https://blog.revistaderecenzii.com/
Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari,
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsar mai rău.
(Mai năuc, mai nătărău.)
Dintr-atâţia (prin ce har?)
Mă brodisem un hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O legendă teutonă povestește de un rege că, urcîndu-se pe tronul părinților lui, a poruncit să-i așeze un clopot de argint în înaltul unui turn, ca să poată, ori de cîte ori ar încerca vreo mulțămire, s-o anunțe și norodului său. Mută însă a rămas limba clopotului din înaltul turnului cît a trăit el, și singura dată cînd regele a deșteptat din somn limba tăcutului clopot ca să-și vestească norodul că e mulțumit a fost atunci cînd a murit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!”
Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului.
Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Căci Dumnezeu
Mi-a dat să scriu
Aceste rânduri.
Credeam,
Numai să privesc.
Le public,
Şi poate,
Din umbra unei terase,
Într-o după-amiază
Tăcută, cu soare,
Va trece o pasăre,
Departe,
Ca printr-un parc…
Gândeşte-te atunci
La fastuosul basm.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dupaamiaza.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Acest fluier cântă datorită focului, nu aerului,
și fără acest foc tu nu ai exista.
Focul iubirii este cel care inspiră fluierul.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-acest-fluier-canta-datorita-focului-nu-aerului-poezie-id-13081/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița:
Eu: Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești.
Gaița: Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o fântână limpide,
La codru, pe la munte,
Văzându-și cerbul coarnele
Ce-i se-nalță pe frunte,
Lăuda podoaba gemine,
Dar bănuit-au foarte
Cum și picioare-asemene
Nu-i dă nedreapta soarte,
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ați fost născuți dintr-o rază
a măreției lui Dumnezeu
și sunteți binecuvântați de stele norocoase.
De ce suferiți din cauza unor lucruri
care nu există?
Veniți, întoarceți-vă la rădăcina rădăcinii
Sinelui vostru.
”Iubirea a spus –Harul”
Traducere Simona Trandafir
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-ati-fost-nascuti-dintr-o-raza-poezie-id-13286/
https://blog.revistaderecenzii.com/
De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept.
Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite.
Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc.
De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l.
Continuă să citești