https://blog.revistaderecenzii.com/

Jupân corbul câștigase
Din negoțul ce-apucase
Un bun chilipir de caș,
Și cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac, unde se puse
Ca un om l-al său sălaș.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi știu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Și azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se țese ziua, noaptea se distramă…
Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Și glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi ești, tot mai departe…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sonet_(M-am_reg%C4%83sit._Ce_dor_mi-era_de_mine)

https://blog.revistaderecenzii.com/

E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, fata lui
Icoană-ntr-un altar s-o pui
    La închinat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde …
Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia:
Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.

Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă:
Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă,
Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge …
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.

Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint
Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale …
Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_gr%C4%83din%C4%83_(Anghel)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca un văl de mătase ce flutură pe-un perete
Ea păşeşte pe o alee din Grădinile Kensington,
Şi se stinge încet
într-o epuizantă aşteptare.

Împrejur e-o mulţime
De copilaşi murdari,voinici şi de nestăvilit ai săracilor
Sunt cei ce vor moşteni pământul.

Dar ea e ultimul vlăstar al nobleţii.
Şi în sublimul ei plictis
Ar dori să-i vorbească cineva,
Însă, aproape că-i e teamă că eu
Voi săvârşi această necuviinţă.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-gradina-poezie-id-3841/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Chiar dacă nu mi-ați da un ceai,
Cu prăjituri, cu rom și turtă,
Mă simt aicea ca-ntr-un rai
Și sunt doar suflet, fără burtă!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/La_dna_Cantacuzino

https://blog.revistaderecenzii.com/

Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar,
Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi,
Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri;
Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar,
Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă;
Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă,
Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate,
Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat.
Și apoi ne-ncetat,
Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate
Pliscul său în nări la leu.
Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu,
Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește,
Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește.
Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea,
Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea,
Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat,
Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat,
Încât leul
Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna,
Și de durere groaznic răcnind,
Cu dinții pământul scurma,
Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau…
Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute,
Înapoi făr’ să se uite,
Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul.
Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică?
Țânțarul.
Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate,
De tot au ostenit,
Pe pământ s-au trântit,
Și eternă pace de la țânțar au cerut,
Cu tocmelele ce țânțarul au vrut;
Care după ce i-au supt sângele ne-ndurat,
Și ca un alt Ahil după ce l-au biruit,
Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit
Prin codri a sa putere
Și a leului cădere.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri,
Căci Dumnezeu făr’ de milă celor mândri răzbunează,
Apoi pe a ta putere foarte nu te bizui,
Ca când de nime nu-ți pasă,
Căci vezi leul ce pățește în pilda ce ți-am spus eu,
Și cât de amar țânțarul pedepsi pe mândrul leu.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Leul_%C8%99i_%C8%9B%C3%A2n%C8%9Barul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bătrânul Soare orb trăiește încă?

La țărmurile-apusului sosit,
Bătrânul Soare obosit
A poposit
Pe-o stâncă.

Înspre apus
Un stol de corbi flămânzi s-a dus.
– Acolo unde cerul ostenit
S-a povârnit
Pe valurile verzi și moarte
Pe care stau străvechi corăbii sparte,
Istovite,
De vânturile nordului strivite,
Pe stânca lui ce mai așteaptă oare
Bătrânul Soare?

Căci iată, e târziu acum,
Și vântul suflă cerul ca pe-un fum,
– Și, uite, cel din urmă corb s-a dus
Pe ghețurile verzi de la apus,
– Spre miazănoapte cel din urmă corb

Tot mai trăiește bietul Soare orb?

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Apus_de_toamn%C4%83

https://blog.revistaderecenzii.com/

În zi de crudă foamete
Fiindu-li lehamite
În Marginea țării întregi
Au vrut s-ucidă pe moșnegi.

Iar ei au zis „Nu fiți păgâni,
Răbdați puțin pe cei bătrâni:
De-a lungul căii morților
Ei sunt în pragul porților.”

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Oameni_de_prisos