https://blog.revistaderecenzii.com/

Copiilor mei

La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sînt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn cîinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cîntă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care cînd te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită ’n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului pînă la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitîndu-te la ea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Copil cu părul brun. În frig de seară
Un pas alungă flăcări negre-n ramă
De aurie floare-a-soarelui; coboară
Jivină pe-așternuturi de aramă.

De os, o umbră peste-oglindă piere,
Din ruje-albastre-ncet tăcere apare,
O gură roșie, pecete de mistere,
Lucesc ochi negri din arțaru-n care

Teribilă roșeață te orbește.
Un trup a părăsit pereții, blândul,
Splendoare-albastră ce-n amurg sfârșește.
Alene zăngăne-n străzi goale vântul.

La geam deschis se sting lin ore ale
Iubitului. Semeții nori în larguri
Se țin de-a singuraticului cale,
De-argint, privirea cade-n brune parcuri.

Atinge mâini a ploii sumbră-urnire.
Un duh pios în transparență-nvie
zbor negrăit de păsări, întâlnire
Cu muribunzi; ani grei or să fie.



Traducere Mihail Nemeș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-afra-%E2%80%93-1-a-varianta-poezie-id-34269/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primăvară cum s-arată,
Împodobită-nflorată,
Multe inimiori rănește
Și spre amor le pornește.
Cu dor mare le cuprinde
Și cu foc greu le aprinde.
Care alt leac nu mai are
Decît exohi plimbare.
Unii plec rîu pă vale,
De să răcorese în cale.
AIții ies la Olt, să plimbă,
Vîntu-i bate, doru-și schimbă.
Unii la Inățești afară
Își potolesc a lor pară.
Și de văd că nu le trece,
Beau și cît-o apă rece.
Alții pă Ia Cetățuie
Merg focul ca să-și răpuie
Și d-acolo să pogoară
Cu durere mai ușoară.
Alții în Capela suie,
Sicreturile să-și spuie
Precum să obicinuiește,
Fel de fel să răcorește.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/La_R%C3%AEmnic

https://blog.revistaderecenzii.com/

Amintire: pescărușul alunecând peste sumbrul cer
Al melancoliei virile.
În tihnă, la umbra întomnatului frasin,
Te cufunzi în dreapta măsură-a colinei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un om bătrîn oarecînd
Tot numai un cal avînd,
Sui p-al său copilaș
Ș-așa ieșea din oraș.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noștri o prescurtare din viața și operile celebrului și neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toți aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invențiunea lui și pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greșită și credem că aducem un serviciu lectorilor noștri puindu-i în relațiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcușului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta și ale cărui compozițiuni au rămas și vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniștii moderni din cauza insuperabilelor dificultăți ce știu cu atîta artă a semăna în operile sale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor.

Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n sufletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu nimic din ele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când au împlinit vârsta de șapte ani, Lir și Tibișir au fost duși de părinții lor la școală. Se nimerise ca ziua aceea să fie o zi de Marți.

Nici eu nu prea știu bine pricina pentru care au fost duși într-o zi de Marți și nu într-o zi de Luni, cum ar fi fost mai firesc. Se prea poate ca ziua de Luni din săptămâna aceea să fi fost o zi de sărbătoare. Fapt este că au fost duși și înscriși la școală în dimineața unei zile de Marți.