https://blog.revistaderecenzii.com/

Din turmă lupul sur o oaie au răpit.
În codru s-au ascuns
Și pe mâncat s-au pus.
Iar șoarecul au mirosit
Aproape de mâncare;

Din borticica lui cu pază au ieșit,
S-au furișat prin frunzișoare,
Și tocmai de sub lup furând o fărmătură,
Țuști! iute-n crăpătură.
Iar lupul au pornit un răcnet foarte mare,
Urlând: „Săriți! Tâlharii!”

Asemenea s-au întâmplat
În târg o întâmplare:

De la jăcuitor tălharii au furat
O pungă cu parale,
Iar el la ceastie îndat-au reclamat.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C8%99i_%C8%99oarecul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cosița verde-apleacă-n
Tinerii sâni fetești,
Ah, fiică de mesteacăn
Ce singurică ești?

Ce îți șoptește vântul,
Nisipul lângă val
Vrei pieptăn cu argintul
Din Luna de cristal?

Descoperă-mi ce taină
E-n gândul mlădios
Căci te iubesc și-n toamnă
Privesc doar dureros.

Mi-a spus fata gingașă:
„Prieten neștiut
În lacrimi ciobănașul
Azi noapte s-a zbătut.

Luna-mi prinsese-n plete
Poveștile de stea
Genunchii mei cu sete
El mi-i îmbrățișa.

Înfrânt de-așa dorință
Mi-a spus oftând în zori:
„Adio, porumbiță,
Până la noi cocori!”

Traducere V. Bragagiu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-***cosita-verde-apleaca-traducere-v-bragagiu-poezie-id-23613/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Primenit de sărbătoare, gata de mult de ducă, Toma Lotru ședea mototol pe laviță, cu coatele rezemate de marginea mesei, cu obrajii scufundați în găvanele palmelor, privind țintă la un ochi de fereastră pe care gerul de astă-noapte zugrăvise sumedenie de figuri de gheață, ciudate și întortocheate ca visurile urâte ale unui om necăjit. Își bătea capul să le slovenească… Iată, colo-n mijloc, o minune mândră și mlădioasă, un trup frumos de femeie proptit și-n dreapta și-n stânga pe două matahale șterse și prelinse. Și jur împrejur se încolăcesc de-a valma iezme pocite, subțiri, dintre care se desprind și se împletesc, în rotocoale răzlețe, cununi de gheață argintie… Toma părea că începe să înțeleagă rostul acestor chipuri. Își încruntă sprâncenele, ca să le pătrundă mai bine, dar atunci un strop lat de apă se dezghiocă de sub pervaz, se prăvăli în cârligături mărunte peste miezul geamului și, deodată, toată icoana se mânji și toate florile se schimonosiră…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin urmare nu mă mai iubești,
nu mai vrei comori înflăcărate,
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere și povești.

Zici acum că toate-au un sfârșit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.

Ai dreptate, alte limbi vorbeam
şi-alte zări ținteam cu-aceleași vorbe
sub tristeți şi lacrimi monocorde
două frunți străine-ncrucișam.

Și cu toate-acestea am să-ți port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci şi sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.

Prin urmare nu mă mai iubești.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-prin-urmare-nu-ma-mai-iubesti-poezie-id-9429/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un munte se trudea de facere cumplit.
Trei zile au vuit,
Încât se clătina pământul de sub el;
Dar în sfârșit s-au desfăcut

Și au născut:
Un șoricel!

Această fabulă ca muntele e veche;
Eu însă să vă spun secretu-i la ureche:

Sunt oameni de la care-aștepți
Minuni să vezi;
Așa vuiesc de tare
Când ei se socotesc că au vro treabă mare;
Iar cercetând în faptă,
Găsești isprava lor deșartă.

Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc,
Ca când o epică piimă născocesc;
Iar după trudă multă
În faptă mă trezesc cu o făbuliță scurtă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Muntele

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Tăticule! Tăticule! țiui Margareta, lovindu-se repede cu palmele peste piept, către Gonea Bobocel, care se necăjea să-și croiască drum cu coatele prin furnicarul de lume ce se grămădea la intrarea cafenelei.

