n vila mea de lângă
Nil,
https://blog.revistaderecenzii.com
Pentru motive pe care o să le înțelegeți mai târziu, nu am insistat ceva mai mult asupra afirmației că este imposibilă o determinare numai imanentă, subiectivă a actului religios. Am arătat, precum ați văzut, că actul acesta religios nu poate să fie conceput, nu poate să fie înțeles de noi și nici nu poate să există în el însuși, dacă se face abstracțiune de un obiect asupra căruia actul religios se raportează și dacă anume nu se consideră acest obiect ca existență reală. Am recunoscut însă, către sfârșitul prelegerii, că numai o determinare obiectivă a actului religios, și anume că numai elementele obiective nu sunt suficiente pentru precizarea întru înțelegerea structurală a actului religios. Spuneam că, fără îndoială, punctul de greutate al cercetărilor acestora trebuie să cadă pe latura imanentă a acestui proces, în același timp, însă, făceam deosebirea, sau stabileam cel puțin în intenție, că nu trebuie să se confunde această cercetare, această latură imanentă a actului religios cu o cercetare propriu-zis psihologică.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Zădărnicia cuvântului experienţă. Experienţa nu-i experimentală. N-o provocăm. O suportăm. Mai curând răbdare decât experienţă. Răbdăm – sau mai curând îndurăm. Cu desăvârşire practică: experienţa o dată încheiată nu eşti savant, eşti expert. Dar în ce?
Cer de furtună în august. Adieri fierbinţi. Nouri negri. La răsărit, totuşi, o fâşie albastră, gingaşă, străvezie. Cu neputinţă s-o priveşti. Prezenţa ei stânjeneşte deopotrivă şi ochii şi sufletul. Pentru că frumuseţea este insuportabilă. Ea ne umple de deznădejde, eternitate de un minut pe care am vrea totuşi s-o întindem de-a lungul timpului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sînt ca zmochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici sună ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decît tăcerea!
https://blog.revistaderecenzii.com
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată şi-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.
https://blog.revistaderecenzii.com
E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin-
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sânt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum-
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe – mame cu multe fiici aproape, –
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.
https://blog.revistaderecenzii.com
Ziua de 11/23 aprilie a anului 1877 era o zi ca toate celelalte, cu nouri pe o parte a cerului, cu soare pe alta, și n-ar fi avut darul să scoată pe ulițe atâta lume dacă liniștiții cetățeni ai capitalei nu ar fi fost turburați de zgomotul asurzitor al vânzătorilor de jurnale, care, alergând ca niște scăpați din balamuc, strigau cât le lua gura: „România, liberă de mâine, cu trecerea rușilor!”
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Cauţi un înţeles vieţii, când înţelesul este, în primul rând, propria devenire, si nu pacea mizerabilă pe care o dă uitarea conflictelor. Dacă ceva ţi se opune şi te face să suferi, continua-ţi creşterea, înseamnă că prinzi şi te transformi. Fericită acea suferinţă care face sa te naşti din tine însuti: căci nici un adevăr nu se demonstrează şi nu se atinge prin evidenţă.
Continuă să citești