https://blog.revistaderecenzii.com/

Chipuri de demult

Nimic nu se desprinde mai lămurit din trecut, ca unele chipuri pentru cari mima ți-a bătut mai tare, de dragoste sau de milă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu nu cred că sunt piedeci la unirea
A două inimi ce credință-și țin,
Inbire-adevărată nu-i iubirea,
Ce piere când in cale-i piedeci vin.
Iubirea-i ca o stea nemișcătoare,
Ce calea le-o arată la năieri,
Statornică în furtuni îngrozitoare,
Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri.
Iubirea nu-i a vremii jucărie, —
Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. —
Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie.

Aceeași ea rămâne ‘n veci de veci.
De mi se dovedește cam mințit
Nimic n’am scris și nimeni n’a iubit.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sonet_(Shakespeare)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. Emanoil Bucuța

Umpli iară crâng și lunci
De văpae-ncet
Și desferici azi din munci
Sufletul meu biet.

Mângâios ți-aștemi pe gând
Uitătura grea
Ca un ochi de prieten blând
Pe ursita mea.

Inimii atunci îi vin
Șoapte de-altedăți,
Du-te-ntre surâs și chin
Prin singurătăți!

Curgi, o, curgi, drag râu de-argint,
Vesel n-oi mai fi,
Râs la fel s-a dus, și-alint,
Și credința-n vii.

Am avut odat-al meu
Lucru-atât de drag
Că spre zbuciumul tău greu
Nu-l mai uiți în veac.

Cântă, râu, la vale, cânt
Fără de popas,
Cântă, suflă-mi în cuvânt
Glas din al tău glas.

Când în nopți de iarnă, crunt,
Peste câmpuri mâi
Sau oglinzi în val mărunt
Mugurii dintâi.

Bine e când de ceilalți
Pașnic te-ai închis
Și c-un prieten te înalți
În același vis,

Vis, necunoscut de ins
Ori sfărmat în fum,
Prin al vieții necuprins,
Înnoptat pe drum.

Sursa: https://ro.m.wikisource.org/wiki/C%C4%83tre_lun%C4%83_(Goethe)

https://blog.revistaderecenzii.com/

S-a stins pe uliți cel din urmă zvon.
Arar un pas răsună monoton
Pe trotuarul luciu și pustiu…

La colț, în umbră, micul vizitiu
Așteaptă un tramvai întîrziat :
El și căluțul lui, doi bieți fîrtați,
Bătuți de vînt și ploi,
Ce bine se-nțeleg ei amîndoi !

Pe după gît el i-a trecut un braț,
Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama
Tovarășului credincios și blînd…

Iar calul, nemișcat și el de teama
Să nu-i alunge visul prea curînd,
Ciulește doar urechea, cînd și cînd,
În liniștea tîrzie ascultînd…

Și ninge peste ei, și nu-și dau seama.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Doi_prieteni

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iași, 1878, oct. 21

Stimabile domnule și frate Slaviciu,

Îți mulțemesc din suflet pentru broșura ce mi-ai trămis.

Ca fiu din popor, admit în totul părerile d-voastră; nu m-am putut opri de a vărsa lacrămi, văzînd nenorocirea ce ne amenință în viitorul țărei și al copiilor ei! Și cu atita mai mult am simțit, cu cît de mic copil am văzut vicleșugul acestui neam… îndărătnic și risipitoriu la ce țintește…

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Ca să poți să te mai bucuri.

Strînge slove, cărți și pană,
Dă-le toate de pomană
Unui nou învățăcel,
Să se chinuie și el.

Gîndul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie și pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngînă și te minte.

