Lupul și câinele de Jean de La Fontaine

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lupul şi câinele

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

– Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

– Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
– Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

– Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
– Bah, o nimica toată!
– Nimica-nimica, da’ de unde vine?
– E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
– O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

– Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
– Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
– Păi, nu prea… Dar ce contează!
– Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

Sursa: http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=81316

A patra elegie – Rainer Maria Rilke

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu,
cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.

Continuă să citești

Poem de Daniela Caurea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Soarele dragostei mele trece furiş
pe după dealuri, ca un oştean
nedeprins cu muncile câmpului
şi plecat de dimineaţa în grâu
să se culce. Creşti, pădure tânără,
creşti şi nu te gândi la mine,
la lălpile mele moi care vin înspre
tine, la somnul meu vegheat galeş
de un sobor de bursuci, la mâinile mele
reci, lunecând ca două pâraie
din umăr spre tâmple, creşti
pădure tânără, creşti şi potriveşte-ţi
lăstarii la soare şi arborii veştezi
lângă furtună, creşti şi nu
te uita la mine, nu-s decât
o pasăre, cu o altă pasăre în inimă,
lunecând în derivă, creşti pădure tânără,
şi sună din salbele toamnei
pe trunchiuri de ploi rânduite în stivă.

Sursa: https://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Daniela+Caurea

Sonet la anul 1830 de Ion Heliade Rădulescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să ne deschiză lan se gătește
O viitoare unde intrăm,
Și pace, drepturi să-ntâmpinăm
Mai dinainte el ne vestește.

În fața porții und’ așteptăm
Nădejdea dulce la toți zâmbește;
Epocă nouă ni se zărește,
De aci vremea să numărăm.

An rău din urmă trecutul fie,
Relele toate cu dânsul ție;
Răstriștea treacă, s-o numim vis.

Unirea, cinstea în români crească,
Dreapta reformă în veci trăiască…
Cheile sună… tot s-a deschis.

1829

https://ro.wikisource.org/wiki/Sonet_la_anul_1830

Mihai Eminescu (15.I.1850 – 15.VI.1889). Primul poem: De-aș avea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

Adolescentul pălmuit. Poem de René Char

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aceleaşi lovituri care îl trimiteau la pământ îl aruncau în acelaşi timp departe înaintea vieţii sale, spre anii viitori în care, de-ar sângera, de vină n-ar fi nedreptatea unuia singur. Ca pomişorul întărit de rădăcini şi care îşi strânge crengile rănite lângă trunchiul trainic, el cobora apoi de-a-ndaratelea în mutismul ştiinţei acesteia şi în nevinovăţia lui. În sfârşit, scăpa, fugea, şi cunoştea fericirea deplină. Ajungea la pajişte şi la stavila trestiilor, căreia îi mângâia mâlul şi-i percepea freamătul uscat. Se părea că tot ce pământul produsese mai nobil şi mai perseverent îl adoptase, drept răsplată.
Şi-ar reîncepe astfel până când, necesitatea de a rupe dispărând, el ar sta drept şi atent printre oameni, mai vulnerabil şi mai tare totodată.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/rene-char-adolescentul-palmuit-poezie-id-7133/

Broaştele – Al. O. Teodoreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

În plopul meu îşi pune cuibul luna,
Din care iese noaptea ca un corb.
Şi stele-i cad din aripi, dar le sorb
Prin iazuri broaşte, una câte una.

Căci broaştele înghit bucăţi de noapte
Şi sar din mâl în iaz rotind inele
Şi se lungesc pe burta lor de lapte
În care se topesc atâtea stele.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/al.-o.-teodoreanu-broastele-poezie-id-8044/