https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe cât a fost Mircea de mare prin înțelepciunea și prin vitejia lui, pe cât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, pe atât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, — pe atât sunt de slabi și de netrebnici feciorii și nepoții lui, care, nevăzând în domnie decât farmecul deșertăciuni, sunt, fără să-și dea seamă, cei mai răi și mai stricători vrăjmași al țării ș-ai neamului lor. Ocrotiți unii de unguri, alții de turci, ei rup în două și boierimea și oastea țării sfarmă vechile datini care-ngrădeau dintru început rândul la domnie, și, orbecăind, cu mâinile mânjite de sânge frățesc, trec prin vremile acelea tulburi, aci târându-se, aci asmuțiți, îmbrânciți mai mult de viclenia altora decât de patimile lor, spre o biată coroană care, de cele mai multe ori, cade în cap cu tot.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare – din aur sunt şi ele.
Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.
Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.
Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.
Aici vin din prea mare dragoste de dânsa,
Iată adorarea cu care ador
Mă-nseninează şi sunt în ea puteri
Care, de sufletu-i aprinse,
Dărâmă cei patru pereţi statornici ai timpului.

traducere de Ion Caraion

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-casa-splendoarei-poezie-id-3846/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un om avînd un armăsar
Îl înhamă la jug
C-o vită de măgar
Și cu un bou de plug.
Boul fiind sacat,
La un picior rănit,
Măgarul nenvățat
Și prea rău nărăvit,
Stăpînul lor, din car,
Striga, plesnea-n zadar;
Calul se asvîrlea,
Dar boul îl oprea,
Măgarul îl lovea,
Și carul nu mergea.
„Prea rău i-ai potrivit“,
Zice un trecător.
„Ești foarte amăgit,
Domnule privitor —
Răspunse omul — eu
Lumea am vizitat,
Și, daca vrei să știi,
Într-însa am aflat
Multe dregătorii
Tot astfel întocmite ca atelajul meu.“

(„Păcală“, 17 septembrie 1860)

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Atelajul_eterogen

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sfârșitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaș și, cu el, un lung șir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleași mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăției bizantine și, în mai puțin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. Cine să li se împotrivească? Popoarele din răsăritul Europei trăiesc într-o veșnică dezbinare, și nici acum, când văd apropierea acestui cumplit vrăjmaș al tuturor creștinilor, nu contenesc de a se sfâșia între ele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bogdan-Vodă, sub sceptrul căruia erau acum uniți toți micii cneji ai Moldovei, moare către sfârșitul anului 1365 și e înmormântat în biserica de la Rădăuți, zidită de el. Lațcu, fiul și urmașul lui, e un suflet slab, nepregătit pentru greutățile domniei. Oastea e împuținată și ostenită de-atâtea lupte. Țara, de-abia înjghebată, e șubredă încă în alcătuirile ei din lăuntru, și din afară n-are nici un sprijin de nicăieri. Iar ungurii mereu îi calcă hotarele, asmuțiți de Papa de la Roma. Ca să mai adoarmă dușmănia asta veche, Lațcu se lasă ademenit de sfaturile călugărilor latini, ce furnicau prin târgurile Moldovei, și trece la închinarea bisericii din Apus. Papa-i trimite binecuvântarea lui. Un episcopat catolic se înființează în târgul Siret, unde cel dintâi episcop e un polon, Andrei din Cracovia. Contenesc luptele la hotar. Oamenii își lucrează ogoarele în pace. Dar la domnul lepădat de lege poporul și fruntașii țării se uită ca la un străin. Lațcu moarte în 1373. De la el nu rămân feciori, ci numai o fiică, Anastasia, pe care-o ia în căsătorie olteanul Roman, lăstar din ramura Mușatinilor, înrudită cu Basarabii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

din Kitai

– după Rihaku, secolul 8 al erei noastre –

Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vladislav, fiul lui Alexandru Basarab, pleacă din Făgăraș cu ceata lui de arcași după ce mai întâi dă foc satului și Mănăstirii Tălmaciu unde-și aveau așezarea urmașii contelui Conrad — vechiul dușman al Basarabiei. El se pogoară la Câmpulung, și de-acolo trece la Curtea de Argeș, unde ia sceptrul și grijile domniei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bursucului îi venise rîndul și el să domnească
Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească,
Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic
    Și acei ce îl văzură
    Toți într-o unire zic
    Că nu era alt nimic
    Decît o miniatură.
    Dar riga voiajase,
    Și-n streinătate-aflase
    Că un bursuc domnitor,
    Ce va să-și facă un nume
    Mare și faimos în lume,
    E neapărat dator
    Să ia un tron de mărire,
    Să dea porunci pe ostire,
    Chiar de n-ar avea soldați,
    Căci astfel obișnuiesc
    Toți acei care domnesc,
    Duci sau regi sau împărați.
    Așa el și slobozi
    Patru ordine de zi
    Într-acest chip redijate:
„Către armiile noastre de linie și de mare,
Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare,
    Poruncim… și celelalte.“
O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat,
    De vînt a fost aruncată
    În țara învecinată,
Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat
    Văzînd că bursucul are
    Armie așa de mare;
Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni
Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci
Să saluteze pe prințul, dar în taină-a spiona
Și a trage cu urechea, dar mai ales a afla
Cum merg trebile p-acolo, cît e de primejdios
Și cîtă armie ține vecinul său cel păros.
Sfîrșindu-se ambasada, vulpea înapoi veni,
Se înfățîșă la curte, se închină și vorbi:
    „Porunca am împlinit;
    Cu ochii-mi le-am văzut toate,
    Și poți dormi liniștit,
    Fără să ai griji deșarte,
Căci toate acele armii de linie și de mare,
Cavalerii, infanterii și artilerii ușoare
Nu sînt alt, poți fi prea sigur, pestrițule împărat,
Decît un soldat pe apă și o luntre pe uscat.“

Vanitatea e mic vițiu, dar cu bună-ncredințare,
Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Însă nu puțină mirare este la toți câți scriu de aceasta, nici la câți bine vor socoti de acești români cum s-au ținut și au stătut până astăzi așa, păzindu-și și limba, și cum au putut și pot și pământurile acestea locuiesc, care aceasta la puține limbi și neamuri se vede; și mai vârtos atâtea roduri de oameni străine și barbare peste dânșii au dat și au stricat, carii peste alții așa dând nici numele, nici alt nimic nu se mai știe, nici nu se mai pomenește de aceia.”Spătarul N. Milescu — Cei dintâi voievozi