Gonea se opri o clipă, întoarse capul și, văzând pe Margareta, îi strigă cu glas rebegit, zvârcolindu-se furios în puhoiul de oameni:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Având tovărășie
La o negustorie,
Câțiva prieteni pe viață

Au câștigat mulțime de bani gheață.
Și adunându-se la casa lor obștească
S-au apucat folosul să-mpărțească.

(Dar sunt cam rare împărțele
Fără gâlceve sau smintele.)

Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind,
S-au întărtat la sfadă.
Când, iată! deodată,

Aud strigând:
— Săriți! săriți! foc! casa arde!
— Lăsați și ne vom socoti pe urmă;
Dar trebuie să știți că mie mi se cade

Din cea de față sumă
O mie încă și mai bine,

Au zis dintre tovarăși unul.
— Iar mie în tot bunul
Vro două mi se vine,

Le zise lor un alt.
— Aidem însă! — Ba stați,
Și dreaptă partea mea îmi dați,

Strigară celalalt.
— Da pentru ce? Și cum?..

Sfădindu-se așa, prietenii văd fum
Cu pălălaie-n casă,
Și neputând să iasă,
Au ars ei toți, cu bani, cu tot.

Aici a zice pot:
Că la un rău obștesc, când cere trebuința
Ca să-l întâmpinăm puind unit silința;

Adeseori pierim obștește,
Când fieștecare
Strigând cu gură mare,

La interesul său în parte ațintește.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Emp%C4%83r%C8%9Beala

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Hai, Ițic!

— Hai, don’ căprar!

Porniră. Căprarul înainte, Ițic după el, prin șanțul de apărare părăsit, în care zăpada se troienise peste bulgării de pământ răscolit de obuze.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tocmai în zori se sfârşi acel chef.
Nu mai aveam nici un picur în cupe.
Era plină doar amfora grea de sidef,
Dar nici unul din noi nu ştia s-o destupe.

Şi veni-n zbor paharnicul morţii din cer
Şi-o deschise c-un gest funerar, dintr-o dată.
Vinul negru din ea curse-n cupe sever
Şi băurăm şi amfora-aceea mai toată.

Istoviţi, prăbuşiţi pe înaltele trepte,
N-am mai fost dup-aceea în stare să bem.
Dar paharnicul morţii, deprins să aştepte,
Aştepta sus, pe-un soclu, tăcut şi solemn.

În grădină păleau cupidonii de piatră
Şi ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau.
Băutura pesemne era fermecată
Căci în juru-ne toţi, rând pe rând, adormeau.

Şi-adormirăm şi noi pân-la urmă de vinul
Pe care în zori îndrăznisem să-l bem.
Doar paharnicul morţii, el singur, seninul,
Sta treaz, sus pe soclu, tăcut şi solemn.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-simpozion-poezie-id-10268/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Păstorul unor oi, pe lângă turma sa
Avea un cal și un măgar.
Din întâmplare el găsește o harșa,
Cusută tot în fir și în mărgăritar.
Harșaua, precum știu acei ce merg călare,
Se cade calului spre înfrumusețare.

Păstorul însă-au socotit
Că calul e destul de fire-mpodobit
Și au găsit cu cale,
Stăpân fiind pe ale sale,

Să puie pe măgar harșaua delicată.
Dar au ieșit în faptă
Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă
Și nedeprins a fi-mbrăcat,
Cu scumpa lui harșa în bahnă au intrat;
S-au tăvălit, s-au răcorit
Și chiar ca un măgar de glod plin au ieșit.

Din fabulă e lămurit,
Cum că păstorul au greșit,
Iar el o da la întâmplare.

Eu însă socotesc: că calul, deși are
Nărav de tăvălit când este asudat,
Dar nu se bagă-n glod, și cum s-au ridicat
Îndată de pe el tot colbu-i scuturat.