Cînd tristețile te dor,
Uită tot și tîlcul lor

-Tudor Arghezi – VERSURI – 1980

Sursa: https://poetii-nostri.ro/tudor-arghezi-creion-1-poezie-id-36270/

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor fiilor și câteva pagini din viața eroică a părinților lor. Voi arăta acele lupte urieșe pentru libertatea și unitatea naționale, cu care românii, supt povața celui mai vestit și mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea. Povestirea mea va cuprinde numai opt ani (1593–1601), dar anii istoriei românilor cei mai avuți în fapte vitejești, în pilde minunate de jertfire către patrie. Timpuri de aducere aminte glorioasă! timpuri de credință și de jertfire! când părinții noștri, credincioși sublimi, îngenucheau pe câmpul bătăliilor, cerând de la Dumnezeul armatelor laurii biruinței sau cununa martirilor, și astfel îmbărbătați, ei năvăleau, unul împotrivă a zece, prin mijlocul vrăjmașilor; și Dumnezeu le da biruință, căci el e sprijinitorul pricinilor drepte, căci el a lăsat libertatea pentru popoare, și cei ce se luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Încă de la cele dintâi triumfuri ale românilor din această iarnă, spaima și groaza ce cuprinsese tabara și ținuturile de margine, ale împarăției turcești intrară și în Constantinopol și pătrunseră până și în seraiul unde trăia trai desfătat și fără grijă desfrânatul sultan Murad III. Vaietele și cârtirile poporului, demoralizarea ostașilor, a ienicerilor chiar, carii nu mai vroiau a merge la război supt pricinuire că nu li se plătesc lefile, îl înfioră de frică și îl sili a se gândi și la trebile împărăției sale. Vistieria fiind sleită cu totul, el fu silit a lua din casa sa bani spre a mulțumi oștile ce cârteau cu obrăznicie, făcând adesea și răscoale. Spre a îmbărbăta duhurile spăimântate ale ostașilor după margine, le trimise steagul cel sfânt ce se zicea a fi fost al proorocului Mahomet și care, luat de mai nainte de la Egipet, fusese până în acea iarnă cu sfințenie păstrat la Damasc. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași, carii acum, cu totul demoralizați, nu mai îndrăzneau a da față cu dușmanul. Sultanul porunci atunci a se face rugăciuni publice în piața cailor (at-meidan, hippodrome), în dosul arsenalului; vezirii, șeicii, legiștii și prezidenții cancelarii stătură acolo de față din porunca lui. Veștile ce mai veniră de la Dunăre adăogară amarul inimei sale și îi pricinuiră moartea [2] pe care el o presimți mai dinainte și o grăbi printr-o temere superstițioasă. Saatgi-Hașan (Hașan ceasornicarul), comisul său favorit, visă un vis în care juca o rolă cu sultanul Suleiman, șeicul Emir-Eștilei și sultanul Murad. Visul acesta era așa de ciudat, încât el nu se putu opri a-l descri stapânului său. Duhul superstițios al lui Murad III se impresionă foarte de acest vis, și trei zile dup-aceea, apucându-l cârcei la stomah, crezu că i s-a apropiat ceasul morții. El porunci atunci comisului său să jertfească cincizeci și două oi, din care patru negre, opt pestrițe și patruzeci albe, după cum spusese moșul său Soliman în visul lui Hașan; și spre a-și împrăștia posomorâta-i melancolie, se duse în grădinele seraiului și se odihni în chioscul zidit de curând de Sinan-Pașa pe malul Bosforului, de unde din două părți se vedea sosind corăbiile în port. Acolo, peste obiceiul său, porunci muzicanților odăii sale să zică un cântec de jale ce începea prin aceste cuvinte: „Sunt împovărat de sarcina relelor mele. O, moarte! fii într-această noapte mereu alături cu mine!” Îndată două galere egiptene înaintară spre port; tunurile lor, salutând, curmară aceste cântări jalnice, făcând să plesnească geamurile chioscului și să cază în bucăți. Această împrejurare foarte naturală fu privită de Murad ca un semn rău. „Odinioara, zise el, tunurile flotei întregi n-au facut nici o sminteală acestor ferestre și acum tot se zdrobește la zgomotul artileriei acestor galere: văz că s-a sfârșit cu viața mea, ca și cu chioscu!” Și lacrimi înundară obrajii și barba sa.