https://blog.revistaderecenzii.com/

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute…
Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute
V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ?
La ce-ntîlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?…
Săltau atîția fluturi pe cîmpie
Cînd străluceați în roua dimineții…
Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?…
Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite !
Nu vreau să plîng… O clipă-i visul vieții…
Flori veștede, flori moarte, flori iubite !…
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_parc
https://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea : „Sunt cinci degete la o mână și nu samănă toate unul cu altul”.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De-acel bărbat cu minte-așa de mare
Ce multă vreme-a rătăcit de cînd
Prădat-a sfîntul Ilion cel tare
Să-mi cînți, o muză, cum văzu umblînd
https://blog.revistaderecenzii.com/
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Din ziua când am citit scrisoarea către Horace,
Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las,
Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea,
Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea.
Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți,
https://blog.revistaderecenzii.com/
Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni, și în letopisețǔ nu sunt scrise, ce s-au scris aice, după domnia lui Ștefăniță-vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va ceti și le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, așa va face.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân’ la Dorna, lăsând la o parte drumul mare.
Continuă să citești