https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!…mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între fereşti?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Şi-azi nici o bucurie-n tristeţi nu mai găseşti.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Şi-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Şi teamă mi-e şi-n mine să mai privesc acum.

Şi totuşi tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape şi-acuma primăvara
Şi, cine ştie, poate şi-acuma îmi mai scrii…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-anacronism-romantic-poezie-id-39826/

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Iubite verișor,
Pe unde-ai mai umblat?
Prieteșugul pe amor
Văzând l-au întrebat.

— Umblat-am fără de cruțare
Și un amorezat măcar nu am aflat.
— Și eu am străbătut pustiile sub soare,
Dar n-am putut afla prieten de crezare.
— De ce dar oamenii ne dau numiri străine:

Dorința
împlinind prin mine
Și interesul lor prin tine?

https://blog.revistaderecenzii.com/

S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor.

Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Poate să fi avut vreo douăzeci și opt de ani, dar părea mult mai bătrână. Avea niște ochi mici și arși, scufundați în orbite și ascunși sub o broboană de lacrămi, și o gură mare, cu buzele supte și învinețite, cari totdeauna tremurau, gata parcă ori să râdă, ori să plângă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Astăzi va fi la mine o serbare,
Un tânăr zvelt va ține-o cuvântare
Despre iubire, moarte, datorii.
Și te întreb: nu vrei și tu să vii,

Nu vrei să fii de față, în bacantă,
La cuvântarea lui interesantă
Și să dansezi apoi, aproape goală,
Pe podiul ridicat anume-n sală?

Eu, îmbrăcat în negru, cum seniori-s
Voi recita ceva din „Ars Doloris”,
Iar la sfârșit o placidă harfistă
Va încheia serbarea asta tristă.

Toți invitații mei vor fi persoane
Cu multă vază-n cer și în saloane,
Toți vor veni de sus, purtând pe-aripe,
Mantale fine, lungi, împodobite.

La masă vom rămâne dup-aceea
Noi doi, conferențiarii și femeia.
Tuspatru predispuși la o beție
Cum n-a mai fost și nici n-o să mai fie

Nu mai târziu ca pân-la ora șapte
Răspunde-mi dacă vii sau nu la noapte,
Răspunde-mi dacă vrei ca să iei parte
La cheful nostru grav. stropit cu moarte.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-invitatie-la-o-artista-poezie-id-40473/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Țăranul semăna ovăs în primăvară,
Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară,

Privind la semănat,
Fierbea în gândul său așa un rezultat:
— Mă mir, cum zic de om că este o ființă,
Aleasă prin a lui a minții iscusință?

Eu nu văd la dâns’ minte
Măcar de un grăunte.

Și oare poate fi mai mare nebunie
Decât să scurme el ogoare pe câmpie,
Și apoi să presare ovăs sau altă pâine,

Când mult făcea mai bine
Ovăsul să-l dea mie

Ori murgușorului, iar pâinea la găine,
Sau până în sfârșit să ție în păstrare?
Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare.
Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi,

E numai o dovadă
Că oamenii în faptă
Sunt foarte nătărăi!

Dar toamna-mbelșugată
Aduse multă roadă:

La una douăzeci ovăsul au sporit,
S-au strâns, s-au îmblăcit
Și-același cal din el au ospătat tain,
Pe zi căușul plin.

Nu e de lăudat
A dobitocului semețul rezultat.
Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții

Cutează-a cerceta voința providenții,
Făr-a putea străbate
A ei orânduieli și căi nestrămutate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah, cât de multe pisici
Sunt pe lume, aici.
Noi nu le-om putea număra niciodată.
Inima visează măzărichea înmiresmată
și steaua albastră cu clinchete mici.

…Aievea, în închipuire sau prin vis,
Îmi amintesc de trecutul departe și-nchis
Pe laiță, sub scoarțele moi,
Cu murmure line
Torcea un pisoi,
Uitându-se țintă la mine.

Pe-atunci eram un copilaș abia,
Cânta bunica blândă și domoală,
El ca un tigru tânăr s-azvârlea
Spre ghemul sur rostogolit din poală.

Toate-au trecut…
Bunica mea s-a pierdut,
A luat-o la dânsul nimicul.
Mai apoi,
Din sprințarul pisoi
O cușmă frumoasă-au făcut:
și-a pomenit cușma aceea, bunicul…

1925
Traducere George Lesnea – ”Poezii” – 1957

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ah-cat-de-multe-pisici-poezie-id-10374/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aceasta-i vina mea: că n-am lăsat,
Cu gând ascuns, feciori în preajma porţii.
Şi-acum, când prima dată un bărbat
Mă strânge-n braţe, sunt sortită morţii…

Dar flăcările creşte-vor mereu,
Creşte-va mult şi strania orgie.
Şi, în curând, flămând, iubitul meu,
Întâiul meu iubit, fără să ştie,

Mă va cuprinde-atât de mult în el
Încât nu va putea să mai despartă
De trupul lui pe-al meu – şi-n alb inel
Mă va iubi fum zvelt şi ceaţă moartă.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-lamentatia-ioanei-darc-pe-rug-poezie-id-7443/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Se înserează…

Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Ei, vezi, mă rog, ce nătărău!
Tot înapoi se dă.
Așa un rac pe fiul său
Odată ocără.
— O, bunul meu părinte!
Răspunse racul fiu –
Cum mergi tu înainte?
Mă iartă că nu știu.
Și dar, te rog, mă-nvață;
Dă-mi pildă drept povață,
Și-apoi, eu după tine
Voi merge foarte bine.

E grea pretenția fără exemple bune,
Să fie cineva desăvârșit în lume.