https://blog.revistaderecenzii.com/

Londra, 30 mai, 1885

Scumpe amice,

Citisem, nu mai țin minte În ce autor, că în gura Atlanticei, cam printre gradele 50°3l’ și 5l° nord, l° și l°59’ ost, se află o insulă numită Prosta; un mic pămînt pe suprafața mării, care seamănă cu o broască țestoasă cu gîtul întins și cu gura căscată, de parc-ar vrea să îmbuce trei vîrfuri de stînci de piatră ce ies din apă și care se numesc Acile. Întinderea insulei, măsurată în zbor de pasăre, ne spune geograful, este de 60.000 de hectare, cam cît moșia repauzatului logofăt Alecu Balș.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vânt din Apus, sălbatic, răsuflare
A toamnei veștede, tu, care faci
Să se stârnească veștedele frunzare

Ca stafiile-n fața unui vraci –
Întunecate, galbene, lovite
De-o boală grea. O, tu, care desfaci

Și dai aripi semințelor sfrijite
Ce zac în gropi ca hoiturile-n glie;
Tu știi că zările vor fi trezite

De primăvară – soră-ți azurie
Care va podidi întreg pământul –
Cu trâmbița-i de foc, fărcând să-nvie

Miresme și culori. Căci tu ești vântul
Distrugerii și vieții. Crunt ți-e cântul !

II

Tu care poți sub bolțile adânci
Hoinarii nori ca niște frunze moarte,
Ce se târăsc în slăvi sau peste stânci

Heruvi de ploaie și de ceruri sparte,
Pe-albastra coamă-a valului tău clar,
Din marginile zării, de departe

Șuvițele furtunilor răsar
Cu părul smuls din capul unei crunte
Și aprige Menade. Vânt gropar

Al anului murind, pe-a cărui frunte
Se-nalță-o noapte grea ca un mormânt,
Boltită de puterea ta de munte,

Din al cărui văzduh de neînfrânt
Țâșni-vor flăcări, grindini, aprig vânt !

III

Tu, ce-ai trezit din visul ei de vară
Mediterana-n somn ademenită
De murmurul din apa ei prea clară

Și care, lângă-o insulă vrăjită
Vedea în vis vechi turnuri și palate
Vibrând în apa strașnic limpezită

Și doldora de alge minunate –
Tu care faci Atlanticul să geamă
Frângându-se în hăuri zbuciumate

Iar negrele păduri i se destramă
În fundurile apei, tremurând
Cuprinse de o nesfârșită teamă

Când simt al tău năpraznic glas vibrând, –
Auzi, auzi oceanele gemând !

IV

De-aș fi o frunză moartă, sau de-aș fi
Un nouraș plăpând, să zbor cu tine;
Un val de-aș fi, ca să mă-ndupleci și

Împărtășind puterea ta cu mine,
Să-mi dai din libertatea ta o parte;
De-aș fi măcar copil, să-ți mai pot ține

Tovărășie-n zboruri avântate,
Ca-n vremea când mi se părea firesc
Să te întrec spre ceruri depărtate;

N-aș mai veni la tine să cerșesc
Cum fac acum. Ridică-mă ușor
Ca pe un val sau frunză. Mă sfârșesc.

Povara timpului a frânt din zbor
Un frate-al tău: semeț, cutezător !

V

Fă-mă, ca și pădurea, lira ta !
Ni-s frunzele la fel de căzătoare.
Puternicul tău dangăt va lua

Din amândoi tomnatice și clare,
Adânci și grave tonuri. Duh cumplit,
Fii duhul meu ! Năvalnică suflare !

Alungă-mi gândurile ce-au murit,
Ca frunze veștede prin univers,
Ca să grăbească noul Răsărit !

Și-mprăștie-mi, prin vraja ăstui vers,
Cuvintele – scântei, ca să se-aștearnă
Profetic lângă- al oamenilor mers,

Cu zvon de goană. Când e iarnă-afară
Mai poate fi departe primăvara ?

