https://blog.revistaderecenzii.com
Bătrână când vei fi şi somnul mut
Te-ndeamnă lângă foc cu povestiri,
Adu-ţi aminte blândele priviri
Pe care ochii tăi cândva le au avut.
Mulţi i-ai vrăjit cu ochii-ţi de-ametist
Şi-adesea frumuseţea ţi-au dorit…
Dar unul doar în suflet te-a privit
Şi te-a iubit când chipul ţi-era trist.
https://blog.revistaderecenzii.com
Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începea să amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând din telencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuți în herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoica vizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Ca să mergi din București la mănăstirea Căldărușani, ieși prin bariera Moșilor; apuci pe la zaanà pe șoseaua care merge la Fierbinți; treci la Pantilimon peste linia ferată București– Fetești; mai departe, înainte de Ștefănești, treci peste linia ferată a forturilor; apoi, dincolo de Ștefănești, la kilometrul 21, lași șoseaua și apuci la stânga pe drum-curea; treci prin Vărești și Moara Săracă și ajungi la Căldărușani – cu totul o poștă și jumătate, cam la 32 de kilometri, cu cai buni cam în trei ceasuri. E un drum plăcut, mai ales pentru cine de multă vreme n-a umblat decât în vagon, dacă nu va fi prea frig, ori ploaie și noroi. Noi am avut parte de neplăcerea contrară: multă zăbușeală, o dogoreală de soare îngrozitoare și mai ales praf, mult praf. Cătră apusul soarelui mai cu seamă, un nor des albicios se lasă greu dasupra țarinii, oprindu-ți vederea chiar la câțiva pași și înecându-ți răsuflarea. Fizionomia marginii Bucureștilor și a satelor e foarte originală.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
”Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”
Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi odihnești etern.
Nu ești cel spre care noaptea
Își pierd, monahi și clerici,
Nici cel ars de lumânarea,
Fiarelor de prin biserici,
https://blog.revistaderecenzii.com
Bivolul cu coarne de jar
Paște spini, pulbere și lut,
Și lasă scrum și pojar
Pe unde-a păscut și-a șezut.
Pe biserica mare
https://blog.revistaderecenzii.com
Bateți, tobe, bateți! – goarne, sunați, sunați!
Prin ferestre – prin uși, dați buzna, ca
o putere barbară,
În solemne biserici, risipiți-le turma,
În școli unde învață școlarul;
Nu-l lăsați nici pe mine – acuma nu-i vreme
să-și facă fericită mireasa,
Nici pe pașnicul fermier în pace să-și are
ogorul, ori să-și strângă recolta,
Atât de tare să răpăiți și să bubuiți, tobe
– atât de tunător sunați, goarne.
https://blog.revistaderecenzii.com
În curând se va deschide la Ateneu o expoziție de păpuși organizată din auguste inițiativă a Carmen Sylvei.
Ziarele.
În bunătatea ta înaltă
Un gând fermecător avuși:
Să strângi copiii laolaltă
S-admire-o lume de păpuși.
https://blog.revistaderecenzii.com
În orice țară burgheză, un muncitor manual care nu-și cere decât dreptul de a-și câștiga pâinea, numai să-l lase în pace, asta nu devine o „afacere“, în „patria proletariatului“, ea devine una și încă destul de mare. Mai întâi, în Rusia, pacea nu există pentru nimeni, nici chiar pentru birocratul care zi și noapte se tot întreabă dacă se află bine pe „linie“, dacă nu s-a abătut cât de puțin nici măcar în somn. Cât despre pâine, asta-i marea daravelă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Când a fost odată pre pământ aleasă,
Nobilă
Gutuie poamelor crăiasă,
Dând oblăduire și peste legume
Celor ce se află în întinsa lume,
Tronul își pusese sus la înălțime, întinzându-și cortul în acea lățime,
Stă înconjurată ca crăiasa mare,
De destule poame până-n depărtare ;
Iar în jos, pe vale, stă în șir supt coaste
Feluri de legume drept vitează oaste.
Astfel dar regina, nobilă
Gutuie,
Vru în rânduială tronul ca să-și puie
https://blog.revistaderecenzii.com
Tiflis. — Părăsesc Astrahanul, luând malaria cu mine. Ultimele patruzeci și opt de ore de sejur în acest oraș le petrec în pat, unde mă devoră o febră de cal. Totuși mă scol și plecăm pe Marea Caspică, până la Makatci-Kala, de unde luăm trenul spre Tiflis. Este a doua oară când pătrund în capitala Georgiei. Și voi reveni încă de trei ori, la înapoierea din Erevan, Baku și Kahetia.
Continuă să citești