Paingul și bondarul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Talentele în lume ce nu aduc folos
Sunt foarte de prisos.

La negustor de pânză, paingul în dugheană,
Văzând cum mușteriii la cumpărat se-ndeamnă,

Au zis în gândul său:
„Eu cu talentul meu
Pot face o cercare
Mai mult izbânditoare
Decât un negustor

Ce cumpără și vinde product străin cu spor.
De mâine dimineață deschid o magazie

De-o nouă pânzărie,
De care omul încă pe lume n-au țesut”.

Așa au zis paingul, așa au și făcut;
Și-n colț, la o fereastră, și-au săvârșit lucrarea;

Dar peste așteptare,
Cu mătura, băiatul a doua zi l-au tras
Afară din dugheană

Și truda-i au rămas
Fără luare-n seamă.

Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar
Și-i zice: „Vezi cum omul jaluz disprețuiește

Orice talente mari?
Tu înțelegi mai bine: te rog dar hotărăște,
Ce pânză-i mai subțire?”

— A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns,
Dar nu e de ajuns
Această însușire;

Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească,
Ca să se prețuiască!

Când n-or fi cifre și figuri. Poem de Novalis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Novalis

Când n-or fi cifre şi figuri…

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

Trad. Grete Tartler

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Novalis

Bună dimineața! de Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Esenin

Stelele-ațipesc pe bolta lină,
Luciul toplițelor se-nfioară,
Zorii-mproașcă zorii cu lumină,
Mreaja bolții-I rumenă de pară.

Somnoroși mestecenii se miră,
Când își văd cosițele-ncurcate.
Mițișorii-n aer și-i deșiră
Peste argintul ierbii-nrourate.

Iar urzicilor, pe sub ostrețe,
Numai în sidef le joacă fața
Când, șăgalnice, ne dau binețe:
”Bună dimineața!”

1914

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-buna-dimineata-poezie-id-15516/

Navigare necesse est – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna …

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-navigare-necesse-est-poezie-id-2914/

Hora morții. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rebreanu

Două zile și două nopți Ion Haramu nu s-a clintit din colțul vagonului. Ghemuit pe raniță, strângând pușca în brațe, stă îngândurat și posomorit, cu capul în pământ. Numai rareori își ridică ochii, în care s-a înfipt o spaimă cruntă de ceva necunoscut și îngrozitor, și se uită împrejur nedumerit. Suflă greu, ca un dobitoc beteag, în creieri îi vuiește un gând chinuitor și necontenit bolborosește:

Continuă să citești

Vărul primare. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sub lavițe-n cămară
Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară
Sfat mare între ei,
La care hotărâse cu multă scumpătate,
Ca în a lor cetate
Să nu se-ngăduiască nici unul din acei
Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic,

Că șoarecul nevrednic
Să-și cruțe coada sa,
La întâmplări mai grele
Cetatea va lăsa
În prada mâței rele.

Se vede că ei coada o au semn de trufie,
Sau merit osebit;
Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit.
Oricum pricina fie,
A șoarecilor act
Sub lavițe la tact
S-au pus în împlinire.

La următoarea însă obștească întrunire,
Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta

Și pricini cerceta.
Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește
Șoptindu-i: „Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește!

Cum poate fi primit
Un șoarec prihănit
În astă preacinstită de cozi lungi adunare?
Și tu, bătrân ales,
Păzești tăcere mare”.

— Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare.
— Destul, am înțeles.

Nici în vizunii, oare,
Hatârul lege n-are?

Oare sǎ fie drept – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat
Mirosul verii-n care te-am aflat
Și iarba-n care proaspǎtǎ ai fost
Litania știutǎ pe de rost?…

Oare sǎ fie drept cǎ n-am murit
Sau numai cupa asta s-a golit…
De când mǎ mint, iubito, cǎ te-aștept,
S-a-mpiedicat ceasornicul din piept –

Pǎdurile sunt iar frumoase azi,
Dac-ai veni am merge printre brazi
Și-n aerul sǎlbatic de pe câmp
Ne-am pomeni deodatǎ surâzând…

Iubirea noastrǎ? Piersicǎ și tei,
Cǎ n-a ținut și n-a fost mare ce-i?
Totuna-i dacǎ zilele descresc
Ori dacǎ știi cǎ-i drept cǎ te doresc…

Tu nu iubești cuvintele, așa-i?
Și nici nu-ți pasǎ dacǎ-i luna mai
Sau dacǎ-n parcuri frunzele pǎlesc
Sau dac-aduc caietul sǎ-ți citesc.