Traducerea poemelor Petre Solomon

Sursa: http://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-oda-vantului-de-apus-poezie-id-9360/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Hai să ne ţinem de ferigă în timp ce se certifică poetul Marior
să cultivăm tristeţile carnasiere
noi cei porniţi vertiginos spre mare
spre plaja bântuită de frisoanele unei înalte ruginiri

o doamnă de mărimea unei seminţe ne plăcea foarte mul
tea îşi clătina capul pe baza triunghiurilor noastre
de ce nu înţelegeţi că e soţie de doctor cu inimă că n-avem dreptul
că dormităm într-o groapă cu lei
că ea este un fel de ceva (scrie pe ea) un fel de cum s-ar zice care se piaptănă prelung
în timp ce o altă fiinţă se plimbă pe partea cealaltă şi noi susţinem sus şi tare că nu există
nici o parte cealaltă
că am pus bamele în pământ şi la Doamna-firar al dracului de pământ că l-a răscolit ploaia
că avem datoria să înaintăm spre mare şi să punem bamele în pământ

doamna aceea bizară contestă atributele poetului Marior în timp ce noi profetizăm
(avem şi nişte martori dar nu mai fac doi bani)
câţiva consideră că totul se exprimă în cuneiforme
ei au omizi pe revere poate se vor mai naşte
noi n-avem dreptul fiindcă ne exprimăm în omizi
în adăpostul unde vuieşte doamna aceea cu inimă

Sursa: http://poetii-nostri.ro/gellu-naum-a-patra-pestera-poezie-id-32018/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trist străbăteam un ocean,
poate saturnian,
când deodat’, îndepărtat,
sufletul mi-a sfâșiat
marele zvon dodecafon
al câinilor lui Acteon.

Unde-s, mi-am zis, în care vis
zarurile iar m-au trimis?
Unde-i, strigai, zveltul alai,
unde e cel fără grai
care în sine însuși dispare
ca într-o floare devoratoare?

Sursa: https://poetii-nostri.ro/cezar-baltag-geometria-unui-vis-poezie-id-46316/

https://blog.revistaderecenzii.com/

doamnelor și domnilor
astăzi vi-l vom aduce în fața dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intrați, domnilor, intrați doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzeci și patru de femei una și una
într-un singur cap duce doi ochi unu și unu
și ochii sunt plini cu păcură și cu pumnale, domnilor
nu vă uitați la el că e mic și pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
și se luptă cu morții
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea mușcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toți dracii
în deget are sânge și o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în bețe cu stafiile
și cu muierile,
hei tu de colo cu cușma pe-o ureche
hei tu cocoană cu țâțele mai deschise ca la o panoramă
și tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerșetorule
nu vă mai căutați prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii

Sursa: https://poetii-nostri.ro/gherasim-luca-cuvant-de-deschidere-la-o-expozitie-de-pictura-poezie-id-45013/

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul „Petrarca-Sonete”- traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959)

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gîndi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume- pradă jelaniei în viaţă-
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita-poezie-id-6698/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ai săpat grădina, nu-i așa?
Iepurii nu vor avea ce adulmeca,
Verzele brumate și atinse de ger
Se vor fi mutat de mult în cer…

Nu mă aștepți…
Nici eu nu mai știu să mânuiesc
Hârlețul tău în care norii strălucesc,
Și nici să vorbesc nu mai știu
De-nstrăinare și de pustiu.

Sapă tu grădina. Fă să răsară
Ceapa dulce de început de vară,
Curăță pomii bătrâni și blânzi
Să rămâna fără omizi.

Și când voi veni, târziu, prin zăpezi
Scurge-ți lacrima-n ochii mei verzi,
Apoi să tăcem. Eu știu să tac!
Să ascultăm cum trece peste grădină
Alt Veac…

Sursa: http://poetii-nostri.ro/mircea-micu-ai-sapat-gradina-poezie-id-35314/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanţ de gât şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!

Pentru a cerşi râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfâşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.

De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,

Vïaţa nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicând pe scena ta vulgară.

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=leconte+de+lisle

https://blog.revistaderecenzii.com/

În pragul scărilor rămas-am si nu-mi mai recunosc grădina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadână.

Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rup farmecul uimirii,
Se frânge umbra-nduioșată, pe-alocuri, unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute
Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute.

Și blând s-abate-un vânt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă
Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă,
Și-n luminiș de drum scăpată pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate.

Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape
De vâsle-ntârziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-și lasă pe adâncuri zborul.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/dimitrie-anghel-farmec-de-noapte-poezie-id-20982/