Tu nu ești câmpul greu de frumuseți,
Nici ora dintre seri și dimineți,
Tu nu ești glasul nopților ȋntins
Și nici nu porți, iubito, pǎrul lins.

Tu nu ești jocul ȋngerilor, nu,
Și-ți place dacǎ-ți spune lumea tu,
De câte ori pe inimǎ-mi-ajungi
Ȋți vǎd ȋn minte degetele lungi,

Ȋți simt ȋn palme umǎrul rotund,
Oare sǎ fie drept cǎ ești porumb?…
Oare sǎ fie drept cǎ mai pǎstrez
Duminica din care te visez…?
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-oare-sa-fie-drept-poezie-id-11186/

Cerșetorul. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Automobilul înghițea lacom șoseaua, care se strecura, hopuroasă, peste lanuri înverzite, pe lângă coline împrăștiate ca niște mușuroaie uriașe, printre tufișuri uitate ici-colo ca perii în barba unui spân.

Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se ducea într-o inspecție pe neașteptate în satul Ciolănești, unde se zicea că bântuie, ascunsă, o molimă strașnică de scarlatină.

Continuă să citești

Autorul și hoțul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

În întunericul lăcașului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple
Și unde merge omul de fapte osândit,

Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoț răutățit,
În sânge încruntat
Care au și murit,
Pe viață spânzurat,
Și un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,

Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Și mult primejdios.

Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
Și hotărârile se dau într-un minut.

Fără zăbavă dar,
Pe două strașnice grătare de metal
S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
Și bieții vinovați în ele au intrat.
Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singură Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacără atâta de grozavă,

Cât bolțile la iad
Mai toate au crăpat;

Iar către autor părea asprime slabă.
Sub el la început
Ardea un focușor abia-abia văzut,
El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult

Cenușă s-au făcut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Văzând așa asprime,
Văzând neușurare,
El strigă cu glas mare
Că nu-i dreptate-n nime!
Că el, trăind în lume,
Și-au dat un mare nume
Și, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
*

Dar n-au crezut cândva
A fi mai păcătos
Decât un rău, un hoț!
Atunci, o furioasă zână,

O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobită de șerpi otrăvitori,

Cu bice sângerate-n mână,
Viind drept autor, au zis: „Nenorocite!
Tu cum de îndrăznești
Asupra providenței strigare să pornești
Și să înșiri cuvinte
Precum le înșirai
Cât pe pământ erai!
Și tu te socotești
Mai bun decât un hoț?

El răul au urmat, el au făcut și morți
Cât au avut viață.
Iar tu… Ea au deschis lui lumea ca să vază:
Privește, uită-te la faptele-ți cumplite,
Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,

Cu multe desfrânări
Vezi fiice depărtate
De-a lor nevinovate
A sexului chemări,

Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
Adusă prin a tale mintioase încercări.
Tu de însoțiere, de legături, de lege

Ai râs, ai defăimat
Și, pentru ca sujet de scris să poți alege,
Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
De cine patima au fost descrisă bine,
Cu dezveliri că viața e vis amăgitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?

De tine!
Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată

Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
Și răzbunarea urii de tine-nfășurată
În scutece de sânge de om din om vărsat.

Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslăvit
Și-n loc de fericire,

Tu omului ai dat povară de gândire.
Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit

Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelșugare:
Deci rabdă, suferind!”
Au zis Mejer scrâșnind

Și iute au trântit capacul pe căldare.

Dumnezeu să nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toți de furii
Și de-a iadului cuptor.

Note[modifică]

  • Sirene: zâne de ape care cu ademenitoarele lor cântări amăgesc pe călătorii ce le plac și prinzându-i îi țin robi în fundul apelor (Mitologie).
    • Alecto, Tizifoni și Mejer — trei furii ale tartarului (Mitologie).